Republicanii și unii democrați din Congresul SUA au încheiat un acord pentru a pune capăt blocajului guvernamental

Opt senatori democrați au votat în favoarea unui nou pachet legislativ controversat, dar care ar putea pune capăt celui mai lung blocaj din istoria Statelor Unite
sursa foto: Facebook / U.S. Capitol Visitor Center

Congresul american a făcut duminică primul pas spre încheierea blocajului guvernamental, după ce un grup de democrați moderați a fost de acord să voteze pentru un nou pachet legislativ care nu include o prelungire garantată a subvențiilor pentru sănătate, stârnind nemulțumirea multora dintre colegii lor de partid, care spun că americanii vor ca ei să continue lupta, scrie The Associated Press.

Într-un vot de test, primul dintr-o serie de manevre procedurale necesare, Senatul a votat cu 60 la 40 pentru a avansa către adoptarea unei legislații de compromis pentru finanțarea guvernului și pentru a programa un vot ulterior privind prelungirea creditelor fiscale prevăzute de Affordable Care Act, care expiră la 1 ianuarie. Adoptarea finală ar putea avea loc peste câteva zile dacă democrații formulează obiecții și întârzie procesul.

Acordul nu garantează că subvențiile pentru sănătate vor fi prelungite, așa cum democrații au cerut timp de aproape șase săptămâni. Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, din New York, a votat împotriva avansării pachetului, alături de aproape toți colegii săi democrați – doar opt senatori democrați au votat în favoarea noii legislații, alături de 52 dintre senatorii republicani.

Acordul dintre republicani și democrați include, de asemenea, anularea concedierilor în masă ale angajaților federali de către administrația Trump, efectuate de la începutul blocajului guvernamental, pe 1 octombrie, și ar asigura că angajații federali primesc salariile restante.

Liderul majorității din Senat, John Thune, a susținut rapid înțelegerea și a convocat un vot imediat pentru a începe procesul de aprobare, în condițiile în care blocajul guvernamental continua să perturbe zborurile la nivel național, să pună în pericol asistența alimentară pentru milioane de americani și să lase alte milioane de angajații ai guvernului federal fără salarii.

În pofida indignării din restul Caucusului Democrat din Senat, liderii republicanilor sunt hotărâți să treacă rapid măsura de finanțare prin Congres și să o trimită pe biroul președintelui Donald Trump în zilele următoare. După ce Trump o va promulga, tot nu este clar cât de repede agențiile pot restabili serviciile pentru zecile de milioane de americani care resimt efectele celui mai lung blocajul guvernamental din istoria SUA, de la pierderea ajutorului alimentar federal la închiderea serviciilor de îngrijire a copiilor și până la întârzieri ale salariilor. Liderii republicanilor din Senat nu au programat încă votul final de adoptare, amintește CNN.

Entuziasmul republicanilor pentru această înțelegere vine în contextul în care efectele blocajului guvernamental s-au remarcat, recent, printr-o serie de victorii semnificative pentru democrați în cadrul alegerilor locale și statale care au avut loc în New York, Virginia și New Jersey.

Democrații au câștigat cursa pentru primăria orașului New York, cel mai mare din Statele Unite, și alegerile pentru funcția de guvernator în Virginia și New Jersey, singurele două state care au ales noi șefi ai executivului în acest an, pe fondul unei nemulțumiri generale cu privire la condițiile economice din ultimul an și pentru blocajul guvernamental care a afectat viețile a milioane de americani, ambele fiind probleme pentru care majoritatea alegătorilor i-au învinuit pe republicanii din Congre și pe președintele Trump, conform sondajelor recente.

Pentru mai multe detalii, citește și:

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.