Trupurile celor cinci marinari dispăruți în urma scufundării remorcherului Astana din urmă cu trei luni au fost găsite și recuperate, anunță Midia Marine Terminal. Trupul ultimului marinar dispărut a fost găsit de scafandri și adus la țărm luni, anunță compania.
Remorcherul rămâne în Dana 1 a Portului Midia, sub coordonarea organelor de anchetă, potrivit MMT. Acesta a fost adus la țărm la finalul săptămânii trecute.
Citește și:
- Remorcherul Astana a fost scos la suprafață și adus în Portul Midia
- BREAKING Toți cei cinci membri ai echipajului Astana au murit, după ce remorcherul s-a scufundat marți dimineață / Colegii marinari exclud ipoteza unei mine marine: ”Cel mai probabil a fost o greșeală umană”
Comunicatul Midia Marine Terminal:
„După încheierea oficială a operațiunilor de căutare la bordul remorcherului, MMT a continuat neîntrerupt eforturile pentru găsirea colegului rămas dispărut. Deși șansele erau extrem de reduse, toate echipele implicate s-au concentrat pe un singur obiectiv: să îl aducă acasă. În baza scanărilor subacvatice realizate de contractor în ultimele zile, scafandrii au reușit să îl localizeze în zona în care s-a scufundat remorcherul.
Ca urmare a eforturilor susținute, la acest moment toți cei cinci colegi implicați în acest tragic incident au fost recuperați și redați familiilor lor. Doi dintre ei au fost recuperați imediat după producerea accidentului, alți doi după ridicarea și aducerea remorcherului la mal la finele săptămânii trecute, iar ultimul a fost găsit astăzi.
Dorim să mulțumim autorităților și contractorului ARAS Salvage pentru profesionalismul, colaborarea și sprijinul oferite pe parcursul acestor zile dificile.
Remorcherul rămâne în Dana 1 a Portului Midia, sub coordonarea organelor de anchetă. MMT va continua să acorde tot sprijinul necesar pentru investigația în curs și pentru clarificarea circumstanțelor acestui tragic eveniment.
Le transmitem încă o dată familiilor îndoliate întreaga noastră compasiune și solidaritate. Totodată, subliniem că acești cinci oameni au fost mai mult decât membri ai echipei noastre. Au fost prieteni, profesioniști dedicați și oameni alături de care am împărtășit ani de muncă, provocări și reușite. Le vom păstra vie amintirea. Dumnezeu să îi odihnească în pace”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





