O alertă cu bombă a fost transmisă la Autoritatea Navală Română, miercuri, înainte de prânz. Mesajul telefonic anunța că o bombă este plasată la terminalul de pasageri de la Poarta 1, au explicat surse oficiale pentru Info Sud-Est și G4Media.
UPDATE 13:15 Ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a declarat, la Digi24, că mesajele de amenințare cu bomba au fost transmise în limba română, de pe numere de telefon din Ucraina și Polonia, iar mesajele au fost generate cu inteligența artificială. Reamintim că sursele G4Media au explicat faptul că amenințarea cu bomba este parte a războiului hibrid desfășurat de Rusia.
- ”A fost semnalizată o alertă cu bombă. Două numere de telefon, unul de Ucraina și unul de Polonia. Era un mesaj în română generat cu AI. Se fac toate verificările. Nu s-a închis portul. Au fost evacuați niște angajați. Anunțul a fost despre clădirile de la port. Sunt în contact permanent. Las specialiștii. Sunt alerte de alarmă aeriană destul de dese. E o procedură clasică. Se alertează populația. Nu au intrat in spațiul aerian. Nu trebuie să devină o obișnuință”.
știre în curs de actualizare
Portul nu a fost închis pentru nave, doar terminalul de pasageri, iar autoritățile (Antitero, ISU, Poliția, SRI etc) intervin.
”E parte a războiului hibrid” au declarat surse oficiale pentru G4Media și ISE.
”Ne așteptam să înceapă astfel de acțiuni, mai ales după achizițiile și investițiile care s-au făcut în ultima perioadă în ce privește securitatea portuară”, au mai explicat surse din instituțiile portuare.
Reaminim că recent o dronă marină s-a autodetonat în Portul Constanța.
știre în curs de actualizare
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




