Astăzi, 31 ianuarie 2020, divorţul Regatului Unit de Uniunea Europeană, al cărei membru a fost începând cu 1973, se oficializează începând cu ora 23:00 GMT (1 februarie, ora 00:00 pentru Bruxelles, respectiv 1:00, ora României). Urmează o perioadă de tranziţie şi, apoi, noi reguli care să reglementeze relaţia dintre foştii parteneri.
Brexit ca spectacol al instabilităţii politice
A rămâne sau a pleca din Uniunea Europeană, aceasta a fost întrebarea adresată britanicilor la referendumul din iunie 2016. Tot ea a fost şi firul roşu care a divizat societatea britanică şi continuă să o facă până azi.
Deşi au trecut trei ani şi jumătate de când electoratul britanic s-a pronunţat, cu o majoritate de 51,9%, în favoarea părăsirii Uniunii Europene, până la alegerile anticipate din decembrie 2019 deznodământul nu părea deloc clar. Brexit a înfierbântat spiritele printre politicieni, care nu luaseră serios în calcul, în ciuda euroscepticismului tradiţional britanic, părăsirea clubului european. Instabilitatea politică, deloc specifică tradiţiei conservatoare de dincolo de Canal, a venit ca o consecinţă a acestei dezorientări.
Drept urmare, au căzut două guverne conservatoare. Mai întâi David Cameron, cel care a organizat referendumul cu mandatul pe masă, a plecat în vara lui 2016 din fruntea Executivului, aşa cum a promis, odată cu rezultatul pro-Brexit al consultării populare, iar apoi succesoarea acestuia, Theresa May, care a demisionat în iunie 2019, după ce Parlamentul i-a respins în trei rânduri acordul de plecare negociat cu oficialii de la Bruxelles.
A urmat o desfăşurare de forţe dramatică între Parlament şi actualul premier conservator, Boris Johnson, care i-a avut ca actori pe Regina Elisabeta a II-a, Curtea Supremă, speakerul Camerei Comunelor care a demisionat, precum şi pe fratele premierului, care a decis să părăsească poziţia sa de membru al cabinetului, indicând pe Twitter un conflict între loialitatea faţă de familie şi interesul naţional. Actul final s-a încheiat printr-o ultimă amânare a Brexit-ului pentru 31 ianuarie 2020.
Reconfirmarea conservatorilor la urne în luna decembrie, cu o majoritate confortabilă, a însemnat un sprijin popular pentru principala promisiune a lui Johnson, „Get Brexit Done‟. Aşa cum analiza şi Associated Press, britanicii au votat, indiferent de opţiunea lor anterioară, omul care le-a promis că tot ce înseamnă Brexit se va încheia curând. A termina odată cu Brexit a părut a fi tot ce şi-a dorit de Crăciun societatea britanică, dezbinată de atâtea negocieri şi amânări, dar şi ceea ce aşteptau tot mai puţin răbdători şi partenerii europeni.
Două ironii
Brexit este numele dat de presă, în urmă cu opt ani, posibilei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană. La acel moment, în 2012, cuvântul la ordinea zilei era Grexit, care lua în calcul scenariul ieşirii Atenei din zona euro datorită crizei economice severe prin care trecea statul elen. Ironia a făcut ca termenul însuşi de Brexit să fi fost inventat de unul dintre susţinătorii ideii de apartenenţă la comunitatea europeană, Peter Wilding, într-o postare pe un blog (blogactiv.eu).
Un alt joc neaşteptat al întâmplării a făcut ca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, cel care a prevăzut pentru prima dată clauza de retragere pentru un stat membru, să fi fost redactat chiar de către un britanic. John Kerr, un diplomat de carieră, fost ambasador al Londrei la Washington şi la Bruxelles, înnobilat de suverana Regatului Unit, a fost cel care a redactat procedura privind retragerea voluntară a unui stat membru din UE. Acesta a declarat pentru site-ul POLITICO că mecanismul fusese gândit a fi inclus în tratatul constituţional ca soluţie de avarie în cazul ajungerii la putere a unor regimuri dictatoriale, în special în statele unde democraţia era fragilă.
Totul venise ca urmare a îngrijorărilor produse de situaţia politică din Austria din 2000 când, în urma alegerilor a ajuns să facă parte din guvern formaţiunea de extremă dreapta a lui Jörg Haider. Kerr admite că nu şi-a imaginat că articolul va ajunge să fie invocat chiar de către ţara sa.
A doua zi după Brexit
În ajunul zilei oficiale a Brexit, incertitudinile pare că sporesc. Motorul Google arată că, printre statele în care Brexit s-a plasat în top 10 cele mai căutate cuvinte cheie la 30 ianuarie, cei mai preocupați de subiect sunt principalii parteneri comerciali ai Londrei precum Germania, Belgia, Olanda şi Franţa, dar şi state precum Polonia, care are cea mai numeroasă comunitate de emigranţi stabiliți în Regatul Unit (conform The Migration Observatory at the University of Oxford, 2018).
Ce se va întâmpla însă de la 1 februarie 2020? Aproape nimic pe termen scurt, în afară de punerea în circulaţie a unei noi monede de 50 de pence care marchează ieşirea din UE şi de retragerea drapelului britanic din instituţiile europene. Va urma mai apoi reintroducerea în circulaţie a clasicelor paşapoarte britanice albastre, care le vor înlocui pe cele actuale de culoare vişinie, comune statelor UE, după cum informează BBC. De la libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor şi până la tarifele de roaming, toate regulile şi beneficiile continuă neschimbate deocamdată.
Reprezentanţii Londrei au fost deja retraşi din instituţiile europene, însă contribuţia britanică la bugetul comun va fi plătită şi în acest an. Însă odată cu actul final al retragerii începe o periodă de tranziţie (numită şi de implementare) care va dura până la finele anului 2020, timp în care, practic, totul trebuie negociat între Londra şi reprezentanţii celor 27 de state. Perioada de tranziţie poate fi la rândul ei prelungită cu un an sau doi, la propunerea unui comitet mixt de reprezentanţi, care să facă această solicitare până cel târziu în iulie 2020.
Însă premierul britanic a anunţat că doreşte finalizarea tuturor negocierilor până în decembrie anul curent, ceea ce oficialii europeni nu cred a fi posibil. În orice caz, perioada de tranziţie poate fi extinsă până la 31 decembrie 2022 cel mai târziu, conform legislaţiei europene. Cele mai delicate capitole vor fi cele privind comerţul, circulaţia persoanelor, regimul de control la frontiere (în special, la frontiera de 500 de kilometri dintre Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit şi Republica Irlanda) sau politica de pescuit, pe lângă multe altele.
Se preconizează un acord de liber schimb ca bază a viitoarelor relaţii economice, vital pentru o economie britanică ce îşi îndreaptă în ultimii ani 40% din exporturi către piaţa unică europeană. De asemenea, drepturile celor patru milioane de cetăţeni UE rezidenţi în Regatul Unit, precum şi ale celor peste un milion de cetăţeni britanici stabiliţi pe teritoriul statelor membre ale UE, se vor afla în centrul preocupărilor tuturor, întrucât impactul lor va fi resimţit imediat şi direct de către populaţie. Printre cele mai aşteptate reglementări sunt cele privind condiţiile de circulaţie pentru persoane (cu sau fără viză), cardul european de sănătate, permisul de conducere, tarifele de roaming etc.
În domeniul politicii externe, mai exact în ceea ce priveşte Politica de Securitate şi Apărare Comună, Regatul Unit şi-a exprimat intenţia de a rămâne, şi după Brexit, un partener mai apropiat al UE decât colaboratori precum Norvegia, Elveţia sau Turcia.
Noi calcule post-Brexit
Interpretările privind Brexit sunt la fel de amestecate ca şi sentimentele şi interesele actorilor care le formulează. Cei mai entuziaşti sunt, fireşte, euroscepticii. Nigel Farage, unul dintre cei mai vechi politicieni eurosceptici, activ încă din anii ’90, a scris pe contul său de Twitter la 30 ianuarie că speră ca Brexit să fie începutul sfârşitului pentru proiectul european.
Oficialii europeni tind să atragă atenţia mai mult asupra efectelor practice ale divorţului de Regatul Unit. De pildă, o analiză publicată de cotidianul belgian „La Libre‟ (fostul „La Libre Belgique‟) îşi exprima îngrijorarea asupra găurii lăsate în bugetul Politicii Agricole Comune de retragerea contribuţiei britanice. La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron atrăgea atenţia Londrei că Franţa nu va ceda nici presiunii, nici grabei, în negocierea acordului comercial viitor, potrivit agenţiei de presă bulgare BGNES.
Cel mai nerăbdător aliat al britanicilor în privinţa finalizării divorţului de UE este însă Washington-ul, care a declarat deseori, inclusiv pe 30 ianuarie, prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo, că Brexit se va dovedi „fantastic‟ pentru comerţul dintre cele două state. Pe de altă parte, şefa Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen puncta, într-un interviu pentru Der Spiegel, că Brexit se constituie mai degrabă într-o „lecţie amară‟ pentru populiştii europeni care visau scenarii de Grexit, Dexit sau Frexit. Dar poate cea mai interesantă întrebare, formulată de influentul „The Economist‟, este despre cine va juca rolul „britanicului din UE‟, adică cine va fi noul reprezentant al viziunii liberale, anti-dirijiste, anti-birocratice şi anti-tehnocrate, în cadrul blocului european.
- Brexitul a venit. Ce urmează după? - 31 ianuarie 2020
- Despre Holocaust, memorie şi haina care îl jigneşte pe om - 8 octombrie 2019
- Ce trebuie să ştii dacă vrei să vizitezi Veneţia: noile reguli ale administrației conservatoare - 16 septembrie 2019
