Într-o primă fază, cel mai probabil PSD va ajunge la maxim 20% din opţiunile electoratului, la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
După aceea, însă, prim-ministrul Viorica Dăncilă va pierde mandatul de preşedinte al partidului, disputele interne vor da câştig de cauză aşa-numitei aripi reformatoare (cu Gabriela Firea, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu) şi vor porni negocierile cu formaţiunea lui Victor Ponta pentru o alianţă sau, de ce nu, o fuziune.
Viorica Dăncilă este un Mihail Gorbaciov al partidului iar înlăturarea ei de la conducerea formaţiunii, după alegerile prezidenţiale, va semăna izbitor cu lovitura de stat de la Moscova din august 1991. Câteva luni după aceea, URSS a intrat în istorie iar ideea federaţiei s-a refăcut într-o formă nuanţată şi fără efect: Comunitatea Statelor Independente. Prin urmare, PSD în negociere cu Pro România, chiar urmată de o fuziune, va fi un actor politic banal, fără rezonanţele de până în 2016.
PSD a obţinut în 2016, la alegerile parlamentare din decembrie, cel mai bun rezultat electoral scos de un partid în ultimele decenii de istorie românească de regim constituţional (mai precis, din 1928, când o performanţă istorică a obţinut PNŢ). La 33 de luni distanţă, cu 3 guverne şi 2 moţiuni de cenzură, PSD a ieşit din istoria politică menţinută din 1990. Indiferent de realităţile interne ale partidului, după plecarea Vioricăi Dăncilă, PSD nu va mai atinge niciodată rezultatele de până acum.
La fel cum URSS a rezistat ca mare putere în ansamblul relaţiilor internaţionale până la implozia din 1991, deşi era măcinată de incompetenţă, corupţie, contraselecţie şi lipsă de eficienţă instituţională, şi PSD a rezistat mai bine de un deceniu în condiţii în care alte formaţiuni au dispărut.
Căci nu Viorica Dăncilă a declanşat criza partidului şi nu ea este autoarea degringoladei de astăzi.
După finalizarea mandatului lui Ion Iliescu, de preşedinte al României (2004), PSD a început ieşirea din istorie: chiar dacă, din mai 2012, a revenit la conducerea guvernului, mai întâi în alianţă cu Partidul Naţional Liberal, apoi singur, deteriorarea instituţională era evidentă. Prim-ministrul Victor Ponta, astăzi la Pro România, a moştenit un PSD croit după standardele guvernului Adrian Năstase (2000-2004): poate cu figuri experimentate dar fără nici un scrupul în ceea ce priveşte beneficiile personale în detrimentul statului. Funcţia publică- începând cu guvernele conduse de Victor Ponta- a început să fie golită rapid de demnitate şi competenţă pentru ca, în 2017-2019, această situaţie să devină regulă şi să pună serioase probleme funcţionării mecanismelor statului. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi Viorica Dăncilă au coborât la un nivel inacceptabil demnitatea ministerială şi au anulat, în felul acesta, autoritatea instituţională. Ca să fii Dănuţ Andruşcă de la Economie sau Răzvan Cuc de la Transporturi este greu: dar degradarea era deja vizibilă încă din momentul ultimului guvern USL când, atunci ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, dădea semne publice clare că nu ştie să gestioneze o situaţie de criză, precum accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Guvernele PSD au stabilit şi o premieră scandaloasă în istoria instituţiilor moderne ale României, vechi de mai bine de 150 de ani. Fasoanele teleormănene ale liderului PSD, Liviu Dragnea, au condus la demiterea intempestivă a prim-ministrului Mihai Tudose (în ianuarie 2018). Atunci, exact atunci, prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, aflat la Bucureşti, nu a găsit un partener de dialog. Şeful guvernului uneia dintre cele mai importante ţări din lume, pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale în vizită oficială în România, a ales să viziteze Muzeul Satului şi pe preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni. Nici un ministru, nimeni din conducerea PSD nu a avut capacitatea de a comunica opiniei publice motivele acestei pedepse pentru şeful guvernului de la Tokio. Şi nici nu a comentat sau, cine ştie, condamnat. Aceasta este fotografia corectă a degradării politice şi publice a PSD şi a instituţiilor conduse de acesta. Probabil ultimele guverne PSD din istoria politică a României.
Chiar dacă, acum, nu pare, Viorica Dăncilă este ultimul prim-ministru pe care PSD, singur, l-a dat în istoria României iar guvernul ei este ultimul cabinet monocolor social-democrat al ţării.
Pro România, aripa disidentă a PSD, se va contura pe baza filosofiei politice a aşa-numitului „grup de la Cluj” şi în jurul resurselor umane puse la dispoziţie de Victor Ponta. O alianţă a PSD cu Pro România va anula mult din actualul fond politic şi va transforma partidul dintr-unul care a clamat aderenţa la mase într-unul de cadre.
Tot aşa cum Mihail Gorbaciov, deşi, poate, cu intenţii bune, nu a mai rămas cu nimic după destrămarea URSS în 1991, tot aşa disputele interne din PSD, care vor urma după alegerile prezidenţiale, vor stabili un plafon de 15-20% din opţiunile electorale (pentru moment), apoi partidul va intra lent în istorie. Doar alianţa sau fuziunea cu Pro România ar salva, pentru o vreme, momentul despărţirii. Dar numai pentru câteva momente: istoria social-democraţiei în Europa este scrisă deja. Priviţi în jur.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
