Se anunță posibile întârzieri în circulația autobuzelor CT BUS, vineri dimineață, au transmis sindicaliștii pentru Info Sud-Est. Mai mulți șoferi au transmis conducerii că vor absenta de la programul de lucru și vor merge în instanță, acolo unde se judecă cu compania de transport public, anunță CT BUS într-un comunicat de presă.
- Nu se știe exact câți șoferi nu vor fi pe traseu, vineri, însă în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sunt citați 359 de angajați.
Daniel Toma, președintele Sindicatului Liber Transport în Comun, a precizat pentru Info Sud-Est că vor fi prezenți la tribunal, vineri dimineață, „cel puțin cei care sunt programați în tura de dimineață”. El a spus însă că nu există riscul să fie suspendate anumite trasee, însă a confirmat că vor fi eventuale întârzieri dimineață.
CT BUS a precizat că „au fost înregistrate mai multe informări din partea unor conducători auto prin care aceștia au adus la cunoștința societății intenția de a absenta de la programul de lucru, motivând necesitatea participării, în calitate de pârâți, la termenul de judecată din dosarul nr. 6571/118/2025”. „Situația a fost adusă la cunoștința delegatarului serviciului public de transport din municipiul Constanța”, a mai precizat conducerea CT BUS.
CT BUS nu exclude eventualele întârzieri și susține că „orice eventuale perturbări ale programului de transport sunt independente de activitatea și măsurile întreprinse de conducerea executivă a societății pentru asigurarea continuității serviciului de transport public”.
„Menționăm că CT BUS, prin conducerea executivă, și-a îndeplinit obligațiile privind asigurarea prestării serviciului de transport public, prin stabilirea și organizarea corespunzătoare a programului conducătorilor auto și a circulației autobuzelor”, se mai arată în comunicatul de presă.
Vineri, de la ora 09:30 are loc un nou termen în procesul dintre CT BUS și angajați, în urma protestului din decembrie 2025, în care niciun autobuz nu a ieșit pe traseu timp de trei zile. Citește mai multe detalii aici. La ședința anterioară din martie 2026, Tribunalul Constanța a amânat cauza, în lipsa pârâților.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





