
Cu ocazia unei vizite la Constanța, ambasadorul Greciei în România, Sofia Grammata, a anunțat că statul elen va deschide un consulat onorific la Constanța, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Constanța.
„Excelența-Sa doamna Sofia Grammata a subliniat că principala sarcină a misiunii diplomatice a Greciei în România o reprezintă consolidarea relațiilor bilaterale româno-elene în domeniul economic și că, din această perspectivă, vizita la Constanța are o relevanță deosebită din perspectiva necesității dezvoltării relațiilor economice și comerciale ale orașului Constanța cu municipalități din Grecia și a consolidării investițiilor grecești în municipiu. În acest context, ES doamna ambasador Sofia Grammata a anunțat că, în următoarele luni, va fi deschis la Constanța un consulat onorific al Greciei”, mai precizează sursa citată.
În momentul de față, potrivit datelor statistice, există cca 90 de firme, companii și societăți grecești înregistrate la Constanța, în numeroase domenii, precum industria ospitalității (hoteluri, restaurante etc), construcții și reparații de nave, imobiliare etc., iar interesul firmelor grecești pentru Constanța este în creștere.
- Casieriile RAJA, închise pe 15 august - 10 august 2022
- Se oprește apa în Murfatlar și Poarta Albă din cauza unei avarii - 10 august 2022
- Cod galben de caniculă, luni și marți, pe litoral - 8 august 2022