Cristian Radu rămâne sub control judiciar, după ce Tribunalul Constanța i-a respins contestația. Decizia nu este definivă și poate fi atacată.
Cu o zi în urmă, mandatul lui Cristian Radu de primar al Mangaliei a încetat, după ordinul emis de prefectul Constanței, Adrian Picoiu (PNL). Potrivit legii, „mandatul primarului încetează și prin imposibilitatea exercitării funcției din cauza unei boli grave, certificate, sau a altot motive temeinice dovedite, care nu permit desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”. Citește mai multe detalii aici.
- Minuta instanței: „În baza art. 242 alin. (1) Cod Procedură Penală, respinge, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii absolute şi cererile cu privire la revocarea măsurii controlului judiciar şi modificarea obligaţiilor impuse de măsura preventivă, formulate de inculpatul Radu Cristian. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2026”.
Reamintim că săptămâna trecută, Curtea de Apel Constanța a dispus rejudecarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului edilul din Mangalia, conform portalului instanțelor. Decizia este definitivă. Astfel, cererea de înlocuire a măsurii preventive şi cererea subisidiară de modificare a obligaţiilor impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar au fost trimise spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Încercările primarului din Mangalia de a scăpa de controlul judiciar, respinse pe rând
În primă fază, tribunalul a amânat pronunțarea până la data de 26 iunie 2026. Reamintim că la începutul lunii, Curtea de Apel Constanța a respins definitiv contestația făcută de fostul edil din Mangalia împotriva senținței Tribunalului Constanța, de la sfârșitul lunii mai 2026. Inițial, Tribunalul Constanța i-a respins cererea lui Cristian Radu de a reveni în funcție și a menținut măsura controlului judiciar.
Și la data de 12 mai 2026, Curtea de Apel Constanța i-a respins definitiv lui Cristian Radu cererea de revocare a controlui judiciar. Citește mai multe detalii aici.
Cristian Radu se află sub control judiciar, în urma deciziei definitive a Curții de Apel Constanța de la începutul lunii aprilie 2026. Citește mai multe detalii aici.
La jumătatea lunii aprilie 2026, instanța a decis că poate începe judecata în dosarul DNA al fostului edil. Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă. Citește mai multe detalii aici.
A ieșit în primăvară din arest după jumătate de an
Cristian Radu a ieșit din arest la 10 martie 2026 după o perioadă de mai bine de 6 luni. Acesta se afla în arest preventiv de la finalul lunii august 2025. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a fost trimis în judecată, în decembrie 2025, de procurorii DNA, fiind acuzat că a luat șpagă de peste 600.000 de euro. Citește mai multe detalii aici.
Tot în martie, Cristian Radu a fost achitat, în dosarul DNA în care a fost acuzat că ar fi dat cu dedicație 95 de contracte de asistență juridică, cu un prejudiciu estimat de procurori la 13,7 milioane de lei. Decizia instanței nu este definitivă și a fost atacată. Alături de Cristian Radu au mai fost achitați și ceilalți inculpați din dosar: Petrina Boiță, Romulus Dumitrana, Didi George Călin, Daniel Vlădescu, Diana-Ionela Fotin, Maria Negru și Andrei Costin Grimberg.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





