În ultima săptămână, cele mai importante drumuri din lume au dus la Beijing. Donald Trump a petrecut două zile în capitala Chinei, unde a primit un tratament „regal”, după cum îl descrie presa de stat chineză, câteva înțelegeri economice modeste și o amenințare voalată pe tema Taiwanului. Președintele american a fost urmat aproape imediat de Vladimir Putin, care a încercat să testeze prietenia „fără limite” cu Xi Jinping și a aflat că țara sa nu a depășit încă statutul de benzinărie supradimensionată.
Ambii lideri au părăsit China fără să obțină concesiile pe care și le doreau cu adevărat. E drept, au încheiat acorduri economice și au semnat înțelegeri mai mult sau mai puțin avantajoase, dar Xi Jinping a primit, în schimb, ceva mult mai valoros – pentru câteva zile, Beijingul a părut să recupereze memoria ordinii sinocentrice în care „Fiul Cerului” stătea nemișcat în centrul lumii, iar solii străini veneau să-i recunoască, măcar implicit, autoritatea.
Marele câștigător
Înainte de a analiza cine a câștigat, cu adevărat, la Beijing, Donald Trump sau Vladimir Putin, este esențial de amintit faptul că adevăratul învingător este Xi Jinping.
Vizita lui Trump a fost primul moment în care un președinte american a pus piciorul la Beijing în ultimii 8 ani și jumătate – din 2017, când președinte era tot Trump. Joe Biden, a cărui ședere la Casa Albă a fost marcată de pandemia de Covid-19 și o relație cu Beijingul descrisă chiar de el în termeni extrem de prudenți, drept o “competiție gestionată în mod responsabil”, a evitat să efectueze o vizită de stat la Beijing.
Înainte de 2017, ultima vizită de stat reală a unui președinte american la Beijing a avut loc abia în 1998, în timpul mandatului lui Bill Clinton. De atunci și până la Trump, președinții americani au mai ajuns pe la Beijing sau în alte orașe chinezești doar cu alte ocazii și cu mult mai puțin fast: summit-uri internaționale și întâlniri mai mult sau mai puțin formale, arată Office of the Historian.
Inclusiv vizita lui Trump din 2017 a atras un anumit nivel de controversă. În manieră similară cu vizita de săptămâna trecută, Xi Jinping l-a primit pe președintele Trump cu mare pompă și a făcut tot posibilul să arate deschiderea unui nou “capitol” în relațiile Beijing-Washington.
La acea vreme, Trump era primit cu garda de onoare, a primit un tur personal de la Xi Jinping în “Orașul Interzis”, palatul imperial din centrul Beijingului, cei doi au luat parte la un spectacol de operă și au băut ceaiul împreună, un gest de importanță semnificativă în China. Una peste alta, inclusiv presa de stat chineză a făcut tot posibilul să picteze o imagine pozitivă a momentului.
Beijing Review, de pildă, singurul ziar chinez de stat care publică în limba engleză, a publicat un articol extrem de detaliat și laudativ despre “primirea regală” a lui Trump la Beijing și “raportul personal” construit între cei doi lideri.
Presa și observatorii internaționali au fost mult mai critici. Opinia aproape unanimă a experților la acea vreme a fost că Xi Jinping l-a “vrăjit” ca la carte pe Trump, însă vizita nu a dus la o schimbare semnificativă a relației dintre cele două țări.
După cum au punctat mai mulți specialiști consultați de ChinaFile, revistă publicată de ONG-ul Asia Society, efectele practice ale vizitei de atunci au fost semnarea unor înțelegeri comerciale în valoare totală de 250 de miliarde de dolari: o sumă considerabilă, dar care nu schimba în mod fundamental relația economică dintre China și SUA. “Mult fum și puțină substanță”, în cuvintele lui Andrew J. Nathan, politolog și profesor la Universitatea Columbia, din Statele Unite.
A fost, în orice caz, un moment simbolic semnificativ pentru imaginea pe care Beijingul încearcă să o cultive pe scena internațională, dar nu se compară cu vizitele lui Trump și Putin din ultima săptămână.
În ciuda afirmațiilor că întâlnirea cu Putin era programată deja de ceva vreme și, e drept, nu este ca și cum liderul rus nu vizitează China destul de des, sincronizarea celor două evenimente nu a trecut neobservată – în fapt, unii experți argumentează că aceasta a fost, de fapt, cea mai importantă reușită a Beijingului.
Specialiști și politologi consultați de Brookings Institution au concluzionat că și această întâlnire dintre Trump și Xi s-a axat mai mult pe “optică” decât pe rezultate tangibile, dar unii analiști sunt de părere că acest moment arată, oricum, modul în care politica globală se reorganizează în favoarea Chinei.
- „Aceste două vizite dezvăluie o schimbare structurală mai profundă în politica globală. China, cred eu, devine tot mai mult nodul central… Putem numi asta un mare triunghi inversat sau, probabil, un mare triunghi cu caracteristici chinezești. În timpul Războiului Rece, Statele Unite se aflau în vârful marelui triunghi, dar acum acesta s-a inversat, iar China stă în vârful triunghiului. Nu este vorba că China încearcă să pună Washingtonul și Moscova una împotriva celeilalte, ci că se poziționează tot mai mult ca centrul sistemului, locul prin care trebuie să treacă diplomația marilor puteri”, a declarat pentru SBS News Alexander Korolev, lector senior în politică și relații internaționale la UNSW Sydney.
Opiniile variază, dar mulți experți sunt de acord că această situație este benefică în special pentru China, la nivel diplomatic.
Spre exemplu, Cui Hongjian, fost diplomat chinez și expert în studii europene la Beijing Foreign Studies University, a afirmat pentru South China Morning Post că vizitele consecutive ale lui Trump și Putin ar putea indica apariția unei forme de „coordonare trilaterală” între China, Rusia și SUA, deși Washingtonul rămâne principala incertitudine într-un astfel de sistem.
Tim Rühlig, analist senior pentru China la EU Institute for Security Studies, a scris într-o analiză EUISS că Beijingul putea regiza summitul Trump-Xi astfel încât să-i ofere lui Trump “percepția succesului”, fără ca întâlnirea să însemne o resetare reală a relațiilor dintre cele două țări, ci mai degrabă o stabilizare tactică după un an marcat de tensiuni în continuă creștere.
Indiferent cât de favorabil vedem acest episod, este greu de negat faptul că Beijingul a avut un adevărat turneu de forță diplomatică în ultimul an. Doar din noiembrie 2025, , când Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, până în prezent, șase șefi de stat au efectuat vizite de stat la Beijing: Pe lângă Trump și Putin, este vorba despre Emmanuel Macron, președintele Franței, Lee Jae Myung, președintele Coreei de Sud, regele Felipe al VI-lea al Spaniei și regele Maha Vajiralongkorn al Thailandei, în 13–17 noiembrie 2025.
La acestea se adaugă vizite oficiale realizate de alți lideri, cum ar fi premierul britanic Keir Starmer, în februarie 2026, după 8 ani în care niciun alt prim-ministru al Marii Britanii nu a mai vizitat China. Starmer a fost puternic criticat pe plan intern pentru apropierea sa de China, dată fiind relația istorică complicată dintre Londra și Beijing și abuzurile împotriva drepturilor omului tot mai des comise de statul chinez.
Pentru mai multe detalii, citește și:
Faptul că tot mai mulți aliați ai SUA explorează opțiuni de colaborare cu Beijingul este puțin surprinzător în contextul ostilității de care a dat dovadă Washingtonul în cel de-al doilea mandat al lui Trump, care și-a marcat revenirea la Casa Albă cu un război comercial împotriva întregii planete.
Într-o analiză pentru Council of Foreign Affairs, politologul Chris McGuire a concluzionat că, deși această apropiere bruscă a multor state de China poate fi văzută mai degrabă ca un fenomen temporar cauzat de Trump, ea poate oferi Beijingului răgazul necesar pentru a-și consolida influența pe plan internațional în raport cu Statele Unite, în principal, dar și cu alte state.
Per total, Xi Jinping are ceva motive să-i mulțumească președintelui american. După “Secolul Umilinței”, perioada de la mijlocul secolului al XIX-lea până la finalul celui de al Doilea Război Mondial în care China s-a aflat în mare parte la mila puterilor străine, pare că mai toate drumurile duc din nou către Beijing.
Desigur, marii lideri mondiali fac de câteva decenii pelerinaje regulate în China, în căutare de oportunități economice și parteneriate avantajoase, dar graba cu care atât de multe state aleargă către ușa lui Xi Jinping în ultima vreme se datorează, cel puțin parțial, președintelui american.
Întâlnirile cu Trump și Putin, cele două fețe ale lui Xi
Mare parte din discursul public din jurul întâlnirii Xi-Putin s-a bazat pe relația “de neclintit” și “mai puternică decât oricând” dintre cele două țări, însă o privire mai atentă asupra modului în care președintele rus a fost tratat la Beijing nu creează o imagine tocmai favorabilă pentru Rusia, în comparație cu Statele Unite.
Agenția Reuters a realizat o analiză comparativă amănunțită a celor mai importante evenimente din timpul celor două întâlniri care arată că, deși există multe puncte comune la suprafață, vizita lui Trump a fost tratată cu un alt nivel de seriozitate.
Pentru început, ambii președinți au fost primiți cu onoruri similare la coborârea din avion, dar Putin a fost întâmpinat de Wang Yi, ministrul chinez de Externe, după cum cere protocolul diplomatic standard. Pe Trump, în schimb, l-a întâmpinat vice-președintele Han Zheng, care ocupă un rol mai înalt în ierarhia statului chinez.
Pentru ambii a fost organizat un banchet de stat, dar al lui Trump a fost și transmis în direct. Pe deasupra, conform relatărilor din presă, programul artistic al banchetului lui Putin a inclus și dansul micilor lebede, un segment din “Lacul lebedelor”, baletul clasic semnat de marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski – o operă despre care unii observatori amintesc că a ajuns să fie neoficial asociată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și schimbarea de regim.
Este o alegere interesantă din partea autorităților chineze, la câteva zile după ce Xi a remarcat, în timpul întâlnirii cu Trump, că Vladimir Putin ar putea ajunge să “regrete” faptul că a invadat Ucraina, după cum relatează CNN.
În ceea ce privește întâlnirile directe, Reuters remarcă și faptul că, spre finalul vizitei sale, Putin a fost dus rapid la o întâlnire și a plecat în grabă, deoarece programul de două zile al vizitei sale a fost scurtat la doar o zi.
Trump a fost, în schimb, mult mai relaxat și a vizitat inclusiv “grădina secretă” de la Zhongnanhai – ascuns în spatele unor ziduri vechi de secole, în apropiere de Orașul Interzis din Beijing, Zhongnanhai este adesea descris drept adevăratul centru de putere al conducerii Partidului Comunist Chinez, locul unde au loc cele mai importante întâlniri.
Gestul de a-l invita pe Trump în această locație, la care liderii străini primesc acces foarte rar, a fost remarcat rapid în presa internațională.
Una peste alta, Putin a plecat din China fără a mai susține o conferință de presă comună, dar a reușit să semneze o declarație comună cu Xi Jinping pe care propaganda oficială a Kremlinului s-a grăbit să o laude drept un “manifest al unei lumi multipolare”, iar cele 20 de memorandumuri semnate în timpul vizitei au făcut înconjurul presei ruse – lucruri absolut “esențiale” precum acorduri de cooperare între universități sau între Ministerul Sportului al Rusiei și presa de stat chineză.
Putin și Xi au semnat unele acorduri economice, au criticat împreună “hegemonia” vestică și și-au reafirmat solidaritatea în probleme precum războiul din Ucraina și Taiwan, deci întâlnirea nu a fost un eșec total, dar după cum a punctat mai toată presa internațională, liderul rus nu a reușit să încheie înțelegerea care îl interesa cu adevărat: construirea gazoductului Siberia 2, care ar extinde capacitatea Rusiei de a transporta gaze naturale către China cu 50 de miliarde de metri cubi pe an.
China și Rusia negociază pentru construirea acestui gazoduct, care odată construit ar fi cel mai mare din lume, de două decenii, iar Kremlinul și-a intensificat considerabil eforturile de a încheia înțelegerea din cauza războiului din Ucraina. După cum arată o analiză El Pais, Siberia 2 este singura opțiune reală a Kremlinului de a găsi o nouă piață de desfacere pentru gazul natural lichefiat (GNL) pe care nu îl mai poate vinde Uniunii Europene, care din ianuarie 2027 nu va mai permite deloc importuri de GNL rusesc.
Problema Kremlinului este că unul dintre scopurile principale ale Chinei a fost, este și va continua să fie obținerea independenței energetice, iar Beijingul deja cumpără de la Rusia mai toată energia pe care și-o poate permite, din punct de vedere politic.
Moscova este deja principalul furnizor extern de combustibili fosili ai Chinei, care, din 2022 până în prezent, a cumpărat țiței, gaze naturale și cărbuni în valoare de aproape 400 de miliarde de dolari de la Rusia, amintește DW. La drept vorbind, parteneriatul comercial cu Beijingul este principalul element care a menținut economia rusească în picioare în ultimii ani.
În asemenea condiții, este greu de spus dacă autoritățile chineze, a căror preocupare principală este încurajarea producției de energie pe plan intern, pentru care China a investit sute de miliarde de dolari în ultimii ani, vor fi de acord prea curând cu o înțelegere care ar face din Rusia un aliat cu adevărat indispensabil din acest punct de vedere.
Din contră, unii experți, cum ar fi Elizabeth Wishnick, profesoară la Columbia University, sunt de părere că Beijingul ar putea mai degrabă să exploreze oportunități de colaborare cu alți parteneri, cum ar fi Turkmenistan, pentru ca securitatea energetică a Chinei să nu ajungă să depindă de Rusia.
Cel puțin pentru moment, în ciuda faptului că autoritățile de la Kremlin au dat de înțeles că negocierile pentru Siberia 2 progresează, Beijingul nu a oferit nicio informație sau comentariu despre acest subiect, amintește El Pais.
Dincolo de laudele despre relația bilaterală de peste trei decenii, este limpede faptul că Federația Rusă are nevoie de China mult mai mult decât are China nevoie de aliatul său din nord, iar acesta poate fi unul din motivele pentru care Trump a fost primit cu mai multă fanfară și respect la Beijing.
Mai mult decât atât, întâlnirea de două zile cu Xi Jinping a produs rezultate economice concrete, spre deosebire de memorandumurile și promisiunile destul de vagi cu care se poate mândri Rusia.
Una dintre victoriile cele mai evidente este angajamentul asumat de China de a cumpăra produse agricole americane în valoare de cel puțin 17 miliarde de dolari în 2026, 2027 și 2028, după cum arată un document publicat de Casa Albă. Este un punct important pentru Trump pe plan intern, deoarece agricultorii americani, mulți dintre ei votanți republicani, au fost printre cei mai puternic afectați de războiul său comercial.
China a mai fost de acord, amintește The Associated Press, și să restabilească accesul pe piața sa internă pentru carnea de vită americană și să reia importurile de carne de pasăre – din nou, un câștig modest în ansamblu, dar util în principal pentru fermierii pe voturile cărora se bazează Trump și republicanii.
Altă industrie care va beneficia considerabil este cea a aviației. China a fost de acord să cumpere 200 de aeronave de la gigantul american Boeing, cea mai mare înțelegere de acest fel din ultimul deceniu, scrie Reuters.
În orice caz, deși vizita lui Trump la Beijing pare să fi fost mai productivă decât cea a lui Putin pe plan economic, un observator cinic ar putea puncta faptul că, în mare măsură, “victoriile” obținute de președintele american practic rezolvă niște probleme pentru care este chiar el responsabil.
Pe deasupra, SUA nu au reușit să obțină concesii majore de la China în ceea ce privește problemele majore de politică externă, cum ar fi războiul din Ucraina, cel din Iran și, cel mai important, ambițiile Chinei asupra Taiwanului.
Din contră, Taiwanul este practic singurul subiect abordat la Beijing pentru care Xi a abandonat total discursul de conciliere și l-a avertizat direct pe președintele american că, dacă problema va fi “prost gestionată”, ar putea duce la un conflict direct între China și Statele Unite, amintește The New York Times.
Această situație e puțin surprinzătoare. Xi Jinping a demonstrat o intransigență aproape totală în privința Taiwanului în ultimii ani, iar atitudinea lui față de insula cu 23 de milioane de locuitori care refuză sub orice formă o “reunificare” cu China pare să fi cauzat conflicte majore chiar și în interiorul propriului său partid.
În ianuarie, când cel mai de încredere general al lui Xi a fost pus sub acuzare pentru presupuse “fapte de corupție”, alături de alți funcționari de rang înalt ai partidului, mai mulți analiști occidentali au emis teoria că președintele chinez își consolidează, de fapt, controlul asupra forțelor armate și se pregătește pentru o acțiune militară împotriva Taiwanului, poate chiar în următorii câțiva ani.
Problema, desigur, este că Taiwanul se află sub protecția Statelor Unite, iar majoritatea analiștilor independenți consideră că Beijingul nu este pregătit pentru un război deschis cu SUA.
Dar întrebarea reală este dacă Xi se pregătește, de fapt, pentru un conflict de ample proporții, sau pentru o acțiune militară limitată. Tot mai mulți experți sunt de părere că Beijingul ar putea opta pentru o strategie mai puțin distructivă, cum ar fi o blocadă sau o operațiune specială menită să decapiteze conducerea Taiwanului.
Pentru mai multe informații, citește și:
Într-un asemenea scenariu, cel puțin în teorie, Beijingul nu ar trebui să învingă Statele Unite într-un conflict convențional, ci doar să facă o intervenție militară în favoarea Taiwanului prea costisitoare pentru SUA, care s-au angajat, prin Actul privind Relațiile cu Taiwanul adoptat de Congresul american în 1979, să aprovizioneze autoritățile de la Taipei cu armamentul necesar pentru a se apăra și să trateze orice gest ostil împotriva Taiwanului ca pe o amenințare la adresa securității Pacificului de Vest.
În ceea ce privește aprovizionarea cu armament, China a afirmat clar că se opune vânzării de armament în valoare de 14 miliarde de dolari pe care Washingtonul o pregătea pentru Taipei înainte de vizita lui Trump, iar în mod convenabil pentru Xi Jinping, Pentagonul american a anunțat vineri că vânzarea va fi “amânată” din cauza războiului cu Iranul, amintește The Guardian.
Xi Jinping a intuit, probabil corect, faptul că disponibilitatea Statelor Unite de a-și apăra aliații istorici nu a fost niciodată mai slabă decât este în prezent. Trump a demonstrat deja acest fapt prin modul în care a gestionat criza din Ucraina și prin faptul că amenință în prezent cu o retragere considerabilă de forțe din Europa.
Chiar și după încheierea mandatului lui Donald Trump, dacă această atitudine față de sistemul de alianțe pe care SUA îl mențin de la Al Doilea Război Mondial încoace va continua, unul dintre principalele obstacole aflate în calea “reunificării” forțate cu Taiwanul este ca și rezolvat.
Celălalt obstacol este rolul esențial jucat de Taiwan în sistemul economic mondial, în calitate de principal producător de cipuri avansate din lume.
O analiză publicată în decembrie 2025 a guvernului SUA a arătat că Taiwanul, prin multinaționala Taiwan Semiconductor Manufacturing Company Limited (TSMC) este responsabil pentru peste 60% din veniturile generate de industria mondială de cipuri și, mai important, produce peste 90% dintre cele mai avansate cipuri din lume.
Taiwanul a început să construiască această industrie la mijlocul anilor ‘70, înainte ca Beijingul să lase în urmă politicile economice dezastruoase ale lui Mao Zedong, iar această mișcare s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție posibile în fața Chinei, pentru că întreaga planetă are în prezent un interes clar în menținerea păcii în regiune.
Cipurile fabricate în Taiwan sunt omniprezente în tehnologia modernă, de la smartphone-uri și centre de date până la console de jocuri și echipamente electronice industriale, iar cele mai mari companii de tehnologie din lume, în special din America, cum ar fi Nvidia, Apple și AMD depind, în mare măsură, de serviciile și produsele oferite de TSMC și alte companii taiwaneze.
Altfel spus, orice situație care ar distruge capacitatea Taiwanului de a aproviziona lumea cu cipuri avansate, cum ar fi un război precum cel din Ucraina sau o blocadă maritimă, ar avea consecințe economice dezastruoase, de ordinul triliardelor de dolari conform celor mai prudente estimări. Până și China, cel mai mare producător de electronice din lume, ar fi afectată negativ.
Din acest motiv, nu ar trebui să ne mire faptul că, în aprilie 2026, Biroul Național de Securitate al Taiwanului a acuzat direct China că folosește tactici neloiale pentru a-i “fura”, practic, industria semiconductorilor, prin recrutare indirectă a personalului taiwanez, furt de tehnologie și achiziționarea ilegală de bunuri restrictionate, potrivit Reuters.
Orice scenariu în care China ar reuși să înlocuiască Taiwanul ca producător principal de cipuri avansate ar lăsa Taipeiul mult mai vulnerabil în fața unei agresiuni și, în fond, ar afecta direct și SUA, principalul dezvoltator de tehnologii care se bazează pe astfel de cipuri, cum ar fi inteligența artificială și echipamente militare de ultimă generație.
Din aceste motive, atitudinea lui Trump față de China în ultimele luni a fost puternic criticată, mai ales în privința politicii privind cipurile avansate. În decembrie, de pildă, democrații din Congresul SUA au atacat public intenția sa de a permite exportul către China al cipurilor avansate Nvidia H200, produse în Taiwan, în schimbul unei taxe de 25% pentru guvernul american, tocmai pentru că aceste cipuri sunt “esențiale pentru aplicațiile militare moderne”.
Pe lângă asta, niște documente financiare publicate joi, după vizita lui Trump în China, arată că președintele are un interes personal în afacerile Nvidia. Rapoartele financiare ale președintelui, publicate de Biroul pentru Etică Guvernamentală al SUA și citate de CNBC, arată că Trump a cumpărat, printre altele, acțiuni Nvidia în valoare de milioane de dolari în primele luni ale lui 2026.
Cel mai notabil, președintele a cumpărat acțiuni Nvidia estimate între 500.000 și un milion de dolari în ianuarie, cu o săptămână înainte ca guvernul său să aprobe oficial vânzarea de cipuri avansate Nvidia către China.
Aceste informații nu erau cunoscute publicului la momentul vizitei lui Trump în China, în timpul căreia a fost însoțit inclusiv de Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, care încearcă de ceva vreme să recâștige accesul pe piața chineză, potrivit Reuters.
Evident, Casa Albă l-a spălat pe președinte de orice responsabilitate și a declarat că nu există niciun fel de conflict de interese, deoarece toate activele lui Trump sunt într-un trust administrat de către copiii săi, amintește CNBC.
În final, Xi Jinping are două interese majore în relația cu Rusia și cea cu SUA: Rusia, în ciuda gesturilor diplomatice grandioase, rămâne o benzinărie de care Beijingul va continua să se folosească după nevoie, dar căreia nu vrea să îi ofere prea multă greutate la masa negocierilor. Statele Unite, în schimb, rămân principalul competitor economic și singurul obstacol real în calea unei eventuale acaparări totale a Taiwanului.
În ultima săptămână, liderul chinez a jucat un tango diplomatic din care a ieșit doar în câștig: a ținut Rusia aproape, dar nu prea aproape, a reușit să detensioneze parțial relația cu Washingtonul și, în cele din urmă, i-a trimis atât pe Trump, cât și pe Putin acasă fără să facă vreo concesie reală pe dosarele care îl interesează cu adevărat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
