Sinagogile Dobrogei: Cea din Tulcea găzduiește concerte și evenimente culturale, la Constanța zace în ruine de zeci de ani

sursa foto: Colaj Info Sud-Est (Vincent Courtois & Primăria Tulcea
sursa foto: Colaj Info Sud-Est (Vincent Courtois & Primăria Tulcea)

Templul Israelit din Tulcea a devenit, weekend-ul trecut, spațiu de evenimente culturale și muzică de cameră, în cadrul unui parteneriat dintre Primăria Tulcea și comunitatea evreiască a orașului. În vreme ce Sinagoga din nordul Dobrogei devine un loc al culturii și exemplu de bună practică, Sinagoga din Constanța rămâne încă o ruină, după mai bine de un deceniu în care birocrația a oprit restaurarea sa, chiar dacă autoritățile au promis acest lucru. 

Deschiderea Templului Israelit din Tulcea către evenimente culturale a fost marcată, conform primăriei, de o reprezentație a violoncelistului francez Vincent Courtois, care a interpretat trei suite pentru violoncel solo ale lui Johann Sebastian Bach, unul din cei mai importanți compozitori ai secolului al XVIII-lea.

sursa foto: Primăria Tulcea/ Facebook

Reprezentația pro bono a lui Vincent Courtois a fost dedicată elevilor și profesorilor Liceului de Arte “George Georgescu” din Tulcea, însă autoritățile plănuiesc deja mai multe activități culturale și concerte de muzică de cameră care vor fi deschise publicului larg, se mai arată în postarea primăriei. 

Proiectul a fost organizat prin colaborarea dintre primărie și Comunitatea Evreiască din Tulcea, condusă de Solomon Feimblat, specifică autoritățile. La fel de important, totuși, este și spațiul oferit, cu o “acustică deosebită” care a atras atenția violoncelistului francez recunoscut la nivel european încă din 2022, explică primăria.

Lansarea proiectului scoate în evidență diferența considerabilă dintre orașele Tulcea și Constanța, în ceea ce privește gestionarea patrimoniului arhitectural al comunităților evreiești din Dobrogea. 

Sinagoga de pe strada Babadag, din Tulcea, sau Templul Coral, după cum este el numit în documentele oficiale și de către evreii tulceni, a fost construit la cumpăna dintre secolele al XIX-lea  și al XX-lea, potrivit site-ului de turism al primăriei, și este ultima dintre cele trei sinagogi ale comunității istorice evreiești a orașului rămasă încă în picioare.

Clădirea a avut nevoie de mai multe reabilitări de-a lungul anilor, cele mai importante în 1980 și 2012, dar nu și-a pierdut niciodată importanța ca lăcaș de cult, deși este folosită și pentru alte tipuri de evenimente. 

Spre exemplu, în ultimii ani, a găzduit mai multe ceremonii de comemorare a victimelor Holocaustului, evenimente la care au luat parte membri ai comunității evreiești din Tulcea, dar și reprezentanți ai autorităților locale.

sursa foto: Primăria Tulcea/ Facebook

Sinagoga Așkenază din Constanța a fost construită la scurtă vreme după Templul Coral, în 1911, la iniţiativa bogatului comerciant de ceasuri și bijuterii Pincus Şapira, și este, precum în cazul tulcean, ultimul lăcaș de cult evreiesc rămas în picioare din oraș, însă a urmat un traseu complet diferit, care a lăsat-o într-o stare avansată de degradare și în pericol de a se prăbuși complet, în vreme ce orice eforturi de reabilitare au fost întârziate de obstacole birocratice, potrivit Heritage Constanța. 

Transformată în depozit de armament în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a reintrat în circuitul religios în 1944, dar a fost lăsată la ananghie după 1990, fără niciun efort de reabilitare. Între timp, acoperișul s-a prăbușit, lemnăria și feroneria au fost furate, iar multe elemente arhitecturale mai sensibile au fost demult distruse sau transformate în combustibil.

În acest context, Info Sud-Est a demarat în 2013 campania “DE CE”, pentru mediatizarea situației sinagogii.

  • Citește campania “DE CE”, aici,
sursa foto: Heritage Constanta

Lucrurile au luat o întorsătură pozitivă în 2015, când în urma unei expertize geotehnice, s-a constatat că imobilul poate fi reabilitat. Astfel, în 2017, un proiect de reabilitare de un milion de euro, inițiat de proprietari, a fost aprobat de Compania Națională de Investiții (CNI), însă proiectul a fost îngropat în contestații și alte probleme birocratice.

În total, trei licitații au fost anulate, iar valoarea proiectului s-a dublat din 2017 până în 2023, când a fost semnat contractul de restaurare. Lucrările de restaurare au fost atribuite unei asocieri de firme condusă de CONTEST S.A., o companie care în 2022 avea o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, un profit de 5 milioane și datorii de peste 136 de milioane de lei.

Documentația pentru autorizația de construire a fost depusă în aprilie, iar emiterea autorizației de către CNI este ultimul pas pentru a începe lucrările propriu-zise și a încheia o epopee de un deceniu cauzată de lipsa de interes de zeci de ani a autorităților.

Însă lucrările nu au început până astăzi.

sursa foto: Info Sud-Est

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.