La tribuna Parlamentului, care aştepta să îl învestească în funcţia de prim ministru, la 28 decembrie 2004, Călin Popescu- Tăriceanu declara convingător: „Guvernul pe care îl voi conduce eu se bazează pe următorii piloni: Alianţa D.A., ca nucleu politic, cu un program electoral viabil şi bazat 100% pe interesul naţional. Doi: o colaborare de excepţie cu preşedintele ţării, Traian Băsescu”.
Nicio alianţă politică sau electorală din România după 1990 nu a avut o durată de viaţă mai mare de doi ani, indiferent de scorul obţinut la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale. Chiar dacă unele şi-au păstrat denumirea- spre exemplu, Convenţia Democrată, după 1996- nu au mai avut aceeaşi componenţă până la decesul lor. Care să fie explicaţia?
În mod sigur, scena politică românească are partide care nu sunt organizate pe un spectru ideologic veritabil şi care se structurează exclusiv pe criterii personale sau personalizate. Un simplu inventar al alianţelor politice şi electorale desfăşurate în deceniul de mandat al preşedintelui Traian Băsescu dă dovada imaturităţii liderilor şi, mai ales, a faptului că structurile de partid au la bază mai degrabă criterii foarte emoţionale. Toate alianţele româneşti de după 1990 au apărut şi au trăit doar prin prisma mesajului negativ la adresa liderului suprem: în 1990- 2000 împotriva lui Ion Iliescu, apoi, din 2000 până în 2004 contra lui Adrian Năstase. Din 2004, toate construcţiile politice ale partidelor îl vizează direct pe Traian Băsescu. Alegerile europarlamentare din mai 2014 au modificat, însă, regulile de până acum: nu există, până în acest moment, locomotiva electorală contra căreia să funcţioneze o nouă formulă de alianţă.
Demult, în toamna anului 2003, când au pus bazele Alianţei D.A. (PNL şi PD), Theodor Stolojan şi Traian Băsescu declarau opiniei publice că noua formaţiune „se bazează pe onoare şi responsabilitate”. Au câştigat, împreună, alegerile parlamentare şi prezidenţiale de la sfârşitul anului 2004, învingând PSD şi pe liderul său, Adrian Năstase (pentru care, un an mai devreme, se modificase mandatul con-stituţional de preşe-dinte al României, de la 4 la 5 ani). Disputele interne, ideea lui Traian Băsescu de a organiza alegeri anticipate şi încălzirea relaţiilor dintre PNL şi PSD au dus la ieşirea PD de la guvernare, în 2006, şi la ruperea D.A. Imediat, PNL şi PSD s-au aliat, chiar dacă discret, împotriva PD (apoi PDL) şi a preşedintelui Traian Băsescu. În 2007, noua alianţă liberalo- social democrată l-a suspendat pe preşedintele țării, încercând să preia puterea şi la Cotroceni.
După alegerile parlamentare din toamna anului 2008, o altă combinaţie politică a bântuit scena românească: marea coaliţie PDL- PSD, condusă de primul ministru Emil Boc, împotriva PNL. O formulă care a durat până în toamna anului 2009 când, o dată cu moţiunea de cenzură la adresa guvernului, a apărut o altă coaliţie: PNL- PSD împotriva PDL. Şi aşa a rămas şi după alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Din colaborarea strânsă a celor două partide, şi cu ingredientele oferite de Partidul Conservator, de liderul său, Dan Voiculescu, şi de trusturile media ale acestuia, a apărut, în 2011, cea mai mare alianţă din istoria recentă a României: Uniunea Social Liberală, condusă de Victor Ponta (PSD) şi Crin Antonescu (PNL). USL a câştigat zdrobitor alegerile locale şi parlamentare din 2012 dar a pierdut pariul cu suspendarea preşedintelui Băsescu, din iulie 2012. Totuşi, şi USL a încetat din viaţă tot la aproape doi ani distanţă de la preluarea puterii.
După decesul USL, de câteva luni toate ştirile politice dau sigură o altă naştere: PNL şi PDL împotriva PSD. În felul acesta, la zece ani de la preluarea mandatului de preşedinte de Traian Băsescu, cercul se închide: aşteptăm din zi în zi ştirea refacerii D.A. Acum, în 2014, trăim acelaşi moment ca în 2004, când România era guvernată de PSD iar li-derul guvernului, Adrian Năstase, se pregătea să devină preşedintele României.
Fuziunea PNL-PDL, o mișcare politică greu de realizat
Deși situația scenei politice din 2014, în pragul alegerilor prezidențiale, pare a semăna izbitor cu peisajul politicii românești din 2004, există însă o abordare diferită a opoziției de astăzi. PNL și PDL, partidele ce au creat alianța D.A. în urmă cu 10 ani, doresc astăzi să fuzioneze. Declarațiile liderilor politici ale celor două partide ce se află la dreapta eșicherului politic sunt încurajatoare în ceea ce privește șansa unei fuziuni. Totuși, nu la fel de optimiste sunt declarațiile politicienilor din teritoriu.
Principalele piedici ale acestei fuziuni
-Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al Partidului Național Liberal, a declarat că tradiția și istoria PNL sunt valori imuabile. Plecând de la această declarație, este cert faptul că Partidul Național Liberal nu va renunța foarte ușor la numele partidului, efectul fiind dispariția Partidului Democrat Liberal, fapt cu care fostul prim ministru Emil Boc nu este de acord.
-Anul 2012, când PNL dădea lovitura de stat alături de aliații social-democrați, nu poate fi uitat ușor de mulți pedeliști. Acest aspect este aspru amendat de foarte mulți lideri democrat-liberali.
-Chiar dacă liderii de la centru ai celor două partide ar reuși să creeze cadrul unei fuziuni, nu la fel de ușor vor putea să întemeieze o alianță liderii din teritoriu, acolo unde majoritățile din consiliile locale și județene sunt deja făcute și unde, în unele cazuri, tensiunile dintre PNL și PDL nu pot îndemna la o fuziune.
-Un alt punct fierbinte pe agenda acestei fuziuni este desemnarea unui candidat comun la prezidențialele din noiembrie 2014. Pe de o parte, PNL, din postura sa de partid istoric, dorește să impună candidatul pentru Cotroceni. Pe de altă parte, nici PDL, un partid ce a marcat scena politică din România în ultimii 10 ani, nu dorește să renunțe la desemnarea unui prezidențiabil din propria curte. Ambele partide vor să-și asume, fiecare în parte, misiunea unificării dreptei.
-Situația actuală din PNL, după alegerea noului președinte al partidului, în persoana lui Klaus Ioha-nnis, nu este una foarte comodă pentru liberali. După ce Tăriceanu a reușit să atragă în noua sa formațiune liberali cu state vechi în partid, competiția dintre Klaus Iohannis și Crin Antonescu pentru prezidențiale poate destabiliza și mai mult situația internă a partidului. În această situație, o fuziune între PDL și PNL în acest moment este mai mult decât improbabilă.
Rămâne de văzut dacă PNL și PDL vor putea închide cercul alianțelor electorale din România din ultimii 10 ani, prin consfințirea unei fuziuni până la alegerile prezidențiale.
- VIDEO Ultima Sinagogă din Constanța: Proiectul de reabilitare este îngropat în contestații și birocrație de trei ani/ Cum arată ruina templului israelit pentru care există bani la CNI - 21 iulie 2020
- Cât de greu este să restaurezi un monument istoric? Studiu de caz: Casa Motomancea din Tulcea - 7 septembrie 2018
- Povestea Bulevardului Elisabeta: Strada cu parfum de Regină și de mare - 14 februarie 2017
