Cazinoul din Constanța anunță că pe 15 august 2026, de Ziua Marinei, programul de vizitare va fi prelungit până la ora 00:00. Ultima intrare va fi la ora 23:30. Pe 15 august 1910 era inaugurat Cazinoul din Constanța, a transmis echipa care administrează monumentul istoric.
„Pe 15 august 1910, Cazinoul din Constanța a fost inaugurat. Vă așteptăm să-l vizitați, pe 15 august, până la ora 00:00 (ultima intrare la 23:30)”.
Cazinoul din Constanța a fost redeschis pentru public, pe 21 mai 2025, chiar de Zilele Constanței.
Cazinoul a fost reabilitat și predat primăriei, după mai bine de 10 ani în care a fost o ruină, complet nefuncțional și închis publicului. Contractul pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța a fost semnat în luna decembrie a anului 2019. Atunci, Decebal Făgădău (PSD) era primarul Constanței, Viorica Dăncilă, prim-ministru, iar ministrul Dezvoltării era Ion Ștefan (PNL).
Fostul primar Radu Mazăre a vrut să vândă Cazinoul la „ruși, turci sau arabi bogați”, dar societatea civilă a intervenit. Monumentul istoric, simbol Art Nouveau și emblema orașului, a fost inaugurat în 1910, după planurile arhitectului francez Daniel Renard. Cazinoul va găzdui evenimente culturale, expoziții, spectacole și o cafenea.
Cazinoul din Constanța a fost construit după planurile arhitectului francez Daniel Renard, fiind un simbol reprezentativ pentru curentul arhitectonic Art Nouveau. Prezintă în partea centrală terasa fațadei, sprijinită pe un portic larg, care e dominat de un vitraliu în formă de evantai.
Se remarcă partea superioară a clădirii, decorată cu elemente arhitecturale de forma navelor antice, cu capete de berbec și ghirlande de alge marine.
- Citește aici mai multe detalii despre saga reabilitării monumentului lăsat în paragină după Revoluție, care urma să ajungă la ”ruși, turci sau arabi bogați”.
Restaurarea Cazinoului din Constanța a costat peste 40 de milioane de euro și a fost realizată de asocierea Aedificia Carpați – Remon Proiect – Profesiona Construct Proiectare și Tehnoinstal.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





