Formele urii la români. Elie Wiesel a fost batjocorit la câţiva paşi de sediul Poliţiei din Sighet

Casa Memorială a lui Elie Wiesel din Sighetu Marmației – foto: Hotnews. (Medalion – Elie Wiesel, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace – foto: thefamouspeople.com)

Români ca atare nu au câştigat niciodată Premiul Nobel deşi discursul public, susţinut de cea mai mare parte a societăţii, este că există talente şi valori cu duiumul.

Cele trei distincţii aparţin unor personalităţi de talie mondială care au întrerupt vreme îndelungată relaţia cu România şi care, în traseul profesional, datorează puţin ţării natale.

George Emil Palade, în 1974, în Medicină. Stabilit în SUA imediat după al Doilea Război Mondial pentru că, în 1946, s-a căsătorit cu fiica celui mai important industriaş al României, Nicolae Malaxa.

Hertha Muller, cu un tată obligat să se înroleze în Waffen SS şi cu o mamă deportată în URSS, în 1945, de autorităţile române. Urmărită de Securitate, acuzată şi hărţuită, a ales calea exilului în Germania, în 1987. De acolo, în 2009, a adus un Premiu Nobel pentru Literatură.

Elie Wiesel, născut la Sighetu Marmaţiei, în 1928, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1986 după o carieră internaţională fără egal. „Noaptea”- romanul autobiografic al Holocaustului de la Auschwitz- a fost tipărită în zeci de milioane de exemplare în multe limbi. Iar în 1978 a condus Comisia Prezidenţială a SUA pentru Holocaust. De atunci, în conştiinţa mondială, Holocaustul este legat intrinsec de numele românului Elie Wiesel.

Românii nu au purtat niciodată dragoste şi respect vădit pentru vreunul dintre cei trei şi cu atât mai puţin pentru Elie Wiesel.

Acest lucru a reieşit la lumină acum câteva zile, când casa natală din Sighetu Marmaţiei a fost înscrisă cu grafitti obscene şi antisemite.

Este un imobil în care laureatul Premiului Nobel a petrecut primii 15 ani din viaţă. Mai exact, până în primăvara anului 1944, când împreună cu întreaga sa familie şi cu toţi evreii din oraş a fost trimis la Auschwitz de autorităţile ungare care ocupaseră jumătate din Transilvania la 30 august 1940.

Casa, situată pe strada Dragoş Vodă, se află în centrul oraşului, în fostul cartier evreiesc al Sighetului, la doar câţiva paşi de sediul Poliţiei locale. Autorităţile pretind că zona este supraveghetă de camere de luat vederi. Cu toate acestea, nişte români au scris pe zidurile ei, între altele: „WC public. Antisemit pedofil”, „Nazi jidanu zace în iad cu Hitler”. Ştiţi, este cam la fel ca în Constanţa. La câţiva paşi de inima oraşului, Piaţa Ovidiu, zace Sinagoga aşkenază, pângărită, devastată, furată şi abandonată. Pe care constănţean aţi auzit că îl doare? Desigur, la Constanţa se vorbeşte mult de „toleranţa” şi „diversitatea” etnică.

De ce îl urăsc aceşti români pe Elie Wiesel?

Publicaţia locală online „Sighet 247” susţine că nici vorbă să fie un incident izolat: în trecut, cimitirul evreiesc din Sighet a fost vandalizat în mai multe rânduri, fiind redat chiar şi un „monument al Săpunului”. Inutil să explicăm acest amănunt, legat intrinsec de experienţele lagărelor naziste.

Prin urmare, această regiune a României, prezentată tot timpul ca fiind una turistică tradiţională, depozitară de obiceiuri şi alimente naţionale, poate fi caracterizată drept printre cele mai extremiste şi radicale ale ţării. Da, exact: Maramureşul acela cu costume populare, cu slănină şi palincă, cu mocăniţe, pârtii de schi şi cu zeci de mii de oameni care au ales să emigreze, după 2007, unde au văzut cu ochii prin Europa din cauza sărăciei.

Pe Elie Wiesel nu-l iubesc maramureşenii dar nici elitele intelectuale şi de stat de la Bucureşti nu l-au agreat prea mult vreodată.

Casa vandalizată la începutul lunii august 2017 a fost inaugurată abia în 2002, drept Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti din Maramureş. A fost nevoie de o credinţă neobosită a unor oameni entuziaşti, din Sighet şi de aiurea, în a convinge autorităţile să scoată din buget sume banale pentru consolidarea imobilului cu cinci camere, pentru repararea acoperişului, pentru infrastructura minimală a unei clădiri. A durat ani în şir. Mult mai mult decât consolidarea bugetelor personale ale oamenilor politici şi ale unora dintre formatorii de opinie din România.
Abia în 2001 şi-a adus aminte şi Academia Română de Elie Wiesel, oferindu-i titlul de membru de onoare. În paralel, preşedintele Ion Iliescu l-a desemnat, în 2003, drept preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Studiul Holocaustului.

Iar exact după moarte, în 2016, că înainte nu se putea, Consiliul Judeţean Maramureş l-a declarat cetăţean de onoare pe Elie Wiesel. După ce, desigur, numele lui este oriunde în SUA şi Europa şi face parte din patrimoniul universal al memoriei.

Elie Wiesel ar fi răspuns ca de obicei la acest acces de ură viscerală de la Sighet, din vecinătatea sediului Poliţiei.
Dacă sunt atât de puţini români care i-au citit „Noaptea”, atunci ar rămâne doar îndemnul permanent al acestui mare învăţător al lumii: „Răspunsul la ură este educaţia şi memoria”.

Să ne ierţi, Elie Wiesel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.