Pianista de renume internațional Alexandra Dariescu va susține recitalul „A Child’s Dream” pe Esplanada Cazinoului Constanța, sâmbătă, de la ora 20:30, anunță Primăria Constanța.
Recitalul va avea o durată de aproximativ 90 de minute. „Recunoscută pentru sensibilitatea interpretărilor sale și pentru prezența pe cele mai importante scene ale lumii, Alexandra Dariescu propune publicului o călătorie muzicală plină de emoție, imaginație și rafinament”, precizează primăria.

„Alexandra Dăriescu este recunoscută la nivel internațional pentru misiunea sa de a aduce în prim-plan creațiile compozitoarelor, contribuind la recuperarea și valorizarea repertoriului muzical scris de femei de-a lungul secolelor. Printre acestea se numără și Clara (Wieck) Schumann, una dintre cele mai apreciate pianiste ale secolului al XIX-lea, care și-a finalizat, publicat și interpretat în premieră Concertul pentru pian la doar șaisprezece ani”, precizează și Institutul Cultural Român.
„Alexandra Dariescu este prima pianistă româncă care a cântat la Royal Albert Hall și a concertat în locații precum Carnegie Hall, Musikverein, Staatsoper Vienna, Konzerthaus Vienna, BOZAR Bruxelles, Staatsoper Berlin, Hamburg Laeiszhalle, Sydney Opera House, Beijing National Center forPerforming Arts, Shanghai Grand Opera, Tokyo Musashino Hall, Dubai Opera, Wigmore, Royal Festival Hall, Cadogan Hall, Barbican printre multe altele”, potrivit ICR.
Context
Primăria Constanța va plăti peste 100.000 de euro cu TVA pentru organizarea unor spectacole pe faleza Cazinoului din Constanța, în perioada iulie – august 2026. Administrația locală a atribuit recent două achiziții directe pentru scenotehnică și spectacolele propriu-zise. Intrarea este liberă în cadrul evenimentelor, potrivit primăriei.
Astfel, primăria vrea ca la data de 4 iulie 2026, de la ora 20:30, să organizeze spectacolul “A child’s dream”, un recital susținut de pianista internațională Alexandra Dariescu. Spectacolul ar urma să aibă o durată de 1 oră și jumătate.
La data de 8 august 2026, de la ora 20:30, va fi organizat spectacolul “Makedonissimo”, “un concert ce îl prezintă pe pianistul Simon Trpčeski într-o postură inedită, departe de Beethoven şi Brahms, pentru a celebra muzica patriei sale”, potrivit primăriei. 1 oră și 20 de minute va dura evenimentul.
La data de 22 august 2026, de la ora 20:30, va fi organizat spectacolul “Eine Kleine Nachtmusik” un spectacol de teatru coregrafic, semnat de Gigi Căciuleanu şi inspirat din muzica lui Mozart. “Este un one-man show de teatru coregrafic construit ca o meditație poetică asupra condiției artistului”, scrie în caietul de sarcini.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





