Cazino Music Festival. Au fost scoase la vânzare biletele pentru prima ediție, sub direcția artistică a lui Ioan Holender: 11 weekenduri de muzică la Cazinoul din Constanța, începând din septembrie

Festivalul care reunește artiști din toată Europa se va încheia cu două weekenduri de recital și dialog între Ioan Holender și artiștii români Adela Zaharia și Ionuț Pascu
sursa foto: Cazinoul Constanța/Facebook

Au fost scoase la vânzare biletele pentru ediția inaugurală a festivalului de muzică „Casino Music Festival”, sub direcția artistică a maestrului Ioan Holender, a transmis, joi, pe Facebook, Cazinoul din Constanța.

  • „Desfășurat sub direcția artistică a maestrului Ioan Holender, una dintre cele mai marcante personalități ale lumii lirice internaționale, festivalul reunește artiști și ansambluri de prestigiu din întreaga Europă, într-un program care celebrează diversitatea expresiei muzicale. De-a lungul a unsprezece weekenduri consecutive, publicul este invitat să descopere universuri sonore ce traversează muzica de cameră, recitalul vocal, jazzul, crossover-ul și proiectele care depășesc granițele convenționale ale repertoriului clasic”, transmite cazinoul.

Biletele pentru fiecare weekend de reprezentații pot fi achiziționate de pe site-ul Cazinoului din Constanța

În această perioadă de aproape două luni, pe scenă vor urca:

  • Janoska Ensemble
  • Solisti Venetti
  • Liviu Holender și Adriana Gonzalez
  • Cross Nova
  • Romana Amerling & The Henry Love Group
  • Hugo Wolf Quartett
  • Eddie Luis 5
  • Ania și Sophie Druml
  • Arcadia Quartet
  • Adela Zaharia
  • Ionuț Pascu

Ultimele două weekenduri ale festivalului sunt dedicate artiștilor români: soprana Adela Zaharia și baritonul Ionuț Pascu sunt invitați în „două seri speciale de recital și dialog alături de Ioan Holender”.

  • „Într-un loc în care istoria a traversat generații, Cazino Music Festival deschide un nou capitol, în care muzica devine cea mai firească formă de a reda acestui spațiu vocația sa culturală”, încheie cazinoul.

Pentru mai multe detalii despre festival și artiștii invitați, citește și:

Cine este Ioan Holender

sursa foto: Petruț Iacob /ISE

Ioan Holender (n. 1935, Timișoara), este una dintre cele mai importante personalități ale lumii muzicale europene – cu o carieră de peste șase decenii, este recunoscut, în principal, pentru cei 18 ani în care a fost director al uneia dintre cele mai importante instituții muzicale din lume: Opera de Stat din Viena – a fost numit director în 1992 și a rămas în funcție până în 2010, ceea ce îl face cel mai longeviv director din istoria de peste un secol și jumătate a operei, conform Aspen Institute.

  • Notă: Opera de Stat din Viena (Wiener Staatsoper) este cel mai important teatru de operă al Austriei și una dintre cele mai prestigioase instituții de acest fel din lume. Inaugurată în 1869, în inima capitalei imperiale, instituția are orchestră, cor și ansamblu de balet proprii și prezintă anual sute de spectacole, cu un repertoriu ce cuprinde peste 50 de titluri. De-a lungul timpului, pe scena Operei vieneze au cântat și au dirijat cei mai mari artiști ai lumii, iar în fiecare an aici are loc celebrul Bal al Operei, conform informațiilor oferite de Wien.info – portalul oficial de turism al orașului Viena.

După 2010, Ioan Holender a rămas activ pe scena muzicală internațională și în viața publică – a fost consilier artistic pentru Metropolitan Opera New York și pentru Tokyo Spring Festival, un festival muzical din capitala Japoniei, iar în perioada 2010-2024 a prezentat emisiunea culturală „kulTOUR mit Holender” pe canalul austriac ServusTV, printre multe altele.

Din 2003 până în 2015, Ioan Holender a fost și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”, fiind responsabil pentru programul artistic a șapte ediții consecutive ale festivalului, conform Business Reviw.

Ultima ediție a festivalului, din 2025, a inclus cinci reprezentații în premieră la Cazinoul din Constanța, prezentate în cadrul SEAS –  Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.