Judecătoarea Georgeta Ciungan: ”Ne îndreptăm spre dezastru. Am ajuns aici prin pasivitate și nepăsare”

PRINCIPALELE DECLARAȚII

• Dragi cetateni, independenta pe care o avem este o garantie ca voi, maine, veti avea dreptul la un proces echitabil, indiferent de ce natura.
• Teama mea nu face doi bani pe langa interesul general pe care trebuie sa il protejez
• Era necesara o asemenea lectie ca sa întelegem importanta democratiei

Context: Ordonanța de Urgență adoptată în 19 februarie a nemulțumit aproape întreg corpul de magistrați din România. A doua zi, în 20 februarie, secția de procurori a CSM a convocat adunările generale ale procurorilor pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la modificările prevăzute prin ordonanță. 

În același timp, procurorii de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brașov au protestat, spunând că prevederile ordonanței vor transforma Secția de Investigare a magistraților într-o structură de anchetare paralelă, neconstituțională. 

Protestele magistraților s-au înmulțit și, în 21 februarie, și-au exprimat nemulțumirea magistrații din Oradea, chiar în timp ce Lia Savonea, șefa CSM, participa la bilanțul Curții de Apel. Tot atunci au mai protestat și magistrații din Covasna și, din nou, cei din Brașov.

În 22 februarie, protestele magistraților au izbucnit în toată țara. În Constanța s-au alăturat protestelor și procurorii DNA, inclusiv șeful interimar al structurii teritoriale. Totodată, mai multe parchete și instanțe din țară au anunțat că își suspendă activitatea săptămâna viitoare (începând cu 25 februarie), într-o inițiativă fără precedent în Justiția românească. 

ISE: De ce avem, iarăși, magistrați pe treptele instanțelor cerând să se respecte statul de drept? Cum am ajuns aici? Și încotro ne îndreptăm?

Georgeta Ciungan:Pentru ca avem nu numai dreptul, ci si obligatia de a exprima opinii in legatura cu reforma sistemului judiciar, cu functionarea sistemului judiciar si nu in ultima rand, cu prezervarea statului de drept. Opinia publica trebuie sa inteleaga ca magistratul, procuror sau judecator, nu exprima opinii in interesul propriu, ci o face pentru a se asigura ca  exista cadrul legislativ suficient si necesar reglementat de natura a garanta drepturile si libertatile cetatenilor acestei tari.

Cum s-a ajuns aici? Reforma sistemului judiciar a fost initiata de CSM, in vechea sa componenta, pentru motive suficient de argumentate si care impuneau interventii legislative pentru o mai buna si mai performanta functionare a activitatii noastre.  Treptat,  proiectele de lege au trecut de la Ministerul Justitie la Parlament, insusite si supuse unei activitati ce s-a vrut a fi de consultare si dezbatere publica conforma cu principiul cooperarii loiale intre institutii. Nu mai este nici timpul si nici locul sa reluam intreaga epopee a acestor proiecte legislative si modul in care a fost inteles sa fie supuse dezabaterii publice, cert este ca au fost supuse controlului de constitutionalitate a priori, inainte sa fie emis un aviz cu privire la modificarile propuse din partea Comisiei de la Venetia. 

In final, legile adoptate au fost criticate de Comisia de la Venetia, de GRECO si prin ultimul raport MCV, de o maniera cum nu a mai existat in istoria recenta, critici care, din pacate, au confirmat toate semnalele noastre de alarma transmise in legatura cu “reforma” justitiei.  In ciuda angajamentelor publice facute  in sensul de a pune in acord legislatia astfel adoptata cu cerintele si recomandarile institutiilor europene, legiuitorul a insistat in “reforma” ca, intr-un final, sa se dezica de abordarea proprie prin ultima modificare legislativa produsa prin OUG nr.7/2019. Afirm ca s-a dezis, pentru  ca prin ultima interventie legislativa a  omis cu totul principiul separarii carierii  judecatorului de cea a procurorului, prea mult clamat si afirmat ca sustine o noua abordare a justitiei.  In fapt, noua abordare s-a oprit la primul impediment generat de legislatia nou modificata, in sensul ca nu s-a obtinut, probabil,  “reformarea” noastra intr-un timp scurt si determinat de interese straine de functionarea reala a justitiei. Altfel spus, urgenta era atat de stringenta incat s-a impus, cu prioritate, adoptarea unui  act normativ fara nicio consultare, cu nicio instutitie, nici cu CSM-ul de la care ar fi avut nevoie de un aviz, consultativ ce-i drept, dar de un aviz emis in cunostinta de cauza cu acordarea unui timp suficient de analiza. Aceste ultime imprejurari rezulta chiar din declaratiilor unor membri CSM care au intervenit in spatiul public si au explicat ca, in realitate, a existat o initiativa pentru a se reveni la vechea forma legislativa de accedere in magistratura, dar doat atat.

Sub acest pretext au urmat intr-adevar, ceea ce credem noi, modificari, completari legislative care creaza  impreuna si coroborat premisele unui posibil “control” asupra magistratilor. Din perspectiva magistratului exista doua “temeri”, doua institutii care, desi sunt create pentru protectia noastra si a cetatenilor fata de atitudinile nedemne a unor magistrati care nu si-au inteles rolul in profesie si societate, ele pot fi transformate, printr-o pervertire de la principiul care a stat la baza instituirii lor, in unelte de “indrumare” oculta si ascunsa publicului larg catre interese straine actului de justitie. Cele doua institutii sunt inspectia judiciara si noua sectie de cercetare a infractiunilor savarsite de magistrati. Pe scurt, cine detine controlul acestor institutii, detine justitia. Magistratul este si el un om obisnuit, cu calitati impuse de profesie, dar tot un om cu instincte de conservare si aparare. Desi intrat in sistem cu principii si idealuri marete, poate fi “indrumat” spre ceea ce trebuie, daca presiunile exercitate sunt de natura sa ii efecteze propria libertate, familia, veniturile, statutul.

Pe fond, reglementarea activitatii acestor institutii, care isi au intr-adevar rolul lor stabilit prin lege si justificat, este necesara si sanatoasa pentru sistem. Dar cand prin legislatie, o intreaga categorie de persoane care nu sunt legati decat prin profesie, sunt supusi unui alt tratament si unor alte reguli de procedura penala decat cetatenii acestei tari, care credeti ca este interesul? De ieri,  SIIJ este un parchet cu un regim aparte, a carei structura se doreste a fi este scoasa de sub  controlul ierarhic astfel cum rezulta din Constitutie si din jurisprudenta Curtii Constitutionale, cel putin pana cand  conducerea Parchetului General va fi asigurata de o persoana agreata. De ieri, daca un magistrat este anchetat pentru  fapte penale inchipuite sau reale, nu mai are aceleasi drepturi procesual penale la fel ca restul cetatenilor acestei tari. Nu mai are cum sa supuna un control asupra actelor de urmarire penala, pe care le poate considera nelegale sau netemeinice, caci cel care ii face actele, va fi tot acela care va exercita un control.

”Dragi cetateni, independenta pe care o avem este o garantie ca voi, maine, veti avea dreptul la un proces echitabil, indiferent de ce natura”

Nu trebuie uitat intreg contextul in care au intervenit si au fost justificate aceste modificari la legile justitiei. In spatiul public, de aproximativ doi ani, “abuzurile” justitiei au devenit un lait motiv pentru toate actiunile sau inactiunile celorlalti. Trecand peste faptul, de moda veche fiind, ca abuzurile trebuie constatate de justitie si nu de alte autoritati si ca din perspectiva strict juridica “abuzul” poate imbraca doar forma unor infractiuni comise de magistrati si dovedite bineinteles, ce se observa acum? Din punct de vedere legal, magistratul este situat in afara cetatenilor acestei tari, cu “statut special” si cu procedura penala reglementata doar pentru ei cu drepturi, nu diferite, ci mai putin garantate de statul roman. Caci, OUG nr.7/2019 nu modifica doar legea de organizare, ci si legea procesual penala. 

Se poate afirma, la o privire neavizata, ca “bine le face”. Nu, dragi cetateni, independenta pe care o avem este o garantie ca voi, maine, veti avea dreptul la un proces echitabil, indiferent de ce natura, civila, administrativa, fiscala, penala. Insa,  procesul echitabil cu un judecator si un procuror independent, nu inseamna ca nu va fi gasit vinovatul, daca intr-adevar s-a comis o fapta, ci inseamna ca noi nu putem decide decat dupa ce am asigurat un cadrul legal si echitabil, in afara oricaror interventii si imixtiuni, ca toti isi exercita drepturile prevazute in Constitutie si in celelalte legi.

Cum am ajuns aici? Prin pasivitate si nepasare si prin retragere intr-un “loc” garantat si de facilitatile unui venit salarial substantial. Am crezut ca drumul pe care l-am ales si in care am crezut cu tarie, pentru o justitie independenta, de calitate, realizata in conditii de celeritate, nu poate avea o cotitura la 180 grade. Am crezut ca este suficient sa ne desfasuram activitatea cat mai bine si sa demonstram ca se poate face justitie si in aceasta tara, indiferent de statutul unei persoane, de functia pe care o are sau de particularitatile care ii determinta individualitatea.  Creduli? Poate. Ideal? De ce nu? Dar, experienta ultimei perioade de timp, scurta de altminteri, ne-a demonstrat ca inca suntem o democratie tanara, frageda, instabila, in formare, in anii de copilarie si susceptibila oricand la intoarceri in vremuri deloc regretate.

Incotro ne indreptam? Spre dezastru. Spre o directie unde,  personal, la alegerea acestei profesii, mi-am jurat ca nimeni nu va ajunge. Am avut candva, inainte de a fi magistrat, calitatea de justiabil si increzatoare m-am indreptat spre justitie, sa imi caut dreptatea ( un litigiu de munca) Indiferent daca  aveam sau nu dreptate cu problema mea,  aveam dreptul sa ma adresez justitiei si aveam dreptul la un proces echitabil, judecat de un magistrat integru si independent Aveam sa ma gasesc in cea mai neagra deziluzie, cand judecatorul cauzei mi-a solicitat anume favoruri ( nu au relevanta natura lor). Se intampla in anul 2004-2005. La numai doi ani dupa acea intamplare am hotarat, fiind la o varsta la care multi spun ca nu mai au ce face in viata, sa  dau la drept sa ma fac judecator si sa nu mai pateasca nimeni ce am patit eu. Spre genul ala de justitie ne indreptam.

ISE: Considerați că DNA sau Parchetul General pot fi conduse de un judecător? Este acest lucru o normalitate? 

G.C.: Asfel cum am afirmat mai sus,  prin OUG nr.7/2019 legiuitorul insasi s-a indepartat de noua sa abordare si destul de recenta in legatura cu separarea carierei judecatorilor de cea a procurorilor. In acest context si nu numai, devine cel putin interesant care au fost argumentele si interesele reale care stau la baza acestei decizii. Este firesc sa ne punem aceasta intrebare si din perspectiva ultimelor evenimente care au relevat o opozitie ferma a sectiei de procurori din cadrul CSM la mai toate propunerile venite din partea Ministrului Justitiei. Poate fi rezonabila explicatia ca se incearca asigurarea unor reusite in cazul in care masa de vot se largeste.

Din punct de vedere profesional, decizia este neavenita si nu se intemeiaza pe specificul activitatii desfasurate potrivit functiei judiciare exercitate. Ca judecator in penal, evident ca eu cunosc in detaliu activitatea de urmarire penala, dar nu cunosc in fapt modalitatea de organizare si  functionare a procurorilor. Este adevarat ca o functie manageriala poate fi exercitata de un magistrat, in sens larg, insa aceasta trebuie adaptata cu tipul de activitate pe care il coordonezi. Or, modificarea legislativa in discutie nu conditioneaza ocuparea unei functii de conducator de parchet de existenta unei experiente manageriale, chiar si judecator fiind. Simplul fapt ca, undeva, in timp, ai exercitat functia de procuror, nu justifica ocuparea unei functii conducere intr-o institutie de importanta vitala pentru statul de drept.

ISE: Cum percepeți prevederea din OUG referitoare la ”buna reputație” a magistraților? Și cum resimțiți, ca tânăr magistrat, evoluțiile din Justiție din ultima vreme?    

G.C.: La prima vedere, introducerea conditiei de lipsa de “buna reputatie” ca si o cauza de liberare din functie, apare ca fiind justificata avand in vedere ca, in realitate, pot exista cauze obiective care necesita o asemenea sanctiune, situata pe gradul cel mai inalt al severitatii. Dar, sintagma de “buna reputatie” este atat de neclara, nereglementata in vreo modalitate anume si atat de lipsita de previzibilitate, incat poate da nastere unor aprecieri subiective cu consecinte din cele mai grave pentru  carierea unui magistrat. Evaluatorul se poate raporta la niste standarde necunoscute destinatarului astfel incat acesta nu cunoaste la care anume repere trebuie sa se raporteze. Spre exemplu: poate fi considerata ca nu ai o buna reputatie daca participi la un concert, unde artistul te ia pe scena si te indeamna sa canti o melodie care poate cuprinde cuvinte “colorate”.? Si da, si nu, depinde de evaluator si stardardele impuse de societate, care sunt intr-o continua evolutie.

Prevederea legala nu se justifica si din alta perspectiva. Faptele disciplinare reglementate deja in lege permit  eliberarea din functie si  cuprind o paleta  larga de comportamente, astfel incat nu mai este necesara introducerea acestei conditii negative.

”Teama mea nu face doi bani pe langa  interesul  general pe care trebuie sa il protejez”

ISE: Simțiți frică, teamă referitor la cum pot evolua lucrurile în Justiție or la repercusiunile asupra magistraților, care ar putea să urmeze protestelor și ieșirilor publice ale procurorilor și judecătorilor? 

G.C.: Evident ca imi este teama. Am participat la un protest si acum sunt de acord sa raspund intrebarilor d-voastra. Nu imi este comod, nu sunt obisnuita si nu in acest context mi-ar fi placut sa intervin. Depinde insa la ce vrei sa te raportezi in viata. Teama mea nu face doi bani pe langa  interesul  general pe care trebuie sa il protejez. Justitiabilul din fata mea trebuie sa stie ca sunt o persoana integra, incoruptibila, de buna credinta si pregatita profesional la cele mai inalte standarde. Nu il intereseaza ca eu scriu la 12 noaptea, ca mi-e rau, ca mi-e teama de conducere, de colegi, de CSM, de Inspectia judiciara, de SIIJ, sau de mine insami. Nu am avut pana acum nicio cercetare disciplinara si nici de alta natura despre care sa stiu, iar parcursul meu profesional se datoreaza numai muncii si efertorilor personale, fara nicio interventie si fara nicio cerere pe la CSM de detasare, delegare, transfer sau alte facilitati. Numai prin examene si concursuri infernal de grele.

De multe ori, si nu numai in bransa noastra, am auzit justificari pentru lipsa de atitudine, incepand cu obligatia de rezerva si pana la “am familie, copii” sau “nu e lupta noastra”. Nu am nicio explicatie pentru aceasta “abordare” pentru ca nu inteleg, cum ei nu inteleg, ca suntem mult mai multi oameni de buna-credinta. Si o masa critica substantiala, atenta la viata profesionala, sociala, nu numai ca ramane ancorata in societate, dar si participa la crearea ei, zi de zi.

”Era necesara o asemenea lectie ca sa întelegem importanta democratiei”

ISE: Unde se află Justiția din România în acest moment? Riscăm să intrăm pe un drum fără întoarcere? 

G.C.: Aici, unde sunt sigura ca orice om de buna-credinta o vede. Inca vie si inca dreapta. Evident, ceea ce s-a facut in ultimii doi ani, cu greu se mai poate reface, indiferent de parcursul politic al acestei tari. Din fericire democratia se invata si era necesara o asemenea lectie ca sa ii intelegem semnificatia. Daca o sa intelegem. Daca nu, istoria se va repeta.