Casa Albă a confirmat luni ceea ce pare a fi „o încălcare extraordinară a securității”, transmite NPR. Un jurnalist a fost inclus, din greșeală, într-un grup de Signal în care mai mulți oficiali americani discutau despre planurile de a ataca rebelii houthi din Yemen, iar discuțiile din acest grup au dezvăluit „profunzimea aversiunii administrației Trump față de Europa”, conform unei analize The Guardian.
Jeffrey Goldberg, redactor-șef al revistei americane The Atlantic, a scris luni despre cum a primit, la începutul lunii martie, o cerere pe conectare pe Signal de la un utilizator identificat drept Michael Waltz – Consilierul pentru Securitate Națională al Statelor Unite. Jurnalistul relatează că, inițial, a crezut că este vorba de o înșelătorie, că ar fi devenit ținta unei persoane sau grupări care încearcă să răspândească informații false sau să îl atragă într-o „capcană” pentru a-l discredita.
Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, a fost inclus într-un grup de Signal numit „Houthi PC small group”. Ca parte a acestui grup, Goldberg a asistat la dezbateri despre noua campanie de atacuri aeriene a Statelor Unite împotriva rebelilor houthi din Yemen, lansată la mijlocul lunii martie. La aceste discuții au luat parte, printre alții, Michael Waltz, vicepreședintele american JD Vance, Secretarul Apărării Pete Hegseth, Steve Witkoff, negociatorul președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu și Ucraina și și unul din consilierii principali ai lui Trump, Stephen Miller.
Aversiunea față de Europa
La prima vedere, acest atac a avut mult mai mult de-a face cu politicile administrației Trump privind protejarea comerțului maritim și combaterea Iranului decât cu preocupările sale cu privire la Europa care profită de cheltuielile de apărare și de performanțele militare ale SUA, dar JD Vance pare să fi fost hotărât să amâne atacul din acest motiv. scrie cotidianul britanic The Guardian.
„Cred că facem o greșeală”, a scris Vance, adăugând că doar 3% din comerțul SUA trece prin canalul Suez, comparativ cu 40% din comerțul european. „Există un risc real ca publicul să nu înțeleagă acest lucru sau de ce este necesar”, a adăugat el. „Cel mai puternic motiv pentru a face acest lucru este, așa cum a spus [Trump], să trimitem un mesaj”.
Vance susținea că, încă o dată, Statele Unite fac ceea ce ar trebui să facă Europa. Este în concordanță cu argumentele sale din trecut conform cărora SUA plătește prea mult pentru securitatea europeană și cu batjocura pe care a afișat-o față de aliații europeni atunci când i-a descris ca fiind „o țară oarecare care nu a mai purtat un război în 30 sau 40 de ani”, o referire la Marea Britanie sau la Franța – Ambele state au luptat în Afganistan, iar Regatul Unit a luptat alături de SUA în Irak.
„Dacă voi credeți că ar trebui să o facem, așa să fie. Doar că urăsc ideea de a scoate din nou Europa din bucluc”, a afirmat Vance.
Pete Hegseth a fost de acord cu el: „Îți împărtășesc pe deplin dezgustul față de atitudinea profitoare a Europei. Este PATETIC”. Dar, a adăugat el, „suntem singurii de pe planetă (din tabăra noastră) care putem face acest lucru”.
Michael Waltz, un tradiționalist în ceea ce privește politica externă, a afirmat că „Statele Unite vor trebui să fie cele care redeschid aceste coridoare maritime”. Dar el a amintit și că arministrația ar trebui „să calculeze costurile asociate și să le impună europenilor”.
Miller, confidentul lui Trump, a încheiat efectiv conversația spunând că președintele a fost clar. „Avem undă verde, dar în curând vom clarifica Egiptului și Europei ce așteptăm în schimb”.
Controversa legală
„În prezent, suntem curați în ceea ce privește OPSEC”, este unul din mesajele transmite de Hegseth, care făcea referire la securitatea operațională. Secretarul Apărării a dezvăluit apoi planuri de război detaliate pe același canal.
Deși Goldberg scrie că inițial nu era sigur dacă totul era o glumă sau o campanie de dezinformare, lansarea loviturilor aeriene asupra unor ținte din Yemen l-a convins în cele din urmă că totul era real. Goldberg a părăsit apoi grupul și a confirmat la Casa Albă că discuția a fost reală.
Incidentul a ridicat întrebări serioase cu privire la posibile încălcări ale legislației privind gestionarea informațiilor care ar putea periclita securitatea națională a SUA și potențialul unei asemenea breșe de a pune în pericolul trupele americane, conform unei analize The New York Times.
Criticii spun că discuțiile de pe Signal au încălcat mai multe legi și protocoalele de securitate, pentru că aceasta nu a avut loc pe sisteme securizate verificate de guvern și este posibil să fi fost realizate prin intermediul telefoanelor unora dintre oficiali, care au fost ținte ale hackerilor străini în trecut.
În plus, Waltz a setat ca unele dintre mesajele grupului să dispară după o săptămână, iar altele după patru săptămâni. Deoarece acestea implicau discuții despre acte oficiale, în cazul în care nu au fost transmise prompt către autoritățile competente pentru arhivare, e posibil ca participanții să fi încălcat legislația federală, explică NYT.
Aceste reguli nu se aplică doar problemelor legate de securitate. În fapt, acuzațiile actuale sunt similare celor cu care s-au confruntat unele firme financiare, care au primit în ultimii ani amenzi mari pentru utilizarea serviciilor de mesagerie „off-channel”, inclusiv Signal, WhatsApp și iMessage.
Motivele sunt similare: Comisia Americană pentru Valori Mobiliare și Schimb Valutar (S.E.C.) și alte instituții au impus băncilor să urmărească mesajele angajaților lor pentru a se asigura că nu sunt încălcate legile în vigoare. Sanjay Wadhwa, pe atunci director adjunct al S.E.C. însărcinat cu aplicarea legii, a anunțat în 2023 că au fost date amenzi în valoare de 289 de milioane de dolari pentru 11 societăți financiare și a declarat că „eșecurile în materie de păstrare a evidenței, precum cele de aici, subminează capacitatea noastră de a exercita o supraveghere eficientă a reglementărilor, adesea în detrimentul investitorilor”.
Este, însă, neclar dacă autoritățile vor aplica aceste principii de securitate sub administrația Trump, amintește The New York Times. Doi dintre comisarii actuali ai S.E.C, Mark Uyeda (care este în prezent președinte interimar) și Hester Peirce, au criticat astfel de cazuri deoarece „nu pare că firmele au o cale realizabilă către conformitate”.
Paul Atkins, alesul președintelui Trump pentru a conduce comisia, are aceeași părere: „Nu sunt sigur că aceasta este cea mai productivă sau cea mai bună paradigmă pe care o poate urma o agenție”, a declarat el în aprilie 2024.
„Se joacă cu securitatea națională”
Jeffrey Goldberg a părăsit grupul de Signal odată ce i-a confirmat veridicitatea și a publicat articolul la câteva zile după ce planurile de atac pe care le-a primit la câteva zile după acestea au fost executate – mai mult decât atât, a evitat să publice informații care ar fi putut periclita securitatea națională a SUA, cum ar fi „informații precise privind încărcăturile de armament, țintele și calendarul atacurilor”, trimise pe grup de Pete Hegseth, sau numele unui ofițer activ de informații inclus în discuții, amintește el în articolul pentru The Atlantic.
Hegseth a sugerat marți că povestea este falsă, numindu-l pe Goldberg „un «așa-zis jurnalist» înșelător și foarte discreditat”, conform Time Magazine. Dar purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Brian Hughes, i-a confirmat lui Goldberg că mesajele „par a fi autentice” și că administrația „analizează modul în care un număr a fost adăugat din greșeală în lanț”.
Când a fost întrebat despre acest raport luni, Donald Trump a spus: „Nu știu nimic despre asta. Nu sunt un mare fan al The Atlantic”.
În ciuda acestor declarații din partea președintelui și a secretarului Apărării, Politico a raportat că unii membri ai administrației Trump sunt furioși pe Waltz și dezbat dacă ar trebui să demisioneze sau să fie forțat să plece.
Dincolo de aceste discuții interne, unii republicani din Congres, care ar trebui să acționeze ca un organism de control și să supravegheze ramura executivă, au minimalizat în mod public incidentul, oferind critici ușoare, amintește TIme.
„A fost făcută o greșeală. Se mai întâmplă”, a declarat senatorul de Louisiana John Kennedy reporterilor, adăugând că ”nu îi ține pe americani treji noaptea. … Credeți-mă, acest lucru nu va duce la apocalipsă”.
Senatorul de Missouri Josh Hawley a declarat pentru Fox News că „la asta s-a redus media de stânga … acum ne plângem despre cine primește un text și cine nu.”
Senatorul Thom Tillis din Carolina de Nord a afirmat că „trebuie să știi cui îi trimiți mesaje”, dar i-a luat apărarea Consilierului de Securitate în ciuda acestui fapt: „Am multă încredere în Mike [Waltz]. Acest lucru nu subminează convingerea mea că el este o alegere solidă”, a afirmat Tillis, citat de The Hill.
Între timp, mai mulți membri proeminenți ai Partidului Democrat și experți în securitate neafiliați politic au oferit critici mult mai dure.
Gail Helt, care a fost analist în cadrul CIA , a declarat pentru BBC că orice deficiențe de securitate ale SUA vor fi primite cu brațele deschise de serviciile de informații ale altor guverne.
Ea a declarat că „trebuie să existe o reevaluare a modului în care sunt gestionate aceste comunicații, a modului în care sunt gestionate informațiile clasificate în general” și că „oficialii americani se joacă cu securitatea națională și asta ne va face vulnerabili”,
Liderul grupului minoritar în Senatul SUA, democratul Chuck Schumer, a numit incidentul „una dintre cele mai uimitoare scurgeri de informații militare despre care am citit de foarte, foarte mult timp” și i-a îndemnat pe republicani să solicite „o investigație completă a modului în care s-a întâmplat acest lucru, a pagubelor pe care le-a creat și a modului în care îl putem evita în viitor”, transmite The Guardian.
„Fiecare dintre oficialii guvernamentali de pe acest lanț de mesaje au comis acum o infracțiune – chiar dacă accidental”, a scris senatorul de Delaware Chris Coons pe Twitter/X. „Nu putem avea încredere în nimeni din această administrație periculoasă pentru a menține siguranța americanilor”.
Ce urmează
Acest incident a avut loc la câteva săptămâni după ce administrația Trump a anunțat că o să întețească eforturile de a urmări scurgerile de informații de la oficiali către jurnaliști. Tulsi Gabbard a postat pe X (fostul Twitter) la mijlocul lunii martie că orice „divulgare neautorizată de informații clasificate este o încălcare a legii și va fi tratată ca atare”, amintește Reuters.
- Notă: Tulsi Gabbard, Directorul Serviciului Național de informații al Statelor Unite, era de asemenea inclusă în grupul de Signal.
Marți, Gabbard urmează să depună mărturie în fața Comisiei de informații a Senatului cu privire la amenințările mondiale la adresa Statelor Unite.
În orice caz, Casa Albă nu a sugerat încă că această situație ar putea duce la vreo schimbare de personal.
„Președintele Trump continuă să aibă cea mai mare încredere în echipa sa de securitate națională, inclusiv în consilierul pentru securitate națională Mike Waltz”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pentru Reuters.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



