Shoppingul nu mai este suficient: ascensiunea experiențelor care schimbă destinațiile comerciale (P)

Iulius Town Timisoara

Se termină vacanța, începe școala, iar orașul își schimbă din nou ritmul. Ghiozdane, teme, birou, trafic, cumpărături. În timpul săptămânii, timpul se comprimă, iar în weekend apare aceeași întrebare: unde mergem cu copiii?

Pe parcursul verii, marea rezolvă o bună parte din problema timpului liber, atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști. Plaja, promenada, sporturile nautice, terasele și parcurile țin orașul viu de dimineața până seara. După sezon, oferta se restrânge, iar odată cu venirea toamnei, când plouă sau temperaturile scad, opțiunile pentru familii, adolescenți și grupuri de prieteni devin și mai puține.

În marile orașe și în dezvoltările urbane din România, apare tot mai clar o nouă categorie de destinații: cele de social entertainment. Sunt locurile în care oamenii nu vin neapărat să cumpere ceva, ci să petreacă timp împreună. Un exemplu este Energy Hub, conceptul pe care compania IULIUS îl introduce acum și în proiectul de RIVUS, aflat acum în dezvoltare la Cluj-Napoca, după ce a fost implementat la Timișoara.

Bowling, gaming, roller skating și timp petrecut împreună

Acest concept, Energy Hub, reunește activități precum bowling, roller skating, arcade, gaming, biliard și darts, dar și zone pentru socializare și evenimente. La Cluj, împreună cu conceptul Energy Kids Family Center, destinat copiilor și familiilor, cele două concepte vor ocupa aproximativ 2.500 de metri pătrați din noul proiect de dezvoltare al companiei IULIUS, iar de această dată oferta include simulatoare auto și de curse, experiențe VR și jocuri interactive.

Conceptul pleacă de la o idee simplă: oamenii caută tot mai mult experiențe, nu doar spații comerciale, iar pentru o familie, diferența este importantă. Un copil poate avea propria activitate, adolescentul poate alege gamingul sau bowlingul, părinții pot participa sau socializa, iar o ieșire poate continua cu o masă la restaurant. IULIUS leagă explicit această componentă de modul în care este gândit întreg proiectul mixed-use de la Cluj Napoca, punând accent pe întâlniri, joacă, mișcare, gastronomie și entertainment.

Energy Hub și Energy Kids Family Center completează această experiență cu opțiuni pentru toate vârstele”, declara în presa de specialitate Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail în cadrul IULIUS, referindu-se la noua destinație de entertainment, în care Energy Hub este o piesă dintr-un proiect mult mai mare.

RIVUS este un proiect estimat la 550 de milioane de euro, aflat în execuție, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe pe fosta platformă industrială Carbochim. Pe cele 14 hectare sunt prevăzute aproximativ 142.000 mp de retail, peste 400 de magazine, restaurante și cafenele, spații de business, cultură, entertainment și recreere. Proiectul include și un parc de aproximativ 52.000 mp, cu zone de promenadă și acces către Someș. Un proiect de o asemenea dimensiune nu mai încearcă să atragă oamenii pentru un singur motiv. Îi poate aduce pentru cumpărături, pentru birou, pentru un eveniment, pentru o plimbare, pentru restaurant sau pentru entertainment.

Un astfel de model de social entertainment ar putea rezolva și la Constanța una dintre problemele orașului: sezonalitatea. Din acest motiv, proiectul IULIUS de la Constanța merită privit dincolo de componenta sa comercială.

IULIUS Constanța: 38 de hectare pentru un nou pol urban

IULIUS propune un proiect mixed-use la Constanța, pe o suprafață de 38 de hectare din platforma de nord Oil Terminal, o investiție estimată la peste 800 de milioane de euro, care urmărește reconversia unei foste zone industriale într-un nou pol urban. Planul, conceput de biroul internațional de arhitectură Foster + Partners, include retail și servicii, birouri, cultură și educație, sport și recreere, entertainment, spații pentru evenimente, parc și grădină botanică.

Mai întâi, terenul, care este izolat, poluat și inactiv de mai bine de 10 ani, trebuie readus la viață. IULIUS a anunțat o investiție de peste 29 de milioane de euro în bioremedierea fostei platforme industriale, o etapă necesară înaintea transformării zonei într-un spațiu urban. Miza este, așadar, mai mare decât construirea unui nou centru comercial. Este vorba despre regenerarea unei bucăți importante din oraș și despre crearea unui loc care să funcționeze pe tot parcursul anului.

Discuția despre Energy Hub poate părea, la prima vedere, una despre entertainment. Pentru Constanța, este și o discuție despre cum faci un oraș să funcționeze și după terminarea sezonului. Un oraș competitiv, care are nevoie de restaurante, dar și de cultură, retail, sau sport. Are nevoie de birouri, evenimente, parcuri, dar și de spații indoor. Dar, mai ales, Constanța are nevoie de locuri unde oamenii să poată petrece timp împreună. Pentru că după vacanța de vară nu dispare nevoia oamenilor de a se întâlni.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.