Hwasong-12 contra nămolului pentru celulită: De ce vrea Coreea de Nord să arunce bombe nucleare în Guam?

Ultima dată când R.P.D. Coreeană şi Guam s-au întâlnit în direct a fost 21-0. 

Acesta a fost rezultatul final al meciului de fotbal dintre echipele naţionale, la 11 martie 2005, în preliminariile Cupei Asiei. Atunci, la Phenian, pe stadionul „Kim Il Sung”, a fost sărbătoare pentru că se înscria cea mai categorică victorie într-un meci oficial de fotbal din ultimul secol. 

La mijlocul lunii august, dictatura totalitară din Coreea de Nord a anunţat că va trimite cel puţin patru rachete asupra micului teritoriu din Pacific. Generalul Rak Gyom scria în oficiosul Partidului Muncii, „Rodong Sinmun”, la 9 august, că distanţa de 3356 de kilometri va fi parcursă de rachetele Hwasong 12 în 1065 de secunde. Tot atunci, agenţia de presă a Phenianului, KCNA, dădea publicităţii un comunicat oficial în care se anunţa că „forţele strategice ale Armatei Poporului examinează planul operaţional pentru realizarea unei lovituri în zona insulei Guam, cu rachete balistice de tip Hwasong-12 cu rază medie şi lungă de acţiune, pentru a îngrădi bazele militare americane din Guam, inclusiv Baza Aeriană Andersen”. Între timp, peste 3,5 milioane de femei şi bărbaţi, dintr-o populaţie aproximată la 25 de milioane de suflete, au fost chemaţi „voluntar” în armată, între ei aflându-se şi toţi studenţii universităţilor nord-coreene. Şi nu doar atât: retorica ideologică este amplu însoţită de pregătiri psihologice pentru un război, chiar şi nuclear. Specialiştii în informatică din Coreea de Nord, un stat care nu are acces la Internet şi nici la informaţie exterioară, au lansat în magazinele de stat jocuri pentru smartphone-uri cu conţinut explicit războinic şi antiamerican. În care, desigur, liderul suprem de la Phenian şi armata lui câştigă zdrobitor. Obţinerea puterii nucleare, chiar şi nerecunoscute şi blamate internaţional, a devenit aproape singura şansă de supravieţuire a totalitarismului nord-coreean dar şi, mai important, a dinastiei Kim: actualul Kim este al treilea, în ordine cronologică, după bunic şi tată.

Este, desigur, cea mai amplă dispută verbală asupra unui conflict nuclear de la începutul anilor 1960, când impulsivul lider sovietic Nikita Hrusciov şi-a trimis bombele nucleare şi soldaţii în Cuba, atunci abia intrată în raiul comunist condus de Fidel Castro. Acum, declaraţia impulsivă a preşedintelui Donald Trump, potrivit căreia  S.U.A. vor acţiona cu „foc şi furie” împotriva R.P.D. Coreene, a aprins şi mai mult setea de notorietate a lui Kim Jong Un. Totul în contextul în care, la începutul lunii august, într-un demers fără precedent în ultimele şase decenii, Consiliul de Securitate al O.N.U. a interzis importurile nord-coreene de cărbuni, minereuri, fructe de mare şi sclavi, reducând cu mai mult de un miliard de dolari veniturile statului- închisoare, dintr-un total estimat la trei miliarde. 

Ce caută Guam în acest conflict dintre S.U.A şi Coreea de Nord şi în setea de notorietate a obezului atomic de la Phenian? 

Despre Guam omenirea ştia, cel mult, că deţine secretul împotriva celulitei, cu nămolul său din alge marine extrem de eficient, după spusele terapeuţilor. Un teritoriu paradisiac în mijlocul Oceanului Pacific, de întinderea unui oraş mediu american (541 de kilometri pătraţi), cu o capitală minusculă şi 16 sate tradiţionale, care trăiesc din turism şi evenimente culinare tradiţionale, Guam a trăit câteva secole sub stăpânire uitată spaniolă. Abia după 1898 insula a intrat în circuitul relaţiilor internaţionale, devenind teritoriu neîncorporat al S.U.A. din 1950. Cu o populaţie de 160.000 de locuitori şi peste 1,5 milioane de turişti în 2016, Guam este, strategic, la fel de important ca Hawaii: o bază navală în sudul insulei, care găzduieşte inclusiv submarine nucleare, şi o alta, aeriană, în nord, celebra bază Andersen. De când baza militară americană de la Subic Bay, din Filipine, a fost închisă în 1992, Guam a devenit, practic, unul dintre cele mai importante puncte strategice ale Pacificului. 

După proclamaţia de război adresată de regimul comunist de la Phenian, autorităţile din Guam au intrat în alertă. Cum poate lupta o insulă plată din Pacific împotriva rachetelor lui Kim Jong Un? „New York Times” din 11 august scrie că ameninţarea cu rachete nucleare comuniste nu a luat chiar prin surprindere pe decidenţii de la Washington atâta vreme cât, cu o lună mai devreme, un antrenament militar la Baza Aeriană Andersen a vizat tocmai distrugerea unei rachete Hwasong-12. 

Cotidianul din Guam, „Pacific Daily News”, menţiona, în contextul îngrijorărilor mondiale, că populaţia insulei, care are cetăţenie americană dar nu votează în alegerile din S.U.A., crede pe deplin în puterea militară a Americii şi, deci, nu are motive să se teamă. Madeleine Z. Bordallo, delegatul fără drept de vot al Guamului în Camera Reprezentanţilor de la Washington, amintea că astfel de ameninţări ar mai fi existat şi în 2013. Doar că, acum, s-a schimbat ceva fundamental: America insistă pe un discurs războinic. Şi, într-un interviu acordat postului Radio Canada, Madeleine Bordallo îi cerea imperativ preşedintelui american să facă dovada „liderului inflexibil”. Iar Donald Trump nu s-a lăsat aşteptat prea mult şi a transmis locuitorilor din Pacific: „haideţi să vedem ce va face Coreea de Nord în Guam”. Guvernatorul republican al insulei, Eddie Calvo, a ameninţat şi el, din partea Guamului, regimul totalitar de la Phenian, declarând că nicio iniţiativă a lui Kim Jong Un nu va rămâne fără răspuns: „uneori, doar un pumn în nas opreşte micile brute. Toţi cei care au absolvit un curs de şcoală primară înţeleg că Kim este o mică brută care deţine arme foarte puternice”.

Cât de reale sunt ameninţările cu rachete, inclusiv nucleare, venite din Coreea de Nord? Şi de ce Guam?

În primul rând, deşi este limpede că regimul totalitar de la Phenian are drept priorităţi dezvoltarea sistemului nuclear, este la fel de clar că nu deţine performanţele tehnologice ale unei lovituri pe teritoriul propriu- zis al S.U.A. Din cele trei miliarde de dolari export anual este foarte greu de suportat un astfel de program şi de împlinit cerinţele minime, cotidiene, ale populaţiei. Pur şi simplu sunt prea puţini bani. Izolarea fără precedent a R.P.D. Coreene, inclusiv abandonarea sprijinului economic şi diplomatic din partea R.P. Chineze şi a Rusiei, poate însemna începutul sfârşitului lui Kim Jong Un. Beijingul a anunţat public că renunţă la importurile provenite din Coreea de Nord: cum acestea erau, practic, singurele schimburi comerciale ale statului lui Kim, este destul de previzibilă o înrăutăţire a evoluţiei economiei deja devastate. Sancţiunile impuse recent de O.N.U. la adresa Phenianului nu se vor răsfrânge doar asupra unei populaţii oricum obişnuite cu restricţiile. În plus, R.P. Chineză insistă, prin chiar vocea preşedintelui Xi Jinping, pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene, inclusiv a Nordului. Adică, anularea programului început la Phenian acum vreo două decenii şi în care s-au investit aproape toate firavele resurse financiare ale regimului.

R.P. Chineză nu mai este nici susţinător diplomatic şi nici militar al lui Kim Jong Un. Beijingul nu are motive să agreeze o putere nucleară atipică la frontierele sale. Problema Chinei comuniste este, însă, alta: când poate fi aruncat la coşul de gunoi regimul comunist nord-coreean? O acţiune intempestivă împotriva actualului conducător ar conduce la dispariţia R.P.D. Coreene, la reunificarea Coreei sub egida Sudului şi, deci, la apariţia unui formidabil pol american de putere, vecin Japoniei. Un astfel de scenariu nu poate fi agreat acum la Beijing deşi şi acolo, şi la Washington, a devenit limpede că lunile de existenţă ale statului comunist coreean au devenit numărate.

Înfrângerile diplomatice ale Phenianului sunt fără precedent după 1953, de la semnarea armistiţiului de la Panmunjon şi, tocmai de aceea, retorica războinică a lui Kim Jong Un a devenit atât de agresivă. Iar pentru acest lucru, Guamul este adversarul perfect. Mai ales că declanşarea unei operaţiuni militare cu Japonia sau Coreea de Sud, statele vecine, ar periclita existenţa R.P.D. Coreene atâta vreme cât ambele reprezintă aliaţi strategici ai S.U.A. iar armatele de la Seul şi Tokio au făcut investiţii masive, în ultima vreme, în tehnică militară extrem de performantă. Aşa cum este scutul antirachetă THAAD din Coreea de Sud, instalat în prim jumătate a acestui an, despre care presa scrie că poate depista orice rachetă nord-coreeană.

În al doilea rând, nu doar sancţiunile internaţionale, pierderea relaţiilor economice cu R.P. Chineză şi îmbunătăţirea vizibilă, fără precedent, a capacităţilor militare japoneze şi sud-coreene l-au stârnit pe Kim Jong Un în ofensiva sa nucleară împotriva Guamului. Realitatea economică din statul-închisoare mai relevă un fapt, poate la fel de grav: politicile interne şi calamităţile naturale au adus Coreea de Nord în faţa unor recolte fără precedent de slabe în ultimele două decenii. La începutul anilor 1990, după prăbuşirea U.R.S.S. şi a regimurilor comuniste europene, în R.P.D. Coreeană au murit mai bine de două milioane de oameni din cauza foamei. Aproximativ 10% din populaţie. Acum, agricultura comunistă se pare că nu a reuşit să aducă la viaţă promisiunile unor recolte record. Cu o economie care nu produce decât pentru subzistenţă, fără exporturi, lipsită de devize, investiţii şi proiecte internaţionale, cu o infrastructură rămasă încremenită în vremea Războiului Rece, nu este sigur dacă R.P.D. Coreeană ar mai face faţă unei foamete de dimensiunea celei anterioare. Or, lipsa alimentelor şi a produselor de strictă necesitate trebuie acoperită cu o propagandă de război, extrem de agresivă şi de ofensivă, cu desemnarea clară a ţintelor şi obiectivelor. În plină campanie de război, crede Kim Jong Un, este improbabil ca statul nord coreean să se prăbuşească din cauza foametei. Iar pentru acest lucru, Guamul este subiectul perfect al propagandei comuniste.

În fine, în al treilea rând, Donald Trump şi Kim Jong Un sunt doi lideri care fac spectacol în orice apariţie publică. Gustul, discutabil, pentru notorietate este cu desăvârşire împlinit în cazul unei ameninţări militare, poate chiar nucleare. Capitalele lumii aşteaptă, toate, reacţii iar cei doi lideri ştiu perfect cum să-şi dozeze imaginea. Preşedintele american, venit din afara establishment-ului politic şi administrativ, trebuie să-şi dovedească şi la Casa Albă capacităţile manageriale. O atitudine impulsivă, cu declaraţii de război îmbrăcate în hârtie colorată moralizatoare, îi aduce lui Donald Trump ascendentul care îi lipseşte în politicile interne. Ceea ce a intervenit în plus este vizibila determinare a decidenţilor politici şi militari de la Washington de a evalua şansele unei acţiuni de eliminare a regimului comunist din Coreea de Nord. Iar o lovitură, inclusiv militară, a devenit foarte probabilă. Scenariul va fi urmat de o distribuţie cu doi protagonişti, S.U.A. şi R.P. Chineză, care vor avea misiunea igienizării în Nordul Peninsulei şi a elaborării normelor fundamentale de funcţionare a unui alt tip de stat. La rândul lui, Kim Jong Un, izolat total la Phenian, are o şansă unică de a ieşi în evidenţă şi, poate, de a negocia un oarecare viitor pentru ţara lui. Este, în acelaşi timp, şi dorinţa de a confirma: un lider foarte tânăr, ajuns în vârful piramidei în 2011, prin cutuma dinastică, trebuie să justifice imaginea unui şef de stat convingător şi plin de putere. Mai ales că zilele R.P.D. Coreene sunt numărate.

Când va izbucni războiul dintre Coreea de Nord şi Guam?  

Ne spune chiar Kim Jong Un care, la 15 august, a dat publicităţii un comunicat oficial potrivit căruia R.P.D. Coreeană mai degrabă „vrea să observe comportamentul idiot şi stupid” al americanilor înainte de a trece la acţiune. 

Nu ştie nimeni cât ar dura această expectativă dar, cel mai sigur, regimul lui Kim Jong Un caută să se salveze de la dispariţie. Nu are soluţii, nu ştie cum şi, mai nou, a rămas şi fără nici un fel de sprijin extern. O rachetă nucleară plecată de la Phenian ar fi o catastrofă pentru Peninsula Coreeană dar, în acelaşi timp, ar reprezenta şi finalul comunismului în Coreea. Războiul declaraţiilor având ca miză Guamul a dus regimul nord-coreean într-un colţ de unde, cel mai probabil, nu mai poate ieşi. 

Şi Guamul? 

Staţi liniştiţi, va produce mai departe nămolul său contra celulitei.