Revenirea baronilor. Grațiere și amnistie în radiografia corupției la Constanța

info-sud-est-mazare-dragneaDistins centru al corupției, unde, în ultimele două decenii, flagelul furtului și al abuzului a măcinat toate segmentele importante ale societății, județul Constanța trece, de trei ani, printr-un salutar proces de igienizare. În memoria locală, simbolul descătușării Constanței de sub fosta conducere a rămas ancorat în 15 ianuarie 2014, ziua ridicării lui Nicușor Constantinescu de către procurorii DNA Constanța direct din curtea Consiliului Județean.

A urmat apoi reținerea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, și a omului de afaceri Sorin Strutinsky, prietenii și partenerii de afaceri ai lui Nicușor Constantinescu. Ambele episoade au șocat opinia publică locală pentru care arestarea lui Radu Mazăre și Sorin Strutinsky a însemnat, în mentalul constănțenilor, că nimeni nu mai poate fi considerat de neatins în fața legii.

Procurorii DNA au continuat curățenia în mediul academic, în administrația publică, în spitale, în instituții deconcentrate, în arhiepiscopie și în port. Au urmat apoi primele condamnări, unele dintre ele, astăzi, definitive. Tot Constanța a înregistrat și o serie de condamnări record în primă instanță: Nicușor Constantinescu – 15 ani, Dănuț Căpățână (fost manager al Spitalului Județean Constanța) – 13,4 ani, Avraham Morgenstern (afacerist apropiat de Radu Mazăre și care a derulat contracte de zeci de milioane de euro cu Primăria Constanța) – 12 ani. Pentru al treilea an consecutiv, rapoartele de activitate situează parchetele și DNA Constanța în topul celor mai dinamice și performante structuri din țară.

Însă astăzi, la trei ani de la accelerarea procesului de curățare a Constanței, pârghiile sistemului judiciar și anticorpii încă fragili la corupție se zguduie sub monstruoasele ordonanțe de urgență, primele orori servite de guvernul condus de facto de Liviu Dragnea.

Dacă ordonanțele de urgență vor fi adoptate în actuala formă, Nicușor Constantinescu iese din închisoare și nu își va mai ispăși condamnarea definitivă de 5 ani cu executare. Alte trei din cele cinci dosare aflate în judecată vor fi închise. Niciun alt dosar nu va mai putea fi deschis dacă au trecut mai mult de trei ani de la săvârșirea presupuselor fapte. Pe de altă parte, toate dosarele lui Radu Mazăre se vor fi închis. Altfel spus, Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, la fel ca restul baronilor din țară, curățați fără cusur prin voința lui Liviu Dragnea, se vor putea întoarce în fața electoratului și, cel mai probabil, vor câștiga. Electoratul baronilor s-a conservat impecabil în scurta lor lipsă și asemenea și oamenii-cheie ai acestora plasați strategic în instituțiile importante.

Radiografia corupției la Constanța

Începând cu anul 2014, procurorii DNA Constanța au trimis în judecată sute de persoane din administrația publică, din rândul magistraților, din instituții deconcentrate, universități, din Barou, Arhiepiscopie și Portul Constanța. Aproape toți foștii șefi de instituții sunt, astăzi, judecați pentru fapte de corupție.

Nicușor Constantinescu are șapte dosare penale:

Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Nicușor Constantinescu în cinci dosare:

1. Subfinanțarea Centrului Militar Zonal (condamnare definitivă: 5 ani cu executare);
2. Dosarul fundațiilor Thalia și Fantasio;
3. Dosarul prejudiciului de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Județean Constanța și de peste 1 milion de lei în dauna statului român (condammare în primă instanță: 15 ani cu executare);
4. Dosarul elicopterului SMURD prăbușit în Siutghiol;
5. Dosarul ”Geotop” – procurorii îl acuză pe Constantinescu de abuz în serviciu și sunt cercetate ilegalități în contractarea și plata serviciilor pentru efectuarea unor lucrări de cadastru aferente drumurilor din județ.

Procurorii DNA București l-au trimis în judecată pe fostul președinte al CJC în două dosare penale:

1. Alături de fostul director general al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (condamnare în prima instanță: 6 ani cu executare)
2. Din anul 2008, fostul baron al județului Constanța împarte dosarul retrocedărilor cu prietenul său Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, și cu alți 35 de inculpați.

Radu Mazăre este trimis în judecată în patru dosare penale:

1. Dosarul Retrocedărilor, alături de 37 de inculpați – dosar cu un prejudiciu de 114 milioane de euro, tergiversat în instanță de aproape un deceniu;
2. Un alt dosar deschis pe numele fostului edil are ca obiect vânzarea subevaluată a unor terenuri din centrul stațiunii Mamaia. Prejudiciul stabilit în urma tranzacțiilor este de 2,9 milioane de euro;
3. În cel de-al treilea dosar, Mazăre este acuzat că a luat mită de la omul de afaceri care a construit Campusul Social „Henri Coandă”;
4. În cel de-al patrulea dosar penal, Radu Mazăre este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese, alături de fostul deputat Eduard Martin și afaceristul Sorin Strutinsky.

Sorin Strutinsky este trimis în judecată în două dosare penale:

1. În primul dosar este trimis în judecată pentru patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată; instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată;
2. În cel de-al doilea dosar, Sorin Strutinsky este judecat pentru complicitate la luare de mită, alături de Radu Mazăre și fostul deputat Eduard Martin.

Universități

Dănuț Epure, rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Gheorghe Țarălungă, profesor în cadrul Facultății de Farmacie, Universitatea ”Ovidius”, a fost arestat și, ulterior, trimis în judecată pentru 11 infracțiuni de luare de mită.

Gabriela Lilios, profesor în cadrul Facultății de Farmacie, Universitatea ”Ovidius”, a fost trimisă în judecată pentru instigare la mărturie mincinoasă și instigare la favorizarea făptuitorului (în dosarul lui Gheorghe Țarălungă).

Iulian Antonescu și Camelia Ciobanu, profesori ai Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” au fost puși sub control judiciar și sunt acuzați de procurorii militari din cadrul DNA de mai multe infracțiuni de luare de mită.

Emilian Anatoli Costache, lector la Universitatea Maritimă Constanţa, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă.

Arhiepiscopia Tomisului și Portul Constanța

Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, este cercetat de procurorii DNA Constanța pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Portul Constanța a fost vizat, de asemenea, de percheziții de amploare efectuate de procurorii DNA Constanța. Au fost trimiși în judecată pentru luare de mită 15 polițiști de frontieră și angajați ai Autorității Navale Române.

Instituții

Dănuț Căpățână, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Constanța, a fost condamnat, în primă instanță, la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Căpățână a mai primit o condamnare de 13 ani și 4 luni pentru 5 infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de spălare de bani și este trimis în judecată, în al treilea dosar, pentru conflict de interese și abuz în serviciu.

Marius Militaru, fostul șef al secției de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Județean de Urgență Constanța, împreună cu doi anesteziști, au fost trimiși în judecată pentru luare de mită. Cei trei au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Ionel Bucur, director al Centralei Nuclearelectrice Cernavodă a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Elena Marinela Negulici, Mădălina Olteanu – directori în cadrul CNE, au fost de asemenea, trimise în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese.

Dragoș Poteleanu, director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, a fost trimis în judecată pentru șase infracțiuni de luare de mită în formă continuată.

Dănuț Culețu, fost prefect al Constanței, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Stere Sponte, șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost trimis în judecată în același dosar pentru complicitate la abuz în serviciu.

Adrian George Gâmbuțeanu, fost director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu. A fost condamnat pe fond la 4,5 ani cu executare.

Ciprian Fronea, fost șef al Gărzii Financiare Constanța, împreună cu alți doi comisari, au fost trimiși în judecată pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității și favorizarea infractorului. Aceștia au fost condamnați cu suspendare.

Dan Manolachi, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA și ofițer cu grad de comisar șef în Poliția Județeană Constanța a fost judecat în două dosare, pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității. A fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Ion Nicu, fostul șef al Poliției Hârșova, a fost condamnat definitiv la 3,2 ani de închisoare cu executare pentru șantaj, fals în declarații și tentativă la efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.

Vasile Balaican, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Laurențiu Dobre, fostul șef al Poliției de Patrimoniu, a fost prins în flagrant luând mită și, ulterior, trimis în judecată de procurorii DNA Constanța. Dobre a primit o condamnare definitivă de 2,6 ani cu executare.

Viorel Cristinel Farcaș, directorul SC Confort Urban SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Local Constanța, a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită, spălare de bani, conflict de interese, instigare la delapidare și abuz în serviciu – cu un prejudiciu evaluat la 4 milioane de euro.

Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul APIA Constanța, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și folosire de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Dumitru Adrian Popa, inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală Constanța, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Constanța și trimis în judecată pentru luare de mită.

Boris Parpală, director al Direcției de Agricultură Constanța, a fost trimis în judecată pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, spălare de bani, transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Mihai Perifan, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a fost trimis în judecată pentru dare de mită. În același dosar, Damu Fudulea, inspector ANAF, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Cicerone Dincă, agent șef adjunct în cadrul Gărzii de Coastă Constanța, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și condamnat la 3,2 ani de închisoare.

Titi Cenușă, fost arhitect șef în cadrul Consiliului Județean Constanța, este cercetat pentru abuz în serviciu, alături de Nicușor Constantinescu, într-un dosar referitor la cadastrarea drumurilor din județul Constanța.

Acestora li se adaugă o suită generoasă de afaceriști, avocați și primari din județul Constanța trimiși în judecată sau condamnați pentru diverse fapte de corupție, de la evaziune fiscală și trafic de influență la abuz în serviciu și luare de mită.

***

Astăzi, la trei ani de la înzdrăvenirea unei societăți afectate de corupție până în cele mai adânci straturi, lupta anticorupție își joacă ultima carte. Cu cele două ordonanțe adoptate, cea mai mare parte din clica foștilor baroni scapă de judecată și condamnări și se poate reîntoarce liniștită în fruntea administrațiilor locale în scurt timp.

Este și cazul Constanței unde, odată salvați de odioasele ordonanțe, cei mai mulți dintre cei prezentați mai sus se pot întoarce victorioși în sistem. În frunte cu fosta conducere a orașului și județului.

Și asta se întâmplă la nicio lună de la instalarea în funcție a guvernului condus de facto de Liviu Dragnea. Mai sunt patru ani.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

2 comments
  1. Daca cititi proiectul ordinantei de urgenta veti vedea ca infractiunile de coruptie NU se gratiaza. Tot ce inseamna : luare/dare de mita, trafic/cumparare de influenta, fraude/evaziuni fiscale , etc sunt excluse de la gratiere indiferent de pedeapsa aplicata.

Comments are closed.