Vin americanii!

România de astăzi este o țară sufocată de arestări, cătușe, beciuri, corupție și linșaje media. Societatea civilă este intoxicată zi de zi cu aceste știri și hrănită constant cu „sânge“ și „decapitări“. Într-adevăr, este un proces în plină desfășurare ce are menirea să găsească, să judece și să condamne un întreg sistem profund corupt timp de 25 de ani, însă, pe alocuri, tinde să devină prea gălăgios și să capete accente comice.

Însă pierdem din vedere esențialul. Uităm să privim traseul României în ansamblul ei și rolul pe care țara noastră îl are în sistemul internațional, mai interconectat ca niciodată.

Anul 2012 a fost momentul în care vocea reprezentanților SUA s-a făcut auzită, răspicat, în România. În contextul politic în care Parlamentul țării era condus de o majoritate zdrobitoare, care lua măsuri ce nu puteau fi oprite de nimeni, SUA au accentuat faptul că democrația și statul de drept în România trebuie să fie mai presus de orice interes și majoritate politică.

Opinia publică s-a scindat la acea vreme. Unii vedeau intervenția diplomatică a SUA ca o mană cerească, alții acuzau declarațiile reprezentanților americani și le catalogau ca o imixtiune în treburile interne ale țării. Fiecare în funcție de propriul interes și de propria viziune asupra viitorului României.
Evenimentele au demonstrat însă că o poziție radicală împotriva principalului nostru partener transatlantic nu a fost o carte câștigătoare. Un singur exemplu: Crin Antonescu.

În momentele de criză, americanii au fost aici: atunci când economia României scârțâia, în momentul în care instituțiile statului deraiau de la calea democrației, atunci când mediul politic și cel de afaceri sufocau societatea și scoteau săbiile în fața Justiției, în momentul în care criza ucraineană a izbucnit în Europa de Est.

Este adevărat că investițiile americane în România nu sunt încă la nivelul așteptat, însă interesul față de țara noastră este vizibil și va aduce, cu siguranță, o creștere continuă a afacerilor americane în România, la nivelul potențialului pe care SUA îl au.

În ceea ce privește securitatea țării și relația transatlantică a României, americanii sunt prezenți prin baza NATO de la Mihail Kogălniceanu și prin cea americană din județul Tulcea. Antrenamentele româno-americane de la poligonul din Babadag și navele americane ce desfășoară exerciții militare în Marea Neagră este dovada clară că granița de est a României este extrem de importantă pentru mecanismul de securitate creat de forțele aliate din Occident.

Toate aceste activități vin în contextul în care criza din Ucraina și tensiunile Rusiei cu Uniunea Europeană se adâncesc și tind să se extindă. Pe măsură ce evenimentele escaladează, și americanii se apropie și ocupă poziții de forță pe linia estică a frontului, o linie ce include și granița răsăriteană a României.

În septembrie 2014, reprezentanții americani au tras un semnal de alarmă ambalat frumos și legat cu o fundiță roșie, însă cu un mesaj profund, dar nu greu de descifrat. Aproximativ o sută de voluntari ai Ambasadei SUA și infanteriști marini și militari de la baza Mihail Kogălniceanu au curățat de gunoaie, la acea vreme, plaja de la Năvodari, accentuând faptul că această zonă este una primordială pentru securitatea României și, datorită acestui aspect, reprezintă un interes major pentru SUA. Prin această acțiune simbolică, americanii au dat un semnal și pentru curățarea administrațiilor locale de pe litoralul Mării Negre, o curățare ce astăzi se află în plin process de desfășurare.

Portul Constanța este de asemenea un obiectiv ce a intrat în aria de interes a americanilor. Acest interes continuă să se dezvolte în această perioadă, conglomeratul agroindustrial American ADM, un gigant al comerțului cu materii prime agricole, ajungând la un acord pentru preluarea terminalelor North Star Shipping şi Minmetal din portul Constanţa, în condițiile în care americanii dețin 50% din capacitățile din port.

Acest lucru accentuează, plasându-se în arealul zonei de afaceri, interesul americanilor pentru Portul Constanța.

Privind acest ultim aspect, nu este greu de înțeles de ce, într-un oraș precum Constanța, denumită de mulți drept o republică independentă, administrației locale i-a fost imposibil să preia pachetul majoritar de acțiuni din Port. O acțiune silențioasă, trecută fără gălăgie în revista presei locale și naționale, care nu stârnește prea mult interes, poate oferi răspunsul multor întrebări referitoare la marele scandal dintre primarul Constanței și Guvernul României pe tema acțiunilor din Portul Constanța.

De altfel, din aceleași considerente, este greu de crezut că noul masterplan al Portului Constanța este viabil și poate fi pus în aplicare, în condițiile în care acest masterplan urmează viziunea administrației locale constănțene de dezvoltare a unui turism de weekend, prin crearea unui nou port turistic în locul terminalelor actuale.

Faptul că reprezentanții SUA își extind activitățile în România este confirmată de una dintre cele mai importante știri apărute în ultima perioadă în România, aceea conform căreia ambasada SUA de la București va avea un nou ambasador, după mai bine de doi ani, de la plecarea lui Mark Gitenstein.

Cei doi ani de absență a unui șef al Ambasadei SUA la București, timp în care misiunea Statelor Unite în România a fost condusă de Însărcinatul cu afaceri Duane Butcher și Dean Thompson, a arătat dezaprobarea Departamentului de Stat American în fața a ceea e s-a întâmplat din 2012 și până astăzi, în toate segmentele majore ale societății românești.

Astfel, reprezentanții SUA au taxat atât politicile guvernului condus de Victor Ponta și susținut din Parlament de o monstruoasă Uniune Social Liberală, acuzată de o parte a societății românești de încercare de lovitură de Stat, dar și incapacitatea președintelui Traian Băsescu, trecut cu bine printr-un referendum de demitere și aflat la sfârșit de mandat, de a crea o stabilitate instituțională și politică în România anului 2012.

Venirea unui nou ambasador la București poate fi văzută folosind două chei. Fie situația din estul Europei tinde să devină mult prea tensionată, și astfel americanii își doresc să fie mai prezenți în România, țară graniță a UE și membră NATO, fie scena politică din România s-a mai relaxat, iar relația cu SUA, anunțată de președintele Klaus Iohannis ca fiind principala direcție a politicii externe românești, să se detensioneze. Sau, bineînțeles, pot fi valabile ambele argumente concomitent.

Astfel că sintagma „vin americanii“ trebuie privită ca o stare de normalitate, de echilibru și de siguranță pentru România și pentru societatea românească. Mai mult decât atât, venirea „profetică“ a americanilor a fost așteptată de români încă de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, când, odată cu instalarea regimului comunist, societatea românească a așteptat intervenția actualilor noștri parteneri transatlantici. 2002, an în care George W. Bush, președintele SUA, a venit la București, pentru a invita România să adere la NATO, a reprezentat momentul simbolic în care americanii au decis că trebuie să vină, iar noi am hotărât că merită să îi primim.

Fiindcă, de ce să nu o spunem, tuturor ne place să purtăm jeanși, să bem Coca-Cola, să mâncăm fast-food, să vizionăm filme de la Hollywood, să folosim telefonul mobil sau calculatorul, să ne fie auzite cuvintele și să fim apărați în fața legii. În subconștientul nostru, toți iubim America, deși, în discursul public, mulți sunt cei care acuză SUA de implicare abuzivă în treburile interne ale României.

În lumina ultimelor evenimente, putem trage o singură concluzie. Vrem, nu vrem, vin americanii! Și sunt bine veniți!