Astăzi sunt 300 de milioane de refugiaţi în lume. Ce facem cu ei?

La sfârşitul anului 2018, instituţiile specializate ale ONU au numărat între 260 şi 300 de milioane de refugiaţi în întreaga lume, adică aproape 4% din populaţia lumii. Cei mai mulţi provin din statele eşuate sau aproape dispărute instituţional, aflate în Africa, Asia şi America Latină.

Ce poate face omenirea pentru ei? Şi unde să-i ducem?

ONU a gândit o soluţie globală: Pactul asupra unei migraţii sigure, ordonate şi regulate, semnat la Marrakesh, la 10 decembrie 2018

Pactul global asupra unei migraţii sigure, ordonate şi regulate a fost semnat la 10 decembrie în oraşul marocan Marrakesh de majoritatea statelor lumii. Dar nu de toate.

150 de guverne au acceptat să semneze, 15 au refuzat iar restul, până la 193 de state câte cuprinde ONU, au amânat o decizie.

Textul a plecat de la votul unanim al Adunării Generale a ONU, din 19 septembrie 2016, potrivit căruia era necesar un cadru global pentru gestionarea migraţiei internaţionale. Aşa numita Declaraţie de la New York asupra refugiaţilor şi migranţilor a fost negociată şi, la 13 iulie 2018, aceeaşi Adunare Generală a ONU a adoptat textul Pactului semnat în Maroc.

Coordonatoarea proiectului, canadiana Louise Arbour, reprezentant special pentru migraţie al secretarului general ONU, a explicat că documentul, care cuprinde 23 de obiective generale, „nu obligă la adoptarea de politici naţionale”, el fiind mai degrabă „un ghid de bune practici şi un catalog de soluţii”. Louise Arbour a respins toate alegaţiile potrivit cărora textul ar putea conduce la apariţia unui „drept al omului” suplimentar: acela la migraţie. În mod asemănător s-au pronunţat şi cei doi autori ai textului, ambasadorul elveţian Jürg Lauber şi diplomatul mexican Juan Jose Gomez Camacho. Iar preşedintele Adunării Generale a ONU, slovacul Miroslav Lajčak, declara în timpul şedinţei solemne de adoptare a documentului, în 13 iulie 2018, că „trebuie organizat un sistem care să răspundă unui fenomen mondial printr-o soluţie globală”.

Mai greu de rămas în Italia „Căpitanului” Matteo Salvini. Legea anti-imigraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor de la Roma

Pactul asupra migraţiei nu impune constrângeri juridice statelor semnatare, el constituind mai degrabă un angajament politic. Cele 23 de obiective sunt extrem de generale şi nu particularizează deloc vreo procedură sau măsură: lupta împotriva traficului de persoane; ameliorarea căilor de migraţiune, prin facilitări oferite la frontierele statelor furnizoare; reducerea şi eliminarea factorilor care impun părăsirea statelor de origine; reducerea vulnerabilităţilor imigranţilor. Totodată, textul Pactului solicită măsuri juridice la adresa discursurilor şi acţiunilor xenofobe şi rasiste.

Astăzi, Produsul Intern Brut mondial este construit în proporţie de 10% tocmai de aceşti refugiaţi.

Iar faptul că Pactul semnat la Marrakesh este mai degrabă o declaraţie politică a stârnit controverse şi polemici în multe state europene, în SUA şi Australia.

Primii care evadează din consensul migraţiei: S.U.A., Israel şi Australia. Opinia lor: câteva state europene şi-au pierdut identitatea primind milioane de refugiaţi

În primele zile ale anului 2017, oficialii americani au anunţat că S.U.A. nu sprijină ideea unui acord global privind migraţia şi că Washingtonul se retrage de la negocieri. Explicaţia oferită de preşedintele Donald Trump este legată de contradicţia dintre legile federale privind imigraţia şi obiectivele susţinute de ONU. În afară de situaţia juridică, Casa Albă a invocat şi măsuri de securitate: S.U.A. se află sub „asaltul” a milioane de refugiaţi potenţiali din statele distruse de sărăcie, războaie civile şi corupţie din America Latină şi întregul sistem instituţional american ar fi pus în pericol. De la tribuna Adunării Generale a ONU, în septembrie 2018, preşedintele Donald Trump a criticat „ideologia mondialistă” şi s-a caracterizat drept un „simplu patriot”. În această calitate, desigur, SUA nu susţin politicile de migraţie puse sub egida organizaţiei mondiale. Opinia publică americană a sprijinit majoritar, conform sondajelor, decizia preşedintelui Donald Trump. Prin urmare, America este principalul oponent al acestui Pact de la Marrakesh.

Dar nu singurul.

La câteva zile după adoptarea documentului în Adunarea Generală a ONU, oficiali ai Australiei au criticat vehement textul şi au anunţat că nu îl vor semna. Într-o luare de poziţie fără precedent de dură în istoria recentă a ţării, publicată de cotidianul local „Newcastle Herald” la 2 august 2018 şi preluată apoi de toată media australiene, ministrul de Interne Peter Dutton a spus explicit că „acest document ne-ar lua prizonieră suveranitatea”. Cel mai devastator, ministrul australian se referea explicit la „unele state europene” care „şi-au pierdut identitatea după ce au primit pe teritoriile lor câteva milioane de refugiaţi fără documente”.

Dialog oficial despre migranți între Luxemburg şi Italia: „Un rahat!”/„Clăteşte-ți gura când vorbeşti de italieni!”

Pactul privind migraţia „it’s not a good deal”, scria şi prim-ministrul australian Scott Morrison pentru „Financial Times”, deoarece „ne compromite” şi „încurajează migraţia ilegală”. Iar şeful guvernului de la Canberra a anunţat, cu acest prilej, şi măsurile extrem de restrictive ce vor fi impuse de Australia începând cu 2019: reducerea migraţiei legale de la 160.000 de persoane (ca până acum) la doar 30.000 pe an. Imediat după acest anunţ, cota de popularitate a guvernului a atins cote extrem de ridicate în sondajele de opinie iar dolarul australian s-a întărit pe toate pieţele asiatice şi pacifice.

Nici prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu nu este convins de utilitatea Pactului privind migraţia. Într-un anunţ oficial de la mijlocul lunii noiembrie, şeful Executivului de la Ierusalim a anunţat că ţara sa nu va semna documentul şi nici nu va participa la reuniunea de la Marrakesh, considerând ca fiind mult mai importante „frontierele şi securitatea” pentru existenţa Statului Israel. „Noi suntem angajaţi deja în apărarea frontierelor noastre în faţa migraţiei ilegale”, afirma Netanyahu la postul naţional de televiziune, amintind că în Israel există deja mai bine de 40.000 de refugiaţi din Eritreea şi Sudan, aşezaţi în suburbiile Tel Avivului, care au intrat în ţară începând din 2007 prin frontiera cu Egiptul, din peninsula Sinai.

Uniunea Europeană sprijină migraţia şi Pactul.
Dar au apărut şi dezertorii, care nu sunt deloc puţini

Uniunea Europeană, prin oficialii de la Bruxelles, constituie cel mai important bloc mondial de forţe care susţine oficial textul documentului semnat la Marrakesh.

Întrebarea care se punea înaintea întâlnirii la nivel înalt din Maroc era aceea dacă Uniunea de la Bruxelles va sacrifica exigenţele unor state membre pentru a reforma regimul azilanţilor. Aceasta în condiţiile în care, la începutul lunii iulie, la reuniunea celor 27 de miniştri de Interne comunitari (mai puţin Marea Britanie), organizată la Cannes, s-a căzut de acord în unanimitate că Pactul pentru migraţie trebuie semnat.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit despre document ca despre „un text bun”, aflat „în spiritul valorilor Europei.”

La nivelul deciziilor naţionale, însă, Europa este departe de a construi o unanimitate. Până acum, zece din cele 28 de membre ale UE au anunţat că nu vor merge la Marrakesh să semneze Pactul asupra migraţiei: Ungaria, Polonia, Austria, Republica Cehă, Italia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia şi Slovacia. Această discordie completează disensiunile, uneori majore, dintre „centrala” de la Bruxelles şi capitalele problematice, legate de probleme precum legislaţia privind migraţia, bugetele, statul de drept.

În alte situaţii, diplomaţiile au recurs la subterfugii politice pentru a face faţă presiunilor enorme din faţa formaţiunilor antisistem şi populiste care oricum au câştigat importante puncte electorale începând cu 2014-2015. Astfel, cotidianul olandez „De Volkskrant” a dezvăluit că Belgia, Olanda, Danemarca şi Marea Britanie au purtat negocieri privind scrierea unui document anexă al Pactului, o aşa-numită Explicaţie comună de atitudine care, pe de o parte, să consolideze aspectul strict politic al documentului ONU iar, pe de altă parte, să obţină apărare solidă în faţa răspunsului negativ violent din partea unor lideri şi formaţiuni radicale, precum Geert Wilders, în Olanda, Partidul Independenţei, în Marea Britanie, sau populiştii din Danemarca.

Mai complicat, cu doar câteva ore înaintea deschiderii reuniunii de la Marrakesh, coaliţia guvernamentală de la Bruxelles s-a dizolvat, Executivul belgian condus de Charles Michel rămânând fără majoritate parlamentară după ce naţionaliştii flamanzi au contestat Pactul ONU şi acceptarea lui de către Belgia.

Primul stat care a spart unitatea Uniunii Europene a fost Ungaria, prin vocea ministrului său de Externe care, în luna septembrie, anunţa că nu va semna Pactul pentru migraţie pentru că acesta ar pune în pericol „interesele naţionale”. Peter Szijjarto declara la mijlocul lunii iulie că „documentul este primejdios atât pentru Ungaria, cât şi pentru întreaga lume” şi că „incită milioane de oameni să pornească la drum.” Iar prim-ministrul Viktor Orban, într-un amplu interviu acordat postului naţional de radio Kossuth, respingea orice posibilitate ca vreun oficial de la Budapesta să accepte semnarea Pactului. „Oamenii – spunea Orban în intervenţia sa din 10 noiembrie – trebuie apăraţi de migraţia ilegală, de criminalitate, de greutăţile economice şi de terorism. De aceea, Pactul ONU privind migraţia nu trebuie semnat”.

Criza imigranților: Germania și-a tipărit Constituția în arabă

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a cărei ţară asigură preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în al doilea semestru al anului 2018, a anunţat şi el că guvernul de la Viena şi-ar vedea periclitate securitatea naţională şi instituţiile democratice, inclusiv statutul de observator neutru al sistemului de relaţii internaţionale, dacă ar semna pactul de la Marrakesh.

Argumentele cancelarului Kurz ţin în mod oficial de faptul că aproape 100.000 de refugiaţi s-au aşezat în Austria în 2015 şi 2016 (1% din populaţia totală a ţării) iar neoficial de coaliţia pe care o conduce, în care Partidul Libertăţii, urmaş al nazismului, este extrem de reticent la orice afiliere a ţării la politicile europene privind migraţia.

Prin vocea prim-ministrului Andrej Babiš, Republica Cehă a anunţat că textul documentului nu ar face clară diferenţa dintre migraţia legală şi cea ilegală şi că, prin urmare, guvernul de la Praga preferă să nu intre într-o „aventură”. Iar ministrul de Interne al Poloniei, Joachim Brudzinski, explica la Lyon, la o conferinţă de presă, la 1 noiembrie, că „Proiectul Pactului nu aduce garanţii de securitate pentru Polonia. Dimpotrivă, el riscă să încurajeze migraţia ilegală”. După ce guvernul de la Bratislava a anunţat oficial că a semna Pactul „este prea mult pentru Slovacia”, ministrul de Externe Miroslav Lajčak, cel care prezidase Adunarea Generală a ONU în momentul votului unanim, şi-a dat demisia din Executiv.

În alte state, precum Croaţia, Pactul pentru migraţie a condus la dezbateri aprinse la cel mai înalt nivel. Astfel, după ce preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic a anunţat la televiziunea naţională că „nimeni din Croaţia nu va fi la Marrakesh” şi că, prin urmare, Zagrebul nu va semna documentul, cotidianul „Glas Hrvatske” tipărea, la 17 noiembrie, intervenţia categorică a prim-ministrului Andrej Plenkovic care anunţa că „acest acord nu ridică nici o problemă”. Şeful Executivului l-a desemnat pe ministrul de Interne, Davor Bozinovic, să semneze din partea Croaţiei.

România: va semna Pactul pentru migraţie alături de nucleul dur al UE

Spre deosebire de acestea, la 28 noiembrie 2018 preşedintele României, Klaus Iohannis, a autorizat pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, să fie prezent la reuniunea la nivel înalt de la Marrakesh şi a anunţat că va semna Pactul pentru migraţie. O poziţie care este împărtăşită de nucleul dur al Uniunii Europene, în frunte cu Germania şi Franţa, ceea ce face din administraţia de la Bucureşti, pentru prima dată pe o problemă majoră în ultimii ani, mai degrabă un aliat al Bruxelles-ului decât al SUA, aşa cum eram obişnuiţi. Interesantă este şi lectura textului Pactului, aşa cum este făcută la Bucureşti: spre deosebire de aliatul strategic, SUA, sau de statele vecine din Europa Centrală, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că „nu este vorba despre un acord internaţional cu valoare juridică obligatorie, fiind respectată suveranitatea naţională a statelor”.

României i-a lipsit o dezbatere publică pe această temă iar guvernul condus de Viorica Dăncilă a evitat un vot în Parlamentul de la Bucureşti. Pe de altă parte, ţara nici nu a fost confruntată cu fenomenul migraţiei ilegale, rutele de intrare în Europa ocolind atât căile de pe Marea Neagră, cât şi frontierele terestre cu Bulgaria şi Serbia. În 2015-2016, când milioane de persoane din Africa şi Asia s-au aşezat în Europa, instituţiile însărcinate cu controlul frontierelor româneşti au primit câteva sute de refugiaţi, cea mai mare parte acostaţi în porturile maritime de la Mangalia, Midia şi Constanţa dar cea mai mare parte au fost relocaţi în alte state europene.

Totuşi, România va fi obligată să gestioneze funcţionarea Pactului pentru migraţie la nivelul Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care va asigura preşedinţia rotativă. Iar tensiunile referitoare la subiect, inclusiv opoziţia unor lideri foarte vocali (precum Viktor Orban sau Matteo Salvini) reprezintă o provocare unică în istoria diplomaţiei româneşti.

Ce va reprezenta Pactul pentru migraţie semnat la Marrakesh?

Nimic mai mult decât un alt document caduc adoptat de ONU în condiţiile în care marile forţe internaţionale, SUA în primul rând, nu vor susţine ideea. Lumea politică europeană va primi din plin argumente pentru o altă dezbatere publică, forţele antisistem din Uniunea Europeană vor câştiga locul al doilea (după Partidul Popular European) în ierarhia alegerilor europarlamentare din mai 2019 iar fractura dintre nucleul dur şi disidenţa vocală din Europa Centrală şi de Sud se va menţine.

Problema rămâne, însă: avem 300 de milioane de refugiaţi în întreaga lume. Ce facem cu ei?