Mizerie, interese, împroşcări cu noroi, lupte neloiale, minciună şi manipulare. În două cuvinte, „RĂZBOI POLITIC“! În Siria se cheltuiesc milioane de euro pe arme şi muniţie, în România se pierd milioane de euro pe referendumuri şi birocraţie politică. Fondul e acelaşi, forma e diferită. Bani pierduţi şi oameni suferinzi.
Pe voi, parlamentari şi oameni politici, v-am ales pentru a ne asculta, pentru a ne înţelege şi pentru a face orice vă stă în putinţă să ne fie tuturor mai bine.
Glonţul omoară repede, indiferenţa ucide lent.
De trei luni nu faceţi altceva decât să vă răfuiţi, să vă acuzaţi şi să vă târâţi prin noroi, pe la posturile de televiziune preferate de fiecare. Încercaţi să ne manipulaţi prin mitinguri, sms-uri şi discursuri sforăitoare. Nici nu vă trece prin cap că ne-am săturat, că avem o limită.
Încă nu conştientizaţi că lupta voastră afectează direct viitorul nostru. Noi suntem cei care încasăm eroic loviturile voastre politice. Indiferent de învingători, ţara noastră retrogradează brusc în ligile inferioare ale Europei.
Vorba americanului, „time is money“. Şi la noi e cam la fel, dragii mei. Irosiţi timpul şi banii României pentru interesele voastre politice. În timp ce toată Europa încearcă să găsească soluţii pentru a ieşi din criză, noi nu facem altceva decât să ne afundăm mai adânc în ea. Euro atinge aproape cinci lei, iar voi vă sfâşiaţi pentru scaunul de preşedinte. FMI ne bate la uşă şi încă nu se ştie cine trebuie să deschidă: Băsescu, Antonescu, Ponta. Indiferent de cine ar fi, România va fi reprezentată de un lider tumefiat de pumnii încasaţi de la opoziţie.
Scopul nostru este să trăim bine şi să fim mândri în faţa Europei. Nu trebuie să ne mulţumim doar cu circul vostru. Trebuie să ne trezim şi să vă luăm de urechi, să vă tragem la răspundere, să fiţi ruşinaţi când ieşiţi pe posturile tv şi continuaţi să vorbiţi de lupta voastră mizeră. Acest meci nu poate să meargă la nesfârşit. Începem să obosim şi să ne fie silă de acest maraton continuu.
Începeţi să mai faceţi şi gesturi umane, dragii mei combatanţi. Nu mai vorbiţi doar în termeni politici şi de război. Aveţi două soluţii. Ori ridici mâna şi spui pas, Nea Traiane, să îi laşi pe aliaţi, să vedem şi noi ce pot să facă, ori renunţi tu, Victore, recunoşti că ai pierdut şi încerci să redresezi ţara, de acolo, din funcţia pe care o ai şi din care poţi face multe pentru noi.
Aplecaţi urechea puţin la Europa, puţin la popor, uitaţi-vă în treacăt şi în conştiinţa voastră şi mai lăsaţi câte puţin şi de la voi. Politica nu este totul. Încercaţi să mai fiţi şi oameni, înainte de toate. România suferă!
- Egalitate de gen doar în discursuri: PSD și PNL au câte o femeie eligibilă la europarlamentare / Ciolacu, în mai: “Minimum 30% femei pe listele candidaților” / Ciucă, în septembrie: PNL este obligatoriu să-și asume semnul de egalitate între bărbați și femei - 21 martie 2024
- Alianța Dreapta Unită și-a desemnat candidații la Constanța: Stelian Ion la primărie, Claudiu Palaz la consiliul județean - 20 martie 2024
- Simona Halep își anunță revenirea pe terenul de tenis la turneul de la Miami Open, peste două săptămâni - 7 martie 2024