Scandalul pelerinajului de la Constanța: Patriarhia Română se spală pe mâini și cere Guvernului să rezolve problema cu Arhiepiscopul Teodosie. Nici o delimitare față de controversatul ierarh

sursa foto: Basilica.ro
sursa foto: Basilica.ro

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, cere guvernului să rezolve problema de la Constanța, unde Arhiepiscopul Teodosie amenință că nu va respecta carantina impusă de autorități și va organiza un pelerinaj pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

  • ”Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci Secretariatul de Stat pentru Culte are obligația onorantă de a se implica în medierea unei situații în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât și a autorităților care aplică aceste măsuri”, arată Bănescu într-un comunicat de presă.

Comunicatul Patriarhiei Române nu conține nicio delimitare față de îndemnul lui Teodosie de a încălca regulile legale.

Teodosie a sfidat permanent în perioada pandemiei regulile impuse de autorități, dar și regulile interne ale Bisericii Ortodoxe, inclusiv prin repetarea slujbei de Înviere, fără ca Patriarhul Daniel sau Sfântul Sinod să îl sancționeze în vreun fel.

Acum, Teodosie a anunțat că va organiza pelerinajul de Sfântul Andrei, în ciuda avertismentelor poliției și jandarmeriei (sursa: G4Media.ro).

Context

Miercuri, ÎPS Teodosie a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, comparând restricțiile din carantina COVID-19 cu evenimentele din Timișoara, din decembrie 1989.

Și primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis, miercuri seară, la B1 TV, că va avea ”o discuție serioasă” cu ÎPS Teodosie referitor la refuzul acestuia de a renunța la pelerinajul organizat de ziua Sfântului Andrei și că, din punctul lui de vedere, regulile trebuie respectate.

Tot miercuri, Tribunalul Constanța a respins cererea Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului de anulare a deciziei prin care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a interzis organizarea unui pelerinaj religios cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei (30 noiembrie).

Joi, Poliția și Jandarmeria Constanța au susținut o conferință de presă în care au transmis un punct de vedere comun în urma sfidărilor repetate ale ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în timpul carantinei.

Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, și Răzvan Puiu Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, au declarat că patrulele mixte vor fi prezente în zona Mănăstirii Sfântului Andrei (din comuna constănțeană Ion Corvin) și că ”nu vor tolera nerespectarea legii”. Cei doi au subliniat faptul că la pelerinajul din 30 noiembrie pot participa doar localnicii din comuna pe raza căreia se află mănăstirea.

Municipiul Constanța a ajuns, joi, la o incidență de infectare de peste 10, fiind printre cele mai afectate reședințe de județ din țară prin prisma ratei de răspândire a COVID-19. Totodată, județul Constanța a depășit rata de infectare de 7, fiind al treilea județ din țară din acest punct de vedere.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments

Comments are closed.