Istoricul Armand Goșu, specialist în istoria Rusiei, și-a lansat, vineri, trei cărți la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, prilej cu care a dezbătut, împreună cu studenții și profesorii prezenți la eveniment, referitor la războiul declanșat în Ucraina, viitorul lui Vladimir Putin și impactul propagandei în societatea rusă. Dezbaterea a fost moderată de conf. univ.dr. Daniel Citirigă, […]
Zilele Porţilor Deschise la “Ovidius”: Universitatea din Constanța își promovează oferta educațională timp de două luni
Universitatea “Ovidius” din Constanța organizează, în perioada 20 martie – 20 mai 2023, Zilele Porților Deschise, o campanie de promovare a ofertei educaționale, conform unui comunicat de presă transmis de UOC. “Zilele Porților Deschise se vor desfășura pe o perioadă extinsă. Astfel, timp de două luni, liceenii vor avea posibilitatea să ne cunoască universitatea, să […]
Expoziție de robotică la Ovidius: 35 de elevi și-au prezentat creațiile
Universitatea Ovidius din Constanța a organizat, sâmbăta trecută, expoziția de robotică “Robots Show”, în colaborare cu Asociația “Informația pentru viitor” din Constanța, transmite UOC într-un comunicat de presă. Peste 35 de elevi din oraș, cu vârste între 8 și 18 ani, au prezentat propriile creații de robotică și programare în cadrul evenimentului organizat de Facultatea […]
Concurs de planuri de afaceri, la Facultatea de Ştiințe Economice de la Ovidius. Câștigătorul va reprezenta UOC la faza naţională a Olimpiadei Economiștilor în Formare
Studenții Facultății de Ştiințe Economice (FSE) au participat, în perioada 1 – 23 noiembrie 2022, la faza locală a Competiției de Planuri de Afaceri pentru studenți, din cadrul Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare (ONEF), potrivit unui comunicat de presă transmis de Universitatea “Ovidius” din Constanța. Proiectele înscrise au fost prezentate miercuri, 23 noiembrie 2022, […]
Conferință despre rolul Europei în context contemporan, organizată de Facultatea de Istorie și Științe Politice și Centrul Ceh, la Universitatea Ovidius
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) a Universității Ovidius din Constanța va susține luni, în colaborare cu Centrul Ceh din București, conferința “Europa ca sarcină”, transmite UOC într-un comunicat de presă. „«Europa ca sarcină» este motto-ul președinției cehe a UE din acest an și o trimitere la celebrul discurs al lui Václav Havel de […]
ÎPS Teodosie nu vrea să se pensioneze. A dat în judecată Universitatea Ovidius pentru că nu i-a prelungit postul de titular după 65 de ani
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu vrea sa se pensioneze de la catedra Facultății de Teologie. El a a dat în judecată Universitatea Ovidius pentru că nu i-a prelungit postul de titular după 65 de ani, potrivit portalului instanțelor și unei declarații a biroului de presă a Universității pentru Info Sud-Est și G4Media. „ÎPS Teodosie a […]