Cristian Radu rămâne sub control judiciar și nu poate reveni în funcția de primar al Mangaliei / Decizia instanței nu este definitivă

cristian radu3 cristian radu3
sursa foto: Facebook / Radu Cristian

Cristian Radu rămâne sub control judiciar. Totodată, Tribunalul Constanța i-a respins cererea primarului suspendat din Mangalia de a reveni în funcție. Decizia nu este definitivă.

Minuta instanței:

„În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) și (7) din Codul de procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 23.03.2026, cu privire la inculpatul Radu Cristian. În baza art. 207 alin. (2), (4) și (7) din Codul de procedură penală raportat la art. 348 din Codul de procedură penală menține măsura preventivă a controlului judiciar luată cu privire la inculpatul RADU CRISTIAN, urmând să fie verificată până la data de 23.07.2026. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de încetare a obligaţiei de a nu exercita profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Măsura privind pe inculpat se comunică instituțiilor prevăzute la art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 25.05.2026″.

Reamintim că la data de 12 mai 2026, Curtea de Apel Constanța i-a respins definitiv lui Cristian Radu cererea de revocare a controlui judiciar. Citește mai multe detalii aici.

Cristian Radu se află sub control judiciar, în urma deciziei definitive a Curții de Apel Constanța de la începutul lunii aprilie 2026. Citește mai multe detalii aici.

Reamintim că la jumătatea lunii aprilie 2026, instanța a decis că poate începe judecata în dosarul DNA al primarului suspendat al Mangaliei, Cristian Radu.Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă. Citește mai multe detalii aici.

Reamintim că primarul suspendat al Mangaliei a ieșit din arest la 10 martie 2026 după o perioadă de mai bine de 6 luni. Acesta se afla în arest preventiv de la finalul lunii august 2025. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a fost trimis în judecată, în decembrie 2025, de procurorii DNA, fiind acuzat că a luat șpagă de peste 600.000 de euro. Citește mai multe detalii aici.

Tot în martie, Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, a fost achitat, în dosarul DNA în care a fost acuzat că ar fi dat cu dedicație 95 de contracte de asistență juridică, cu un prejudiciu estimat de procurori la 13,7 milioane de lei. Decizia instanței nu este definitivă și a fost atacată. Alături de Cristian Radu au mai fost achitați și ceilalți inculpați din dosar: Petrina Boiță, Romulus Dumitrana, Didi George Călin, Daniel Vlădescu, Diana-Ionela Fotin, Maria Negru și Andrei Costin Grimberg.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.