“M-ai ratat” – aceasta este replica simplă cu care fostul președinte american Ronald Reagan a stârnit hohote de râs și aplauze în timpul unui discurs care de altfel nu era prea palpitant. Povestea din spatele acestui eveniment și comparațiile dintre Trump și Reagan evidențiază de ce, în ciuda episodului traumatic prin care a trecut sâmbătă, Donald Trump are încă destule motive de bucurie.
Reagan a rostit faimoasa poantă în Berlin, în 1987, după ce un balon a fost spart în mulțime și a creat, din greșeală, un sunet similar cu cel al unei împușcături. Publicul a fost încântat, în mod evident, de șarmul actoricesc care l-a consacrat pe Ronald Reagan, dar momentul cu siguranță nu ar fi rămas atât de faimos până în prezent dacă fostul președinte nu ar fi supraviețuit unei tentative de asasinare în 1981.
La scurtă vreme după tentativa din acest weekend de a-l asasina pe Trump, în presa americană au început să apară comparații între candidatul actual la președinție și Reagan, ultimul președinte american ce a supraviețuit unui atentat atât de grav, acum mai bine de 40 de ani.
La drept vorbind, există multe similarități între cele două evenimente: atât Trump, cât și Reagan au scăpat literalmente la centimetru din calea rafalelor de gloanțe, dar nu fără să fie răniți. Desigur, Trump a suferit o rană la ureche, superficială comparativ cu cea a lui Reagan, care a fost împușcat în plămân, aproape de inimă.
Dar acestea sunt doar detalii pentru rapoartele medicale și pentru istorici. Ceea ce contează cu adevărat este imaginea creată în ochii publicului de un astfel de eveniment. În cazul lui Reagan, la doar două zile după atentat, jurnalistul Washington Post David Broder a afirmat că „Ceea ce i s-a întâmplat lui Reagan luni este materialul din care sunt făcute legendele”.
Este o afirmație controversată, dar pe care a susținut-o de-a lungul deceniilor ce au urmat pentru că, în opinia sa, l-a ridicat pe fostul președinte la rang de mit și l-a făcut de “neatins” din punct de vedere politic.
În ceea ce privește atentatul la viața lui Donald Trump, afirmațiile imediate sunt ceva mai puțin flatante, dar recunosc oportunitatea fabuloasă care i-a fost oferită. După cum scrie, de exemplu, Tony Diver pentru The Telegraph, “”Acest lucru i-ar putea garanta lui Trump alegerile”.
Poate părea o perspectivă mult prea cinică asupra unui eveniment care a dus la moartea a doi oameni și la rănirea altora, dar există multe argumente care să o susțină. La urma urmei, imaginea cu Trump ridicând triumfal pumnul, cu un steag american perfect plasat în fundal și sânge pe față, va intra probabil în cărțile de istorie și, de altfel, a ajuns deja pe coperta Time Magazine.
Legenda aproape că se scrie, practic, în fața ochilor noștri, iar dacă traiectoria evenimentelor urmează tiparul istoric, Trump are multe de câștigat.
Asasinatul prezidențial – o problemă complexă la americani
Președintele tinde să fie o persoană destul de importantă într-un stat democratic, dar pentru Statele Unite ale Americii, o țară care nu a avut altceva decât președinți în toată istoria sa de două secole și jumătate, importanța acestei funcții este greu de supraestimat.
Președinții americani nu sunt doar politicieni și figuri istorice. Ei sunt, într-o oarecare măsură, personaje de basm, legende și simboluri care se bucură de un nivel de admirație și respect din partea propriului popor pe care mulți lideri în istorie l-au căutat cu un patos care dădea, de multe ori, în nebunie.
Din acest motiv, asasinarea unui președintetinde să lase răni adânci și greu de vindecat în mentalul comun american. Cine știe de câte biblioteci ar fi nevoie pentru a strânge la un loc toate cărțile, articolele de presă și operele care abordează asasinarea lui Abraham Lincoln. În același timp, Moartea lui John F. Kennedy ocupă încă un spațiu important în mintea fiecărui conspiraționist din America și nu numai.
Dar ce se întâmplă atunci când un președinte supraviețuiește unei tentative de asasinare? În cazul lui Reagan, efectul imediat a fost o creștere în sondaje. La scurt timp după atentat, nivelul său de susținere în rândul populației a crescut de la 60% la 68%. În timpul alegerilor din 1984, Reagan a reușit o performanță istorică: a câștigat în Colegiul Electoral 49 dintre cele 50 de state americane. A fost o victorie puțin spus zdrobitoare, iar multe voci sunt de părere că asasinarea eșuată a jucat un rol semnificativ în obținerea acestui rezultat.
Nu toate tentativele au un efect atât de puternic, totuși, în special dacă președintele nu este rănit fizic. Se remarcă, însă, prin alte aspecte. Spre exemplu, doar două femei în istoria Statelor Unite au încercat să asasineze un președinte. Ambele l-au avut ca țintă pe Gerald Ford, la distanță de două săptămâni una de cealaltă, în 1975. Nu, atentatele nu au avut legătură cu viața personală a președintelui și nici între ele.
Prima asasină, Lynette Fromme, era o membră a cultului condus de criminalul în serie Charles Manson, în vreme ce cea de a doua, Sara Jane Moore, era o extremistă de stânga. Atentatele au avut loc la două săptămâni distanță din pură coincidență.
Cu cât te duci mai departe în istorie, cu atât limita dintre faptă și legendă devine tot mai puțin relevantă. Un exemplu faimos este cel al lui Theodore Roosevelt. Practicant de box și wrestling, dar și veteran decorat cu medalia de onoare în timpul Războiului Spaniolo-American din 1898, el era, pe scurt, un dur cu o reputație pe măsură. Aceasta a fost elevată la un nivel cu totul nou, totuși, de vestitul său discurs din 1912.
Roosevelt a fost împușcat în piept în timp ce se pregătea să țină un discurs în cadrul campaniei sale de realegere. Din fericire, glonțul a trecut întâi prin copia discursului de 50 de pagini pe care o avea în față și prin tocul de ochelari pe care îl ținea în buzunarul de la piept, așa că a fost rănit doar superficial. Și tot a reușit să-și țină discursul de 90 de minute.
Andrew Jackson, cel de-al șaptelea președinte al SUA, are o poveste aproape la fel de dramatică. În 1835, a supraviețuit primului atentat la viața unui președinte american cunoscut în istorie. Un bărbat care suferea de tulburări mentale l-a atacat pe Jackson cu două pistoale cu cremene, care s-au defectat la momentul tragerii, un eveniment uzual pentru armele de foc de la acea vreme.
Deși era în vârstă și avea probleme de locomoție, Jackson tot a încercat să riposteze în fața atacatorului, cu bastonul de mers pe post de armă, însă gărzile de corp ale președintelui au oprit rapid altercația.
Este greu de spus ce rol va juca atentatul de sâmbătă în campania lui Donald Trump, dar un lucru este cert: simplul fapt că a intrat în această conversație este un avantaj de imagine pe care niciun buget de publicitate din lume nu l-ar fi putut cumpăra.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
