Revelion 2026 la Constanța, organizat în parcarea de la Sala Sporturilor / Smiley, printre artiștii doriți de primărie să cânte înainte de miezul nopții

Primăria Constanța a lansat o achiziție publică directă de peste 60.000 de euro cu TVA pentru serviciile prestate de artiști
sursa foto: Pexels

Primăria Constanța organizează Revelionul 2026 în parcarea de la Sala Sporturilor și a lansat o achiziție publică directă de peste 60.000 de euro cu TVA. Primăria își dorește ca înainte de miezul nopții, timp de 1 oră, să cânte Smiley. Show-ul ar urma să fie completat de DJ Pierre D’Vară și Lucian Colareza, după cum se arată în caietul de sarcini. 

  • “În situații obiective de neprezentare, cazuri de forță majoră, se va oferi un artist similar ca gen muzical, notorietate și preț cu cel cu care se înlocuiește, numai cu acordul autorității contractante”, precizează primăria. 
revelion 2026 constanta
captură foto: Caiet de sarcini (SEAP)

Firma câștigătoare trebuie să transmită primăriei fotografii și teasere cu artiștii pentru promovarea evenimentului, acestea fiind livrate până la 10 decembrie 2025. “Artiștii participanți vor permite transmisia live pe ecranele laterale ale scenei a întregului spectacol, precum și înregistrarea martor integral (imagine și sunet)”, mai scrie în caietul de sarcini.

Firma va trebui să livreze primăriei și un after movie cu evenimentul, care să aibă o durată de maxim 3 minute și să poată fi folosit pentru promovarea ulterioară, conform documentului.

Firma ofertantă, condusă de un celebru influencer, asociat cu finul șefului ANRE, care voia să fie ”noul Mazăre”

În SEAP, firma care a depus ofertă pentru achiziția publică directă este Media Prompt Agency SRL, o firmă din Constanța, care se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate, înființată în martie 2024. Compania este condusă de un celebru influencer, asociat cu finul șefului ANRE, care voia să fie ”noul Mazăre”. 

  • Unul dintre asociații companiei, Gabriel Cucli, este finul liberalului George Niculescu, șeful Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și fost prefect PNL al Constanței. Celălalt asociat este Cosmin Iulian Stăncescu, zis și Caz Stan, pe rețelele de socializare. Într-un interviu acordat în 2022 pentru Puterea.ro, spunea că vrea să devină primarul Constanței și va fi ”al doilea Radu Mazăre”. Despre cei doi asociați ai companiei au scris și cei de la Constanța.info, în decembrie 2024. Site-ul a publicat și un videoclip în care influencerul Caz Stan era la o masă alături de primarul Constanței, Vergil Chițac (PNL), însă nu este cunoscută data postării. 

Compania a câștigat, printre altele, și un contract de peste 60.000 de euro cu primăria pentru organizarea evenimentelor dedicate redeschiderii Cazinoului din Constanța, din mai 2025. Citește mai multe aici. Media Prompt Agency SRL a mai câștigat și în decembrie un 2024 un contract de aproape 60.000 de euro cu primăria pentru a asigura serviciile unor artiști pentru Târgul de Crăciun. 

Cât a plătit primăria anul trecut pentru organizarea Revelionului

Anul trecut, Primăria Constanța a plătit aproximativ 56.000 de euro cu TVA pentru organizarea Revelionului în Piața Ovidiu. Atunci, Mandinga a urcat pe scenă, alături de DJ Lepah și DJ Sheeva. Încă aproape 30.000 de euro cu TVA a plătit primăria pentru artificii și proiecții laser, în 2024. Anul acesta, instituția a transmis că renunță la focul de artificii pentru a proteja animalele, după cum a declarat primarul Vergil Chițac pentru Ziua de Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.