Reabilitarea Sinagogii din Constanța: A fost depusă documentația pentru autorizația de construire, după emitere încep lucrările, susține CNI

sursa foto: Info Sud-Est
sursa foto: Info Sud-Est

La zece luni de la semnarea contractului pentru reabilitarea Sinagogii din Constanța, Compania Națională de Investiții (CNI) transmite că a fost depusă documentația pentru eliberarea autorizației de construire. După emiterea documentului vor fi demarate lucrările de execuție, se arată în răspunsul CNI la solicitarea Info Sud-Est. 

Demersurile de reabilitare a Sinagogii au început în urmă cu aproape un deceniu, iar în ultimii șase ani au stagnat din cauza anulării a trei licitații.

CNI precizează că la data de 12 iunie 2023 a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea SC Conest SA – SC Geostruct SRL – SC Raichman Studio SRL, iar pe 30 iunie 2023 a fost emis ordinul de începere pentru serviciile de proiectare. „Lucrările de execuţie vor fi demarate după emiterea autorizaţiei de construíre, definitivarea documentației cu toate avizele conforme și aprobarea proiectului tehnic în şedinţa CTE CNI”, precizează CNI. Documentația pentru autorizația de construire a fost depusă la 6 aprilie 2024, precizează CNI.

Valoarea contractului încheiat de CNI, vara trecută, a fost de 9,6 milioane de lei, fără TVA. 

centrul vechi al constantei centrul istoric piata ovidiu cladiri monumente istorice cazino manicatide sinagoga (16)
sursa foto: Nonny Sima

Firma care reabilitează: Datorii de 136 de milioane de lei în 2022

Conest SA este o firmă cu sediul în Iași, care a fost înființată în anul 1992 și este deținută de omul de afaceri Viorel Cozma. Compania a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 200 de milioane lei, profit de 5 milioane și datorii de 136 de milioane de lei, conform Termene.ro. De asemenea, Conest a raportat 417 angajați. Din asocierea de firme condusă de Conest SA mai fac parte Blueprint Projects, Raichman Studio, Ifma, Imeco, Geoconstruct și Eadgrup S.R.L.

Despre Sinagoga Așkenază din Constanța

sursa foto: Info Sud-Est

Clădirea a fost construită în anul 1911, pe un teren din centrul vechi al Constanței, dat comunității evreiești în anul 1864 de Sultanul Abdul Azis, prin firman (edict imperial, n.red.). Ridicată după planurile lui Adolf Linz, în stil maur, clădirea reflecta şi o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană. A fost construită la iniţiativa lui Pincus Şapira, șeful comunității evreiești de la malul mării şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii, furnizor al Casei Regale a României. Între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost refăcută parţial şi redată circuitului religios.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.