
UPDATE: Comunicatul IPJ Constanța:
“În urma cercetărilor cu privire la găsirea unor fragmente de obiecte care ar putea avea o anumită valoare arheologică, polițiștii din cadrul Secției 3 au continuat verificările privind legalitatea activităților de excavare și depozitare a materialelor arheologice, context în care s-a stabilit că nu au fost respectate cerințele prevăzute în autorizația de construire.
Având în vedere că în șantierul de lucru, privind construcția unui imobil pe terenul situat în municipiul Constanța, există posibilitatea existenței de materiale arheologice, s-a dispus măsura opririi temporare a executării tuturor lucrărilor până la definitivarea cercetărilor.
În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executare fără autorizație de construire sau de desființare, conform Legii 50/1991″.
Deputatul USR Stelian Ion a anunțat, miercuri, că lucrările de construcție a blocului de patru etaje deasupra vestigiilor antice ale Cetății Tomis au fost oprite în urma plângerii pe care acesta a făcut-o la poliție:
”Am reuşit să-i oprim! În urma plângerii depuse de colegii mei, s-a deschis dosar penal, iar organele de cercetare penală au luat măsura sistării construcţiei unei clădiri pe vestigii ale cetăţii antice Tomis, în zona Lupoaica. Arheologii vor fi şi ei implicaţi pentru a constata în ce măsură lucrările de până acum au afectat situl. Administraţia locală PSD şi complicităţile din consiliul local au pierdut o bătălie în primul datorită reacţiei oamenilor care au protestat la faţa locului. Cu bună credinţă şi prin acţiune tenace, putem opri degradarea Constanţei şi îi putem reda aura istorică”, a scris Stelian Ion pe Facebook.
Context:
Tone de pământ pline cu piese arheologice de valoare au fost excavate din cetatea Tomis și aruncate pe un câmp, la marginea Constanței, fără ca niciun arheolog să supravegheze lucrările. În pământul depozitat la marginea orașului, în zona Oierie, au fost găsite zeci de piese antice. Prezent la fața locului, arheologul Octavian Mitroi, care a participat la cercetarea arheologică de la Lupoaică, a declarat că sunt piese extrem de importante, din perioada elenistică, romană și romano-bizantină și că astfel s-au distrus mărturii din istoria Constanței.

Mai multe detalii despre șantierul de la Lupoaică, unde urmează să fie construit un bloc de patru etaje peste cetatea antică Tomis găsiți aici.
- FOTO Garda de Mediu a dat amenda maximă de 60.000 de lei unui dezvoltator imobiliar din Constanța pentru că a aruncat gunoaiele la întâmplare - 25 mai 2023
- Copiii sunt bine? Refugiu și speranță la aproape un an și jumătate de război în Ucraina/ Ce am schimbat noi, cum s-au integrat ei (analiză) - 25 mai 2023
- Turcii se îndreaptă spre turul doi la prezidențiale, după numărarea a 98% din voturi: Erdogan – 49,3%, Kilicdaroglu – 45% - 15 mai 2023
Felicitări domnule Stelian Ion!
Mă, dar nu v-ar fi rușine! Umblați încă numai cu escrocherii, doar pt.ca vin alegerile si vreți să fiți văzuți de alegători, pt.ca nu v-a frecat grija când s-a demolat Continentalul, când a construit mazăre ditamai blocul, în zona ultra-centrală de pe Str.Șt.cel Mare, chiar in fața fostului cinema “Progresul”, când a extins abuziv mag.Tomis “retrocedand” chiar și din str.Griviței, nu v-a interesat de nimic până acum domnule Stelian, probabil pt.ca erați plecat pe Marte, dar când eu mă judecam cu mazăre și șleahta sau/și cu primăria, unde erați, a, nu erați “depu(r)tat”, n-aveați interese politice atunci!?
Ați “plantat” câteva cioburi “istorice” și gata “situl arheologic”! Dar când au forat la 12 m.adâncime in spatele mag.Tomis de ce nu ați protestat, acolo nu putea fi sit arheologic (că a mai afectat și structura de rezistență a bisericii din spatele mag.Tomis si mai este și monument cultural ortodox de clasă A!), ori la blocurile construite între blocurile din zonele (ultra)centrale, ori cand a desființat parcul și a făcut mall-ul City, unde erați domnule deputat USR atunci, nu trăiați în Constanța, erați marțian sau doar ignorant?