Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat vineri Ghidul de ocupare și utilizare a plajelor de pe litoralul românesc, primul document de acest fel care stabilește „reguli unitare pentru organizarea spațiului de plajă, accesul public și calitatea amenajărilor”, transmite instituția într-un comunicat de presă.
Realizat de Ordinul Arhitecților din România, documentul este descris de minister drept prima etapă a unui proces mai amplu de reformă a modului în care sunt gestionate plajele din România – după publicarea ghidului, urmează dezvoltarea, în teren, a unor soluții practice care să poată sta la baza documentațiilor urbanistice și a reglementărilor pentru viitoarele sezoane estivale.
- „„Acest ghid este primul pas prin care punem ordine într-un spațiu care a funcționat ani de zile fără reguli coerente. Nu vorbim doar despre estetică, ci despre acces public real, despre echilibru între interesul economic și protecția mediului și despre predictibilitate pentru operatori. În perspectiva noilor contracte de închiriere pe 10 ani, acest document oferă repere clare pentru modul în care vor arăta și vor funcționa plajele. Analizăm inclusiv posibilitatea ca aceste principii să devină parte integrantă din contracte, astfel încât regulile să nu mai fie opționale”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Publicarea ghidului, amintește ministerul, vine după ce plajele românești au trecut printr-o serie de schimbări accelerate în ultimii ani, de la extinderea plajelor prin înnisipare la dezvoltarea rapidă a diversității activităților economice de pe litoralul românesc, iar această dezvoltare fără un cadru clar de organizare a dus la „ocupări neuniforme, blocaje de acces și scăderea calității spațiului public”, afirmă ministerul.
În ceea ce privește extinderea plajelor, amintim că Info Sud-Est urmărește de aproape 6 ani problema Pasarelei Regale din Mamaia, un monument istoric care a fost îngropat în nisip la finalul lui 2020, în timpul proiectului de stopare a erodării costiere de pe litoral, pentru care autoritățile statului nu au găsit încă o soluție.
Citește și:
- „VIDEO Am corespondat trei ani cu două ministere care nu reușesc să-și transfere gratuit un monument istoric pentru a-l reabilita: Încă analizează “soluții optime” pentru Pasarela Regală din Mamaia „
- „FOTO Două ministere se chinuie de aproape doi ani să-și transfere Pasarela Regală din Mamaia, pentru a o salva/ Monumentul istoric inaugurat de Carol al II-lea zace îngropat în nisip după lărgirea plajelor„
În ceea ce privește ocuparea propriu-zisă a plajelor, documentul publicat de minister stabilește o zonă continuă de contact cu apa, care trebuie lăsată liberă de orice amplasamente, pentru a asigura circulația și accesul neîngrădit al tuturor utilizatorilor.
- „În același timp, este păstrată limitarea utilizării șezlongurilor și umbrelelor la maximum 70% din suprafața închiriată, restul fiind rezervat obligatoriu plajei libere, pe nisip”, adaugă ministerul.
În același timp, documentul prevede „menținerea unor trasee pietonale clare și continue, fără blocaje, precum și integrarea acceselor dinspre oraș sau faleză într-un sistem coerent, adaptat fiecărei zone” care să faciliteze accesul oamenilor la plaje.
Amintim că dificultății de accesare a plajelor, fie din lipsa infrastructurii, fie din cauza conflictelor cu propietarii privați, a devenit un punct de controversă în ultimii ani.
Chiar la începutul lunii mai, Diana Buzoianu a cerut un control de urgență la Gura Portiței, în zona Jurilovca din Deltă, unde un propietar privat ar fi pus un gard pentru a bloca accesul oamenilor la plaja publică. Detalii, aici.
Totodată, ghidul ministerului menționează și faptul că, deși nu sunt impuse reguli clare în acest sens, „sunt încurajate soluții care facilitează accesul pentru toate categoriile de utilizatori, inclusiv persoane cu mobilitate redusă, familii cu copii sau vârstnici”.
Accesul la plaje și facilitățile pentru oamenii cu dificultăți locomotorii reprezintă un capitol la care România a rămas în urmă față de țările învecinate. Spre exemplu, în august 2023, când autoritățile din Grecia anunțau că vor echipa 300 de plaje cu rampe mecanice care să permită accesul persoanelor cu rotile la mare, abia patru plaje din România erau dotate cu scaune flotabile. Această cifră s-a dublat în 2024.
- „VIDEO REPORTAJ Patru plaje din România au scaune flotabile pentru persoane cu dizabilități/ Prin comparație, grecii amenajează sute de rampe mecanice de acces la apă„.
- “Vreau ca toată lumea să se bucure de plajă așa cum mă bucur și eu”
Ghidul introduce și multe reguli despre structurile și materialele care pot fi folosite pe plaje: există prevederi ca amenajările de pe plajă să fie temporare, demontabile și integrate în peisaj, fără fundații permanente sau intervenții asupra structurii naturale a nisipului, și sunt descurajate ocuparea excesivă, amplasările haotice, blocarea perspectivelor către mare și extinderea continuă a structurilor comerciale, conform comunicatului citat.
- „Ghidul acoperă șapte zone reprezentative ale litoralului – Năvodari, Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla și Vama Veche – selectate pentru a reflecta diversitatea situațiilor existente și pentru a fundamenta reguli aplicabile la scară națională„, încheie Ministerul.
Publicarea acestui ghid vine după câteva luni de nereguli identificate, controale surpriză ale ministerului și scandaluri mediatice legate de administrarea plajelor de pe litoral.
Citește și:
- „Noi instalații îngropate ilegal, găsite pe plajele din Năvodari, anunță ministra Mediului: „Din fericire nu au mai fost identificate rezervoare de gaz”
- Verificări pe toate plajele de pe litoral, anunță Prefectura / Rezervor de gaz îngropat ilegal pe o plajă din Năvodari, în apropiere de o terasă, susține ministra Mediului
- EXCLUSIV Ministerul Mediului vrea să recupereze în instanță plajele și zonele de coastă de pe litoral vândute ilegal / Diana Buzoianu: „Procedurile au fost demarate” / Ministerul a publicat planșele cu numerele cadastrale ale proprietarilor – DOCUMENT
- În 80% din contractele pentru închirierea plajelor din Năvodari erau construcții ilegale, anunță ministrul Mediului
- VIDEO FOTO Ministra Mediului, control în Năvodari, pe plaja unde primăria vrea să construiască o parcare / Firma unui comisar de Mediu a trecut bucata de nisip în acte ca „pământ argilos”, construcția pe plajă fiind ilegală
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





