Florin Mitroi (PNL) s-a răzgândit și nu își mai dă demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Anunțul a fost făcut în ultima ședință de consiliu județean din acest an.
- „Astăzi am decis să renunț la demisie pentru două motive: Unu, pentru constănțeni, pentru liniștea județului și pentru a duce proiectele mai departe, dar nu în ultimul rând, dacă ați observat în declarația mea de presă, motivul plecării mele a fost că mă simt îngrădit, lucru pe care l-am spus încă de la început, când am ajuns să preiau Consiliul Județean, că atunci când voi simți că nu pot face lucruri mărețe pentru constănțeni, voi pleca. Astăzi, județul Constanța are garanția că se va face: Sala Polivalentă; stadionul Hagi, unde vom intra și noi acționari, Consiliul Județean, pentru co-finanțare; autostrada Techirghiol-Mangalia; se va finaliza Spitalul Mama și Copilul, pentru că el va placa de pe o axă, va trece pe o altă axă; căutăm finanțare urgentă pentru podul care traversează de la autostradă spre Ovidiu, Hârșova și așa mai departe. Se rupe din druumul expres Constanța-Tulcea pentru că nu are finanțare la momentul acesta. De ce? Pentru că în zona Babadag trebuieă să să se facă un tunel care înseamnă foarte mulți bani și se modifică proiectul, dar până atunci se va face acest pod de 12 km.
Pentru tot ceea ce v-am spus eu, avem garanția noi, constănțenii. Întâlnindu-mă cu prim-ministrul Bolojan, ne-a asigurat că toate lucrurile astea se vor rezolva pentru Constanța. Ce avem de discutat la partid, vom discuta la partid, asătzi avem ședință. (…) Am făcut lucrul ăsta pentru toți cetățenii județului care m-au susținut, care mi-au scris, care m-au sunat să nu renunț. Pentru mine nu am ales liniștea nici când am ajuns, nici în decizia pe care am luat-o acum”, a explicat președintele CJC.
Context
Anunțul vine la 3 zile după ce președintele CJC a anunțat că își dă demisia, în contextul în care șefii organizațiilot județene PNL și PSD, Bogdan Huțucă și Felix Stroe, își dăduseră demisia cu o săptămână în urmă.
- „„Astăzi, mandatul meu de preşedinte al Consiliului Județean Constanța încetează prin renunțare la funcție. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung. Din respect pentru toți cetățenii județului, indiferent că m-au susținut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă. Sunt siderat de dorinţa acerbă a unora de a ține județul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiții, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte. Şi la fel de siderat sunt şi de marea masă a oamenilor politici şi a factorilor de decizie în administrație, care aleg să rămână indiferenți, doar ca să își păstreze funcția. Eu nu pot. Am depus un jurământ, că voi servi interesul cetățeanului. Nu pot să asist nepăsător la ignorarea lui”, a declarat Florin Mitroi la acea vreme.
Pentru mai multe detalii, citește și:
- BREAKING Florin Mitroi și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța;
- BREAKING Felix Stroe renunță la șefia PSD Constanța după 10 ani și la mai puțin de 24 de ore după ce și șeful PNL Constanța a demisionat;
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





