Primăria Constanța va plăti peste 100.000 de euro cu TVA pentru organizarea unor spectacole pe faleza Cazinoului din Constanța, în perioada iulie – august 2026. Administrația locală a lansat două achiziții directe pentru scenotehnică și spectacolele propriu-zise. Intrarea este liberă în cadrul evenimentelor, potrivit primăriei.
Astfel, primăria vrea ca la data de 4 iulie 2026, de la ora 20:30, să organizeze spectacolul “A child’s dream”, un recital susținut de pianista internațională Alexandra Dariescu. Spectacolul ar urma să aibă o durată de 1 oră și jumătate.
La data de 8 august 2026, de la ora 20:30, va fi organizat spectacolul “Makedonissimo”, “un concert ce îl prezintă pe pianistul Simon Trpčeski într-o postură inedită, departe de Beethoven şi Brahms, pentru a celebra muzica patriei sale”, potrivit primăriei. 1 oră și 20 de minute va dura evenimentul.
La data de 22 august 2026, de la ora 20:30, va fi organizat spectacolul “Eine Kleine Nachtmusik” un spectacol de teatru coregrafic, semnat de Gigi Căciuleanu şi inspirat din muzica lui Mozart. “Este un one-man show de teatru coregrafic construit ca o meditație poetică asupra condiției artistului”, scrie în caietul de sarcini.
Achiziția directă lansată de primărie, în valoare de 60.000 de euro cu TVA, include promovarea evenimentului, un fotograf, un after movie, un coordonator al evenimentului, cât și transportul unui pian pentru evenimentele din 4 iulie 2026 şi 22 august 2026, conform caietului de sarcini.
Frimituri SRL, o companie din Vâlcea care se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate, este ofertantul achiziției. A mai încheiat anterior contracte publice cu Primăria Constanța, de aproape 50.000 de euro pentru organizarea de evenimente, expoziții, închirierea unui ecran LED pentru a transmite meciurile de la Europeanul de fotbal din 2024, cât și materiale textile pentru steaguri, conform Lege5.
Pentru 2025 a avut o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, un profit net de peste 300.000 de lei, datorii de peste 600.000 de lei și 2 angajați, conform Lege5. Ștefan Iuruc este unic asociat și administrator, potrivit termene.ro.
Achiziție atribuită pentru scenă, lumini și sunet
Primăria Constanța a finalizat între timp achiziția directă, tot în jur de 60.000 de euro cu TVA, pentru scenotehnică, sunet și lumini, necesare spectacolelor organizate pe faleza Cazinoului, în perioada 30 iunie 2026 – 23 august 2026, conform caietului de sarcini.
Arasound SRL este firma câștigătoare. Compania din Constanța se ocupă cu servicii de scenotehnică, sunet și lumini pentru evenimentele din oraș. A încheiat contracte publice cu diverse instituții publice din Constanța, precum primăria, Teatrul de Stat, Universitatea Ovidius, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, OMD Mamaia Constanța etc.
Arasound a raportat o cifră de afaceri pentru 2025 de aproape 5 milioane de lei, un profit net de aproape 2 milioane de lei, datorii de 1,6 milioane de lei și 12 angajați, conform Lege5. Florin Simion este unic asociat și administrator, potrivit termene.ro.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





