Judecătorul Gabriel Mustață: “Eram pe un drum pavat cu valori europene, dar acum sistemul judiciar se află sub un continuu asalt din partea puterii politice”

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII

• Se nasc dificultăți de interpretare a normelor care trebuie aplicate în anumite cazuri din cauza lipsei de predictibilitate a legislației

• Magistrații nu sunt simpli executanți ai unor „ordine” date de puterea legislativă, de cea executivă sau de alte instituții sau persoane, în afara celor impuse în mod expres de lege, ci ei sunt chemați să interpreteze și să aplice legea în cauzele ce le revin spre judecare

• Judecătorii și procurorii trebuie să respecte și să aplice legea, dar fiecare dintre aceștia sunt indivizi cu personalitate, cu pregătire și cu conștiință proprie. De aceea, atunci când consideră că se aduce atingere statului de drept ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale, magistrații își pot exprima opinia în mod public, atrăgând atenția asupra pericolului

• Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție este acum scoasă din arhitectura constituțională care instituie principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public; practic, se poate spune că se creează un parchet paralel celor care funcționează în cadrul Ministerului Public

• Problema completurilor de trei judecători:Rejudecarea unor procese închise deja, unele de câțiva ani, și chiar după ce hotărârile pronunțate au fost puse în executare, producând efecte juridice între părțile care s-au judecat, ar fi de natură să afecteze principiul securității juridice, absolut necesar într-o societate democratică. Încălcarea acestui principiu conduce la negarea autorității hotărârilor judecătorești și, implicit, la un climat de insecuritate socială

• Despre SIIJ: În condițiile în care s-a motivat înființarea acestei structuri prin nevoia de independență a judecătorilor în raport de procurori, dat fiind că înainte magistrații erau cercetați de procurorii din diverse unități de parchete, nu am auzit, totuși, de cazuri concrete în care judecătorii au reclamat că ar fi fost supuși la presiuni din partea procurorilor, pentru a da anumite soluții în dosarele judecate

• Eu însumi am soluționat cauze civile în care DNA sau DIICOT, părți fiind în procese civile, au primit soluții nefavorabile, care s-au bazat pe lege, fără să resimt vreo presiune în scopul influențării hotărârii

• Magistrații înțeleg să își exprime nemulțumirile atunci când sunt convinși că este nevoie ca societatea să le afle doleanțele, iar asta ar putea fi o garanție că drumul greșit pe care pare că s-a pornit de vreo doi ani nu este unul fără întoarcere

ISE: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele probleme cu care se confruntă astăzi judecătorii din România? Există probleme diferite, în funcție de instanțele unde profesează?

Gabriel Mustață: Problemele principale cu care se confruntă judecătorii români în prezent pot fi clasificate după criteriul impus de cea de-a doua întrebare de la acest punct, în probleme care îi afectează doar pe cei de la anumite instanțe și probleme care îi afectează pe toți judecătorii sau chiar pe toți magistrații (în corpul magistraților fiind incluși atât judecătorii, cât și procurorii).

Dintre cele care-i afectează pe judecătorii de la unele instanțe, sunt de punctat:

– cele referitoare la dotările materiale, precum spații de lucru (insuficiente sau necorespunzătoare, în multe cazuri), spații de arhivare a dosarelor (insuficiente sau necorespunzătoare, în unele cazuri) și spații de desfășurare a ședințelor de judecată (unele ședințe desfășurându-se în ședință publică, iar altele în cameră de consiliu), tehnica de calcul învechită, etc.;

– cele referitoare la insuficiența personalului care își desfășoară activitatea în unele instanțe, fie că vorbim despre judecători, fie că ne referim la personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori); spre exemplu, Judecătoria Constanța funcționează în prezent cu aproximativ 2/3 din numărul de judecători prevăzuți în schema de personal, luând în considerare judecătorii detașați sau aflați concedii prelungite (de creștere a copilului; fără plată), dar mai ales locurile neocupate (12);

– lipsa unui sistem de normare a muncii, ceea ce conduce la o supraîncărcare a judecătorilor și grefierilor din instanțele aglomerate;

– lipsa de predictibilitate a legislației, pe diverse domenii de reglementare (fiscală, penală, etc.) și modificările operate în legislație fără o corelare optimă cu alte norme, născându-se astfel dificultăți de aplicare sau de interpretare a normelor care trebuie aplicate în anumite cazuri concrete.

Între problemele de natură a-i afecta pe toți judecătorii și procurorii din țară trebuie spus că cea mai importantă și de actualitate este modificarea făcută asupra „legilor justiției” – sintagmă care se referă la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și la Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar această „modificare” a constat, de fapt, în mai multe modificări succesive – toate în timpul actualului legislativ (care și-a început mandatul la sfârșitul anului 2016), după cum urmează:

– prin Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 s-a modificat şi completat Legea nr. 304/2004;

– prin Legea nr. 234 din 4 octombrie 2018 s-a modificat şi complet Legea nr. 317/2004;

– prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 s-a modificat şi completat Legea nr. 303/2004;

– prin OUG nr. 77 din 5 septembrie 2018 s-a completat art. 67 din Legea nr. 317/2004;

– prin OUG nr. 90 din 10 octombrie 2018 au fost luate unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

– prin OUG nr. 92 din 15 octombrie 2018 s-au modificat şi complet unele acte normative în domeniul justiţiei;

– prin OUG nr. 7 din 19 februarie 2019 s-au luat unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, dar s-au şi modificat şi completat Legile nr. 303/2004, nr. 304/2004 și nr. 317/2004.

Această succesiune de modificări, mai cu seamă cele efectuate de Guvern prin ordonanțe de urgență, într-un termen atât de scurt, evidențiază ceea ce au semnalat asociațiile profesionale reprezentative ale magistraților în cadrul discuțiilor purtate în Comisia Specială a Camerei Deputaților și Senatului sau în spațiul public, în anul 2018, anterior trimiterii proiectelor de legi către plenul Parlamentului, și anume că unele dintre modificările propuse la acea vreme trebuie retrase ori rediscutate, pentru că încalcă norme constituționale sau comunitare.

Veronica Sîrbu, Judecătoria Sectorului 4: ”Te duci la culcare noaptea judecător, dimineață nu știi cum te trezești”

ISE: În ultimii doi ani, magistrații, fie că au fost procurori sau judecători, au protestat în mai multe rânduri și au semnat mai multe scrisori prin care au atras atenția cu privire la modificările aduse legilor Justiției și Codurilor penale. După ordonanțele adoptate la data de 19 februarie, se anunță alte proteste ale magistraților. De ce avem magistrați pe treptele instanțelor cerând să se respecte statul de drept? Cum am ajuns aici? Cum vedeți dumneavoastră protestele și scrisorile semnate de colegii magistrați?

G.M.: Fiecare magistrat a depus, la intrarea în profesie, următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Contrar unor opinii exprimate, atât în interiorul sistemului judiciar, cât și în afara acestuia, consider – la fel ca toți judecătorii și procurorii care au luat atitudine, într-un fel sau în altul, față de aceste modificări – că magistrații nu sunt simpli executanți ai unor „ordine” date de puterea legislativă, de cea executivă sau de alte instituții sau persoane, în afara celor impuse în mod expres de lege, ci ei sunt chemați să interpreteze și să aplice legea în cauzele ce le revin spre judecare.

Da, judecătorii și procurorii trebuie să respecte și să aplice legea, dar fiecare dintre aceștia sunt indivizi cu personalitate, cu pregătire și cu conștiință proprie. De aceea, atunci când consideră că se aduce atingere statului de drept ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prin unele modificări privind legislația în baza căreia este organizată și funcționează magistratura (legile justiției) sau privind legislația cu care operează parchetele și instanțele judecătorești (precum codul penal și cel de procedură penală), acționând în spiritul jurământului dat și în limitele libertății de exprimare specifice profesiei, magistrații își pot exprima opinia în mod public, atrăgând atenția asupra pericolului.

În opinia mea, s-a ajuns aici, la această preocupare continuă și chiar obositoare pentru modificările care se anunță ori se fac intempestiv asupra legislației de interes pentru sistemul judiciar și la diferitele forme de manifestare a nemulțumirii corpului de magistrați, pentru că cei care au operat modificările respective (legislativul – în cazul legilor și executivul – în cazul ordonanțelor de urgență) nu au avut, anterior adoptării modificărilor, un dialog corespunzător și constructiv cu magistrații, prin reprezentanții acestora din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și prin asociațiile profesionale cu adevărat reprezentative (am în vedere faptul că nu se cunoaște gradul real de reprezentativitate pentru unele asociații mai vechi – Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Procurorilor din România).

Trebuie spus aici că, potrivit art. 133 alin. 1 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, iar acest organ colegial și reprezentativ pentru toți magistrații are posibilitatea de a consulta, în mod efectiv, întregul corp profesional al judecătorilor și/sau procurorilor, pe subiecte de interes general pentru aceștia.

 Or, dat fiind rolul atribuit Consiliului Superior al Magistraturii în arhitectura constituțională, este firesc ca reprezentanții celorlalte două puteri recunoscute de legea fundamentală (puterea legislativă și puterea executivă) să colaboreze cu membrii Consiliului pe principiul cooperării loiale interinstituționale, cu consultare efectivă și cu luarea în considerare a opiniei exprimate de reprezentanții magistraților.

ISE: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele efecte ale ordonanței adoptate la data de 19 februarie? Punctați, succint și pe înțelesul publicului larg, ce efecte vor avea ordonanțele în Justiție dacă vor rămâne astfel în vigoare?

G.M.: Referindu-mă strict la OUG nr. 7/2019, voi sintetiza răspunsul la această întrebare astfel:

– se instituie un nou caz de eliberare din funcția de judecător sau de procuror, constând în neîndeplinirea condiției privind bună reputație, dacă se apreciază că nu se impune menținerea în funcție; acest text nu este clar și previzibil, nefiind indicate criteriile legale care să corespundă conceptului de „bună reputație”, ceea ce poate deschide calea unor excluderi abuzive din magistratură;

– prin introducerea posibilității ca judecătorii ce au fost anterior procurori să fie numiți în funcțiile de conducere de la PICCJ, DNA și DIICOT se încalcă principiul separației carierelor, recent consacrat la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 242/2018; (pentru cititorii lipsiți de pregătire juridică, trebuie spus că societatea – în general – dar și sistemele care funcționează în cadrul societății, precum sistemul judiciar, funcționează în baza unor legi și a unor principii instituite prin legi, pentru că altfel se ajunge la dezordine și inechitate socială); în cazul acesta, este greu de înțeles cum a ajuns legiuitorul delegat (Guvernul) să emită o normă care încalcă un principiu legiferat de Parlament cu numai 4 luni în urmă, la 12 octombrie 2018;

– prin aceeași modificare, se creează o discriminare evidentă între – pe de o parte – judecătorii care au fost, vreodată, oricând și oricât, procurori și care ar putea fi numiți în funcțiile cele mai înalte din cadrul Ministerului Public (astfel cum acestea sunt menționate la art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004), iar – pe de altă parte – judecătorii care nu au fost procurori, aceștia din urmă neputând ocupa funcțiile la care face referire textul legal;

– în plus, s-a eliminat condiția vechimii minime de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, ceea ce înseamnă că în funcțiile de procuror general al PICCJ, de procuror șef al DNA și DIICOT ori adjuncții acestora și procurorii șefi de secții din cadrul acestor structuri ar putea fi numiți inclusiv procurori sau judecători lipsiți de experiență, nu doar managerială, dar și profesională;

– Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție este acum scoasă din arhitectura constituțională care instituie principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public; practic, se poate spune că se creează un parchet paralel celor care funcționează în cadrul Ministerului Public, contrar dispozițiilor art. 131 alin. 2 din Constituție.

Judecătoarea Georgeta Ciungan: ”Ne îndreptăm spre dezastru. Am ajuns aici prin pasivitate și nepăsare”

ISE: Mai mulți specialiști în domeniu au atras atenția cu privire la anumite elemente care ar fi neconstituționale în OUG adoptată de Guvernul României în 19 februarie. Există astfel de elemente de neconstituționalitate, în opinia dumneavoastră? Și dacă da, care ar fi acestea?

G.M.: Sper ca instanța de control constituțional să fie cât mai curând învestită cu analiza constituționalității acestui act normativ, pentru că OUG nr. 7/2019 ridică probleme în acest plan, întrucât:

– modul de adoptare a exclus orice consultare a corpului de magistrați și chiar a plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– urgența deosebită care permite adoptarea unui asemenea act (ordonanță de urgență) nu este justificată, inițiativa de intervenție în legile justiției aparținând de această dată Consiliului Superior al Magistraturii, dar a privit exclusiv necesitatea amânării sau a modificării unor dispoziţii referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, concursul de admitere în magistratură, formarea iniţială a auditorilor de justiţie, stagiul judecătorilor şi procurorilor, examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor, concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de numire în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor sau concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce arată insuficiența dialogului purtat de legiuitor cu profesioniștii sistemului judiciar, mai înainte de adoptarea modificărilor la legile justiției, în anul 2018); or, Guvernul a intervenit de această dată și asupra altor prevederi, cu ignorarea principiului cooperării loiale interinstituționale, fără o consultare a instituției care garantează independența justiției;

– sunt posibile încălcări ale normelor constituționale prin unele modificări operate acum (spre exemplu, cele la care am făcut referire anterior, privind încălcarea principiului separației carierelor ori discriminarea instituită între judecătorii care au fost procurori și cei care nu au fost procurori).

ISE: Problema completurilor de trei judecători și sentințele acestora. Ce ar însemna o anulare a tuturor sentințelor definitive, după modelul completurilor de 5 de la ÎCCJ? Cum vedeți dumneavoastră, ca judecător, o astfel de variantă? Cum ar arăta societatea din România după o asemenea decizie?

G.M.: Într-un asemenea scenariu, cred că ar fi perturbată grav întreaga activitate de judecată a instanțelor din țara noastră, întrucât s-ar ajunge la o încărcare excesivă a instanțelor de apel și de recurs (tribunale, curți de apel și chiar ICCJ), fără a se putea ignora faptul că unele dintre aceste instanțe sunt deja supra-aglomerate, iar în acest fel durata de soluționare a majorității proceselor se va extinde impredictibil. Este posibil, de asemenea, să scadă calitatea actului de justiție, pentru că judecătorii vor avea la dispoziție mai puțin timp pentru a studia cauzele, pentru a se documenta și pentru a administra probele necesare soluționării proceselor cu care sunt învestiți.

Imaginați-vă că ar exista mii sau zeci de mii de dosare, civile și penale, care ar putea fi redeschise într-o asemenea situație, fiind posibil ca unele instanțe să ajungă la blocarea activității pentru anumite perioade de timp. Cei mai afectați ar fi într-o asemenea situație justițiabilii, indiferent că vorbim despre dosare de divorț, de simple pretenții ori plângeri contravenționale, sau de cauze cu miză ridicată (contestații la licitații publice, cauze penale, etc.) și oricare ar fi calitatea lor procesuală (reclamanți, pârâți, inculpați sau părți vătămate/civile), cauzele lor putând ajunge să fie judecate pe durata mai multor ani.

La fel de important este că rejudecarea unor procese închise deja, unele de câțiva ani, și chiar după ce hotărârile pronunțate au fost puse în executare, producând efecte juridice între părțile care s-au judecat, ar fi de natură să afecteze principiul securității juridice, absolut necesar într-o societate democratică. Încălcarea acestui principiu conduce la negarea autorității hotărârilor judecătorești și, implicit, la un climat de insecuritate socială, oamenii nemaiștiind dacă ce au decis instanțele de judecată, în mod definitiv sau irevocabil, va rămâne neschimbat, așa cum este firesc, ori dacă intervine vreun element de noutate legislativă care va permite redeschiderea proceselor. În eventualitatea unei asemenea modificări legislative s-ar crea un precedent la care vor fi tentați poate să apeleze și alți legiuitori, în viitor.

Pe înțelesul publicului larg, crearea posibilității redeschiderii proceselor printr-o asemenea intervenție legislativă ar putea fi comparată cu anularea diplomelor de bacalaureat emise de Ministerul Educației Naționale în urma mai multor sesiuni succesive de examene. Toți acei absolvenți care au absolvit bacalaureatul în sesiunile vizate ar fi nevoiți să susțină din nou „examenul maturității”, cu tot ceea ce implică acesta (reorganizare comisii de examinare, pregătire, stres și timp consumat), iar cei care între timp s-au și angajat ori au devenit studenți în baza diplomei de bacalaureat obținută, și-ar pierde aceste calități (de angajat/student) pentru că efectul nulității actului retroactivează de la momentul emiterii.

ISE: Cum considerați că a evoluat Justiția din România în ultimii doi ani, luând în calcul principalele modificări aduse codurilor penale și legilor justiției? Unde am fost și încotro ne îndreptăm?

G.M.: Eram pe un drum bun, pe care îl consideram ireversibil, pavat cu principii și valori europene, astfel cum s-a dorit la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Văzând însă aceste modificări, din ultimii doi ani, consider că sistemul judiciar din țara noastră se află sub un continuu asalt din partea puterii politice care, sub diverse pretexte (anchete judiciare efectuate în baza unor protocoale încheiate cu alte instituții ale Statului Român, erori judiciare, cazuri izolate de anchete reclamate ca fiind abuzive, etc.), nu încetează a critica public judecători și procurori români și aduce schimbări legislative care influențează în mod negativ activitatea judiciară.

De altfel, această percepție este susținută și de imaginea de ansamblu a stării din societatea noastră, astfel cum aceasta este relevată prin raportul pe anul 2018 al The Economist Intelligence Unit (EIU), potrivit căruia democrația a înregistrat în Europa un declin mai puternic decât în orice altă regiune din lume, iar România se află pe ultimul loc în UE.

Interviu cu Stelian Ion, deputat USR (II): „Hoții din PSD și acest Ali Baba de Teleorman vor să se pună la adăpost de anchetele penale“

ISE: Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Practic, la cum arată lucrurile astăzi, pare o structură de anchetare în afara sistemului judiciar. SIIJ este ruptă de restul sistemului și se află doar la îndemâna Ministerului Justiției – o structură care întotdeauna va fi controlată de un grup de politicieni, indiferent din ce partide provin. Cum vedeți dumneavoastră SIIJ? Cum ați descrie această secție și la ce folosește ea?

G.M.: Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost contestată încă de la înființare pentru că nicio altă categorie socio-profesională nu „beneficiază” de un parchet special alocat.

Un efect foarte important generat de înființarea acestei structuri speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție este că s-a creat sentimentul, printre magistrați, că pot fi supuși unor presiuni ori tracasări prin simpla promovare a unei plângeri de către cei nemulțumiți de activitatea noastră profesională, iar cercetarea unei asemenea plângeri poate implica solicitarea magistratului reclamat de a se prezenta la sediul organului de anchetă – în București, indiferent de unde este cel anchetat; pe de altă parte, și zic eu, mult mai important, este că noua structură nu poate gestiona cazurile ce presupun începerea imediată a unei investigații, atunci când faptele se petrec la mare distanță și în timp real, cum ar fi, spre exemplu, primirea unei mite de către un judecător sau procuror într-o localitate aflată la sute de km distanță de capitală; astfel, se poate ajunge la crearea unui climat „de siguranță” pentru cei dispuși să ia mită, iar asta ar afecta, fără îndoială, calitatea actului de justiție.

În condițiile în care s-a motivat înființarea acestei structuri prin nevoia de independență a judecătorilor în raport de procurori, dat fiind că înainte magistrații erau cercetați de procurorii din diverse unități de parchete (DNA, PICCJ sau parchetele de pe lângă curțile de apel), nu am auzit, totuși, de cazuri concrete în care judecătorii au reclamat că ar fi fost supuși la presiuni din partea procurorilor, pentru a da anumite soluții în dosarele judecate. Or, asemenea cazuri, dacă au existat, sunt atât de grave încât ar fi trebuit reclamate de către magistrații cărora le-a fost încălcată independența.

Se naște aici întrebarea: cum ar putea un judecător să se simtă presat de unitatea de parchet care i-a trimis spre judecare o anumită cauză, dacă el (judecătorul) își îndeplinește cu bună credință și cu respectarea legii atribuțiile în acel dosar? Sincer, în lipsa unor cazuri dovedite în justiție (nu doar clamate în mass media), îmi este greu să cred că există asemenea cazuri. Eu însumi am soluționat cauze civile în care DNA sau DIICOT, părți fiind în procese civile, au primit soluții nefavorabile, care s-au bazat pe lege, fără să resimt vreo presiune în scopul influențării hotărârii.

ISE: Era nevoie de înființarea unei astfel de secții? Care sunt pericolele care pot apărea în jurul existenței unei astfel de structuri, complet ruptă de Ministerul Public?

G.M.: Având în vedere răspunsul la întrebarea anterioară, este evident că eu consider că nu trebuia înființată Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, întrucât nu există o nevoie reală în acest sens, dar și pentru că se creează un precedent care se va putea extinde, în viitor, asupra altor categorii profesionale; spre exemplu, s-ar putea înființa o secție specială de anchetare a parlamentarilor și/sau a membrilor guvernului, ori a medicilor sau a cadrelor didactice; nu cunosc exemple de acest fel din alte țări democratice.

ISE: Considerați că un judecător poate conduce un parchet din România? Ar fi acest lucru o normalitate?

G.M.: Sigur că un judecător poate conduce un parchet din România, dacă așa stabilește legea iar Consiliul Superior al Magistraturii ar numi un judecător în fruntea unui parchet, dar aceasta nu este o situație normală, mai ales după ce chiar actualul legislativ a consacrat, cu avizul Consiliului, principiul separației carierelor în cadrul magistraturii. În plus, nu s-a operat modificarea legislativă și în sens invers, respectiv ca procurorii să poată ocupa funcții de conducere în cadrul instanțelor. Oricum, în eventualitatea unor asemenea cazuri s-ar naște, din start, dubii cu privire la eficiența managementului, dat fiind că specificul activității de judecată este totuși diferit de cel al urmării penale efectuate de procurori.

ISE: SIIJ a deschis un dosar penal pe numele lui Frans Timmermans și al Verei Jourova. Ce spune acest lucru despre Justiția din România în plină președinție românească a UE?

G.M.: Nu aș comenta percepția publică, internă sau internațională, creată în jurul acestui episod, însă cert este că orice persoană are acces liber la justiție, fiind liberă a sesiza orice parchet sau instanță cu cereri/sesizări/plângeri permise de lege, iar de multe ori actele de sesizare se dovedesc a fi neîntemeiate sau chiar abuzive. Mai degrabă, se desprinde de aici imaginea justițiabilului din România, care nu are cultura medierii, a încercării unei înțelegeri prealabile judecății, dar are apetit pentru a sesiza autoritățile judiciare, fie în căutarea dreptății, indiferent de miza litigiului, fie în scopuri subversive (încercarea de intimidare a părții adverse, afectarea imaginii acesteia, etc).

ISE: Cum interpretați mesajele venite din partea oficialilor europeni cu privire la evoluția sistemului judiciar din România? Ce ar însemna pentru România, din punctul dumneavoastră de vedere, o activare a articolului 7?

G.M.: România a primit mesaje cât se poate de clare din partea oficialilor europeni pe tema modificărilor legislative operate în materie judiciară, în sensul de a nu afecta independența judecătorilor și de a continua lupta anticorupție, însă – ca în orice comunicare – la fel de important este și rolul adresantului acestor mesaje, care poate să țină seama de solicitare sau poate să o ignore. Nu voi face alte comentarii pe acest subiect, care poate părea mai mult politic, inclusiv chestiunea activării articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, însă vreau să subliniez importanța instituirii și menținerii, de la aderarea României la Uniunea Europeană și până în prezent, a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), fără de care calea juridică europeană ar fi putut fi abandonată deja în țara noastră.

ISE: Unde se află Justiția din România în acest moment? A intrat ea pe un drum fără întoarcere?

G.M.: Fără îndoială, momentul de față este unul foarte dificil pentru Justiția română, de peste doi ani fiind consumate energii incomensurabile de către magistrați în dezbaterile privind modificările propuse și apoi aduse la legile care le reglementează activitatea ori cu care lucrează în mod obișnuit. Magistratura română nu este o castă, accesul în profesie făcându-se pe baza unui concurs complex, de către participanții care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. În același timp, magistrații au fost deschiși oricărui dialog inițiat de Consiliul Superior al Magistraturii cu ei, pe tema schimbărilor legislative, primele consultări privind modificarea legilor justiției fiind făcute încă din anul 2015. Mai mult, magistrații s-au exprimat, în număr foarte mare, susținând anumite prevederi noi care le-ar putea fi defavorabile (de exemplu: pierderea dreptului la pensie de serviciu în cazul excluderii din profesie din motive imputabile).

Tot astfel, magistrații înțeleg să își exprime nemulțumirile atunci când sunt convinși că este nevoie ca societatea să le afle doleanțele, iar asta ar putea fi o garanție că drumul greșit pe care pare că s-a pornit de vreo doi ani nu este unul fără întoarcere.