Miercuri, 11 noiembrie, primarul Daniel Ștefan Drăgulin, în calitatea de reprezentant al Municipiului Călărași, a semnat actele adiționale ale contractelor de finanțare nr. 11903/25.08.2015, nr. 11512/25.06.2015 și nr. 11511/25.06.2015 pe care Primăria Municipiului Călărași, ca beneficiar al Programului Național de Dezvoltare Locală, le-a încheiat cu Ministerul Dezvolării Regionale și Administrației Publice. Momentul a fost marcat […]
Confortul termic al călărășenilor, asigurat cu fonduri europene
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, împreună cu primarul Daniel Ştefan Drăgulin, au semnat, pe 4 noiembrie, contractul de finanţare prin care municipiul Călăraşi, în calitate de beneficiar, va primi fonduri nerambursabile în cadrul programului Regio, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea […]
Cum va arăta podul dintre Călărași și Silistra?
Demersurile efectuate de administrația publică locală din Călărași, realizate în ultimul an, încep să îşi arate roadele, iar semnarea memorandumului privind construcţia unui nou pod peste Dunăre, între Călăraşi şi Silistra, reprezintă o nouă perspectivă de dezvoltare pentru municipiul Călăraşi. „Guvernul a aprobat semnarea unui memorandum de înţelegere cu autorităţile bulgare pentru implementarea studiilor de […]
După aproape un secol, Moaștele Sfintei Filofteia au ajuns din nou în Călărași
Joi, 4 septembrie, municipiul Călărași a fost martorul celei mai mari procesiuni religioase din ultimii ani, cu binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și a Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș au fost aduse în municipiul Călărași și […]
Primarul Drăgulin îi cere lui Victor Ponta ca noul pod să fie construit pe ruta Călărași-Silistra
Daniel Ștefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași, susține cu tărie ca noul pod peste Dunăre să fie construit pe ruta Călărași-Silistra și nu Turnu Măgurele-Nicopole, așa cum pare să prefere Guvernul. Astfel, primarul din Călărași i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, pe care vă invităm să o citiți în rândurile ce urmează: „Stimate domnule […]
Primăria Călărași, curtată de investitorii străini în siderurgie
240 de milioane de euro si 350 de locuri de muncă Primarului municipiul Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, alături de consilierii locali, au aprobat, în ședința de pe 18 iulie, susținerea grupului economic Transfinance Trust și Simonco Holdings ltd., în demersul acestora de a pune bazele unei unei oţelării electrice cu maşină de turnare continuă şi […]