
- Asociația ”Salvați flora și fauna Deltei Dunării” este unul dintre proprietarii apartamentelor de lux din complexul rezidențial Caelia, construit pe jumătate de hectar din plaja stațiunii Mamaia.
- Asociația este una dintre cele două organizații acreditate de Guvern în Consiliul Consultativ al Administrației Biosfera Delta Dunării. Președintele ONG-ului este Delia Popescu, fost ministru al Comunicațiilor în Guvernul Cioloș.
- Apartamentul a fost cumpărat în septembrie 2017, direct de la omul de afaceri Viorel Păunescu, proprietarul complexului. După inaugurare, presa locală nota că un imobil costă între 350.000 și 500.000 de euro.
- Radu Mazăre este cercetat penal de procurorii DNA pentru că ar fi vândut subevaluat plaja pe care este construit complexul rezidențial de lux.
Asociația care salvează Delta Dunării, dar încurajează construirea blocurilor pe plajă
În 2017, unul dintre apartamentele complexului de pe plaja din Mamaia este cumpărat de Asociația ”Salvați flora și fauna Deltei Dunării” (ASFFDD). Într-un răspuns pentru Info Sud-Est, Radu Rosoga (președintele asociației la acel moment, în timpul documentării), susținea că ”orice investiție care aduce profit este utilă” și că banii obținuți din astfel de investiții ”sunt cheltuiți pentru obiectivul asociației”.

L-am întrebat pe Radu Rosoga dacă agreează ideea că asociația lui, care protejează Delta Dunării, a cumpărat un apartament într-un complex construit direct pe plajă, la mai puțin de 100 de metri de mare. Rosoga a spus că întrebarea îl depășește și ar trebui să ne adresăm Primăriei Mamaia (sic!). Rosoga a evitat să spună cât a costat apartamentul cumpărat de Asociația ”Salvați flora și fauna Deltei Dunării” motivând că suma este mare și ”ar atrage antipatii”.

Atât Delia Popescu, care era persoana de contact a asociației la acel moment, cât și Radu Rosoga, fostul președinte al ASFFDD, au refuzat un dialog telefonic despre motivele care au stat la baza investiției făcute pe plaja din Mamaia și au cerut să trimitem întrebările în scris. Așadar, corespondența a arătat astfel:
ISE: De ce asociația pe care o reprezentați a cumpărat acest apartament?
Radu Rosoga: Asociația are mai multe investiții în mai multe domenii de activitate: imobiliare, BVB, investiții financiare, acest apartament reprezintă doar una dintre ele.
ISE: De ce este utilă o astfel de investiție unei asociații al cărei obiect este protejarea florei și faunei din Delta Dunării?
R.R.: Orice investiție care aduce profit este utilă, banii obținuți din aceste investiții fiind cheltuiți pentru obiectivul Asociației.
ISE: Ce activități a desfășurat asociația dumneavoastră în apartamentul din stațiunea Mamaia?
R.R.: Dacă verificați pe site-ul Asociației o să constatați că suntem probabil una dintre cele mai active Asociații pe zona Deltei Dunării, cu propuneri legislative constante, suntem doar două ONG-uri acreditate de Guvernul României în Consiliul Consultativ de administrare al Administrației Biosfera al Delta Dunării, avem activități săptămânale la Muzeul Satului de conștientizare asupra valorilor Deltei Dunării etc. Momentan nu a fost finalizată amenajarea apartamentului, în momentul în care va fi terminat, va fi închiriat în regim hotelier și/sau vândut cu profit, în funcție de evoluția pieței imobiliare.
ISE: Cât a costat achiziționarea acestui apartament?
R.R.: Nu aș vrea să precizăm sume, sunt mari și ar atrage antipatie.
ISE: Cunoașteți faptul că imobilul este construit pe plaja din stațiunea Mamaia? Asociația dumneavoastră agreează construirea de blocuri pe plajă?
R.R.: Cred că ne depășește această întrebare, ar fi trebuit să o adresați Primăriei Mamaia (sic!) sau constructorului. Nu noi am construit, noi am achiziționat un apartament construit acum 10 ani.

Pe site-ul oficial sosdelta.ro, Asociația susține că principalul scop al activității sale ”este protejarea faunei si florei Deltei Dunarii, protejarea speciilor de plante si animale amenintate cu disparitia, stoparea si prevenirea poluarii si a braconajului, promovarea pescuitului sportiv si a turismului ecologic in Delta Dunarii, salubrizarea si ecologizarea zonelor afectate de poluare, semnalarea tuturor neregulilor constatate catre organele abilitate”.
O plajă vândută de Radu Mazăre cu 12 euro/mp
Caelia este cel mai luxos complex rezidențial din Mamaia, iar povestea lui începe în 2005 cu o tranzacție păguboasă pentru Primăria Constanța. O firmă de evaluare agreată de Radu Mazăre scrie un raport în care susține că porțiunea de plajă de lângă Hotelul Rex valorează puțin peste 11 euro/mp.
În baza raportului de evaluare și după o negociere ridicolă, Primăria Constanța vinde jumătate de hectar de plajă cu 12 euro/mp. Beneficiarul super afacerii este Viorel Păunescu care sapă în nisip, la mai puțin de 100 de metri de plajă, o fundație gigant care urma să susțină complexul uriaș: o construcție de peste 10.000 de metri pătrați desfășurați și, bonus, o parcare de 11 etaje.
Alin Horațiu Dima, evaluatorul plajei, a fost condamnat definitiv în Dosarul ”Retrocedărilor” la 6 ani de închisoare și așteaptă sentința într-unul din dosarele ANRP. Radu Mazăre a fost condamnat în dosarul „Retrocedărilor”, iar procurorii DNA i-au deschis un dosar penal și pentru vânzarea subevaluată a bucății de plajă pe care este construit complexul Caelia.
Povestea integrală, aici: https://www.info-sud-est.ro/primaria-condusa-de-radu-mazare-a-vandut-jumatate-de-hectar-de-plaja-cu-12-euro-mp-tunurile-imobiliare-ale-nababilor-din-statiunea-mamaia/
Refugiul magnaților pe plaja din Mamaia
Un apartament în Complexul Caelia ajunge și până la 230 de mp și costă între 350.000 și 500.000 de euro, de aproape 10 ori mai mult decât prețul unui apartament modest din Constanța. În momentul inaugurării complexului, jumătate din proprietăți erau deja cumpărate, iar la scurt timp după aceea nu mai exista niciun apartament neadjudecat.
Printre cei care au cumpărat apartamentele de lux se numără și: Vasile Blaga – fost ministru de interne și șef al PDL; Florin Nicolae Muntean – numit de Adriean Videanu, în 2009, director general la Transgaz; Raul Doicescu – prieten și partener de afaceri al fostului ministru PDL al Economiei Adriean Videanu, alături de fosta soacră a Elenei Băsescu; Nela Păvăloiu – fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, trimisă în judecată de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale din Ferma Băneasa și Pădurea Snagov; Dan George Oproescu și Theodor Berna – abonați, prin firmele lor, la banii publici și parteneri de afaceri cu finul lui Adriean Videanu; Anca Cristina Godeanu – fina Andreei Paul Vass și apropiată a Elenei Udrea, fostă șefă a Autorității de Management pentru POSDRU; Corneliu Cosac – tatăl lui Sergiu Cosac, partener de afaceri cu unul dintre frații lui Omar Hayssam; Daiana Maria Al Bitar – nașa de cununie al cuplului Gabriela Firea și Florin Pandele.
Întreaga poveste, aici: https://www.info-sud-est.ro/afacerea-secreta-a-lui-radu-mazare-caelia-paradisul-imobiliar-al-milionarilor/
A contribuit Andreea Pavel
- Drumurile din județul Tulcea rămân închise luni dimineața: Mașini și persoane blocate în zăpadă, localități fără energie electrică - 27 noiembrie 2023
- GALERIE FOTO România merge la EURO 2024 după victoria 2-1 cu Israel/ Ce spun marcatorii, selecționerul și căpitanul naționalei - 19 noiembrie 2023
- FC Hermannstadt smulge un punct la Constanța în minutul 91/ Campioana Farul, fără victorie în ultimele cinci etape/ Gică Hagi, cartonaș roșu văzut la finalul meciului - 11 noiembrie 2023
Da. Nici zona neguvernamentala nu pare a fi imaculata.