Primarul Constanței, Vergil Chițac, a retras de pe ordinea de zi a Consiliului Local, proiectul pentru vânzarea terenului din Piața Ovidiu, care asigură accesul spre Portul Tomis. Într-un dialog cu liderul consilierilor locali AUR, Ovidiu Cupșa, edilul-șef i-a promis că luna viitoare îl va pune din nou pe ordinea de zi. „Eu retrag de pe ordinea de zi, dar vă promit că luna viitoare îl pun din nou”, a spus Chițac.

Ovidiu Cupșa (AUR) a cerut retragerea proiectului pentru vânzarea terenului din Piața Ovidiu, deși a spus că cei de la AUR nu sunt împotriva vânzării terenurilor, „de principiu” Cupșa a cerut ca proiectul să fie pus în dezbatere publică.
Banii din vânzarea terenurilor, folosiți pentru construcția noului stadion, susține Chițac
Primarul Chițac a explicat că din banii veniți din vânzarea terenurilor din Constanța va începe construcția noului stadion.
„Viața e dinamică. Este probabil ca să începem să construim stadionul încă de anul asta cu bani de la Consiliul Local. Dacă nu începem cu bani de la CL, înseamnă că mutăm până cel puțin anul viitor lucrările.
Există riscul ca antreprenorul să se retragă din proiect peste un an de zile. Înseamnă că noi vom fi în situația să reluăm licitația. Trebuie să construim stadionul cu bani de la noi. Avem nevoie de bani. Vă rog pe toți consilieri că avem nevoie de bani, iar activele pe care le vindem nu sunt necesare. Banii veniți de acolo vor fi cheltuiți numai pentru stadionul Gheorghe Hagi”, a spus primarul Constanței.
13 vânzări de terenuri pe ordinea de zi a Consiliului Local, inclusiv proiecte respinse anterior
Primarul PNL Vergil Chițac își dorește să vândă alți aproape 3.500 de metri pătrați din orașul Constanța. 13 proiecte de hotărâre, inițiate de edilul-șef, pentru vânzarea terenurilor, s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, de miercuri, 30 iulie.
- KM5, Inel 1, Pescărie, Mamaia, Centru, Piața Ovidiu, Palazu Mare și Faleză Nord sunt zonele în care se află terenurile scoase la vânzare de administrația locală.
Înaintea ședinței Consiliului Local Constanța, în ultimele 3 zile, primăria a prezentat pe pagina de Facebook detalii despre fiecare teren scos la vânzare, argumentând, printre altele, că prin aceste măsuri vor crește veniturile la bugetul local.
Pe ordinea de zi s-au aflat inclusiv vânzări de terenuri care au fost respinse deja în alte ședințe ale Consiliului Local, cum ar fi cel din Piața Ovidiu, de aproape 500 de metri pătrați, care poate asigura accesul către Portul Tomis. În ședința de la sfârșitul lunii mai 2025, Vergil Chițac a motivat, ca și în cazul altor vânzări de terenuri, că primăria “trebuie să facă bani”. “De ce să nu îl ia cineva care să facă o construcție frumoasă în zonă?”, a spus Chițac referitor la teren. Citește mai multe aici.
- Împotriva vânzării terenului din Piața Ovidiu a fost lansat în spațiul public și un sondaj, la care majoritatea a votat împotriva vânzării, potrivit inițiatorului, sociologul Simona Niculae, administrator al Grupului de Inițiativă Civică Peninsula.
Primarul Constanței a mai pus pe ordinea de zi, din nou, și proiectul prin care primăria voia să vândă un teren din cartierul Consilierilor, cunoscut în Constanța pentru faptul că în zona respectivă locuiesc mai mulți consilieri din fosta administrație Mazăre. După votul negativ din ședința de Consiliu Local, din mai 2025, Chițac a răbufnit la adresa consilierilor locali. „Nu am crezut că putem fi atât de ilogici în Consiliul Local”, a spus primarul. Citește mai multe aici.
Context
Info Sud-Est a scris despre cum primarul Chițac a vândut aproape 1 hectar din orașul Constanța, în ultimii 5 ani. 4 milioane de euro a încasat primăria din vânzarea de terenuri ale municipiului, începând cu anul 2021. Aproximativ jumătate din banii încasați vin din vânzarea bucății de plajă către șeful suspendat al PSD Constanța, anchetat pentru corupție în Portul Constanța. Citește mai multe aici. În total, primăria condusă de liberalul Vergil Chițac a vândut 34 de terenuri.
Consiliul Local a adoptat la sfârșitul lunii iunie 2025, alte proiecte privind vânzarea terenurilor din Constanța, inițiate de primarul Chițac, pe care le numea “active nefolositoare orașului”, argumentând că este nevoie de bani pentru continuarea investițiilor începute de primărie și ca să nu fie pierduți banii europeni.
Primarul și-a anunțat decizia printr-un mesaj publicat cu o seară înainte pe Facebook, prin care a făcut ”apel la rațiune pentru Consiliul Local, presă și întreaga societate civilă”. Chițac spunea că orașul Constanța se află ”într-un moment de cumpănă” și invoca nevoia de co-finanțare a proiectelor europene.
Info Sud-Est a scris despre cum pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța din 30 iunie s-au aflat nu mai puțin de 4 proiecte pentru vânzare de terenuri aflate în proprietatea privată a municipiului Constanța, prin licitație publică. Din cele 4, unul singur nu a fost adoptat.
La acestea se adaugă proiecte de hotărâre privind aprobarea unor planuri urbanistice zonale sau de detaliu, cât și reluarea proiectului privind construirea unui bloc de 6 etaje lângă Poarta Mare a Cetății Tomis, adoptat de Consiliul Local. Citește mai multe aici
Primarul Chițac a avut o reacție nervoasă când consilierii locali au respins vânzarea unui teren din cartierul Consilierilor, considerat de lux și care este cunoscut sub această denumire tocmai pentru că aici și-au construit sau cumpărat case mai mulți consilieri din fosta administrație PSD condusă de Radu Mazăre: ”Nu am crezut că putem fi atât de ilogici în Consiliul Local”, a spus Vergil Chițac în ședința de consiliu.
În administrația Mazăre, fostul primar, care a fost închis pentru retrocedarea ilegală a peste 100 de hectare de parc, plajă și alte terenuri din oraș, a vândut la bucată sute de terenuri din oraș, multe considerate subevaluate de procurori. Într-un singur exemplu, DNA Constanța a trimis-o în judecată, în 2023, pe fosta secretară a lui Radu Mazăre pentru că a semnat pentru legalitate vânzarea subevaluată a unor terenuri de aproape 4000 mp, se arată într-un comunicat al instituției. Primăria Constanța s-a constituit parte civilă pentru un prejudiciu calculat de procurori la 1,73 milioane de euro. Citește mai multe aici.
Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului Constanța, a fost achitată de Tribunalul Constanța, în primă instanță, la sfârșitul anului 2024. Instanța a reținut că fapta nu ar fi fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege. Primăria Constanța a făcut apel împotriva deciziei.
Înainte de a ajunge primar, Vergil Chițac critica vechea administrație pentru vânzarea terenurilor din Constanța
Înainte de a ajunge primar, în 2020, Vergil Chițac critica vechea administrație condusă de primarul PSD Decebal Făgădău pentru vânzarea terenurilor din Constanța. Printre acestea se afla și un teren din Faleză Nord. Doar că după ce a ajuns primar, Chițac nu numai că a vândut terenul respectiv către afaceristul Dumitru Pufleanu, dar în decembrie 2023 a emis și o autorizație de construire pentru o casă cu două etaje.
Primarul Constanței s-a justificat ulterior astfel: „Numai proștii nu se răzgândesc. Am și eu dreptul să mă răzgândesc”.
Reamintim că în campania electorală din 2020, candidatul PNL Vergil Chițac a promis că ”nu mai vinde terenuri ca Făgădău” și că va amenaja 10 hectare de parcuri pe an și un super-parc de 40 de hectare.
ISE s-a uitat în 2024 pe promisiunile de acum 4 ani ale candidatului PNL la acea vreme și la realizările ulterioare ale candidatul devenit primar într-una din cele mai mari probleme ale orașului: spațiile verzi, parcurile și construcțiile. Vezi detalii aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






