Primăria Constanța vrea să se împrumute cu 150 de milioane de lei de la Guvern pentru a finaliza 8 proiecte PNRR la timp

Banii trebuie returnați până la data de 15 noiembrie 2026
bani lei numerar cash bani lei numerar cash
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Constanța vrea să se împrumute de la Guvernul României cu 150 de milioane de lei pentru a finaliza 8 proiecte finanțate prin PNRR la timp, adică finalul lunii august 2026. Cei mai mulți bani din împrumut se duc către proiectul pentru construirea noului CET – 123 de milioane de lei. Proiectul de hotărâre urmează să fie votat în ședința extraordinară a Consiliului Local Constanța de luni, 15 iunie 2026.

Citește și: Lucrările de la noul CET din Constanța au ajuns la 79% / Apa caldă oprită temporar în urma intervențiilor realizate pentru punerea în funcțiune a noilor capacități de producere, anunță primăria

  • Guvernul României a adoptat în mai 2026 o ordonanță de urgență prin care autoritățile locale pot accesa împrumuturi fără dobândă de la bugetul statului pentru a accelera proiectele derulate prin PNRR. Împrumutul trebuie rambursat integral până la data de 15 noiembrie 2026.

„Împrumutul are caracter temporar şi constituie un mecanism de prefinanţare
a cheltuielilor eligibile până la momentul decontării acestora de către finanţator.
Sumele utilizate vor fi rambursate integral din fondurile primite ulterior de la
finanţator, fără a genera o presiune suplimentară asupra bugetului local”,
arată primăria în proiectul de hotărâre.

Contractarea împrumutului prevăzut se face pentru asigurarea finanţării cheltuielilor eligibile, inclusiv pentru TVA aferentă cheltuielilor eligibile necesare implementării următoarelor proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă:

proiect de hotărâre

La începutul lunii mai 2026, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care„se instituie un mecanism de finanțare temporară, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă autorităților locale, pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare”.

Guvernul susține că „împrumuturile nu înlocuiesc fondurile europene și nu reprezintă cheltuieli permanente. Ele vor avea caracter temporar și vor funcționa ca mecanism de tip „credit-punte” pentru menținerea ritmului de implementare”.

Prin această măsură, Guvernul subliniază că urmărește:

  • accelerarea implementării investițiilor PNRR;
  • finalizarea la termen a proiectelor;
  • atingerea jaloanelor și țintelor asumate de România;
  • absorbția integrală a fondurilor europene;
  • evitarea pierderii investițiilor esențiale pentru comunități.

„Aceste măsuri sunt luate în contextul în care România intră în etapa finală de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), toate investițiile și reformele asumate urmând să fie finalizate până la data de 31 august 2026”, potrivit guvernului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.