“O să murim cu toții!”, cuvintele copilului de 5 ani care au convins-o pe Lilia să lase în urmă Ucraina / Cum i-a ajutat voluntariatul să interiorizeze tragedia și să învețe româna

„O să murim cu toții” – acestea sunt cuvintele, rostite de copilul ei de nici cinci ani în timpul unui bombardament rusesc, care au convins-o pe Lilia Burlachenko, o mamă din Odesa, să părăsească Ucraina la începutul lui martie 2022. 

Regiunea Odesa a fost printre primele bombardate de forțele rusești la începutul războiului, iar după peste o săptămână de atacuri la ordinea zilei, petrecute mai mult în adăposturi anti-aeriene, Lilia explică că a hotărât că trebuie să ajungă într-o zonă sigură pentru că a realizat că „psihicul lui nu poate să reziste”.

Așa a început drumul cu mașina spre cea mai apropiată graniță, cea cu Republica Moldova. În condiții normale de trafic, drumul de 60 de kilometri din orașul ucrainean până la cel mai apropiat punct de trecere al frontierei cu republica Moldova, la Palanca-Maiaki-Ubodone, poate dura mai mult de o oră, dar Lilia susține că l-a făcut, alături de cei doi copii ai ei, Sofiia și Mikola, în 40 de minute. Așteptarea reală a fost la graniță, unde au rămas timp de peste o zi. 

Odată ajunși în Moldova, au fost întâmpinați de activiști care le-au explicat că pot rămâne în țară dacă doresc, dar nu au mai putut găsi pe nimeni care să le ofere cazare, nici măcar temporară. Astfel, au hotărât să meargă către următoarea destinație – Dobrogea.

• Vezi și alte cinci povești aici: Patru ani de război în Ucraina. Șase vieți reconstruite în România

Engleza a fost suficientă, pentru început

Lylia explică faptul că nu știa deloc română când a ajuns în Constanța, așa că s-a bazat pe cunoștințele de limba engleză pentru a-și căuta un loc de muncă aproape imediat după ce a găsit, pe Facebook, un loc de cazare. 

În final, cunoașterea limbii engleze s-a dovedit a fi extrem de utilă pentru a-i ajuta și pe ceilalți refugiați. Astfel, femeia a ajuns să se implice în activități de voluntariat și să lucreze la magazinul social înființat de Crucea Roșie la Constanța pentru refugiații ucraineni, care oferă până în prezent sprijin pentru ucraineniii rămași în zonă cu alimente, produse sanitare și de igienă, dar și articole pentru bebeluși și îmbrăcăminte, conform paginii oficiale a Crucii Roșii.

• “Am unele cunoștințe de limba engleză și s-au dovedit suficiente pentru a purta o conversație. Am început să lucrez într-un magazin social împreună cu ucraineni și români, iar între timp am participat la cursuri pentru a avea o înțelegere minimă a limbii române”, explică femeia.

Este un fel de muncă total diferit de cariera ei de acasă. Până la izbucnirea războiului. ea a lucrat ca inginer la biroul principal al Căii Ferate Odesa, parte a Ukrzaliznytsia, compania de stat care administrează căile feroviare din Ucraina – CFR-ul ucrainean, după cum îl descrie Lilia.

În același timp, soțul ei lucra ca bucătar pe o navă comercială și era într-un voiaj atunci când a început războiul. El a hotărât să nu se întoarcă în Ucraina și continuă să lucreze ca bucătar și să-și viziteze familia în Constanța oricând nu este în voiaj.

• Notă: Lilia nu a specificat vârsta soțului său, însă este important de amintit că, după impunerea legii marțiale în Ucraina, la începutul războiului, bărbaților cu vârsta între 18 și 60 de ani le-a fost interzis să părăsească țara, cu câteva excepții notabile (răniți, bărbați cu trei sau mai mulți copii, etc). Aceste restricții au fost relaxate abia în august 2025, când bărbații cu vârsta de până la 22 de ani au primit dreptul de a părăsi țara, amintește The Kyiv Indepdendent.

În acest context, chiar mai mult decât neajunsurile financiare, femeia afirmă că cele mai mari dificultăți ale familiei au avut legătură cu învățarea limbii române, pe care o numește, simplu, “dificilă”. Lilia a beneficiat ea însăși de cursuri de limba română pentru refugiați, inclusiv cele organizate de Centrul Comunitaria din Constanța, și continuă să se perfecționeze până în prezent, deși recunoaște că acest capitol “rămâne o problemă”.

În mod puțin surprinzător, fiul ei, Mikola, a avut cea mai bună oportunitate de a învăța limba română. Nu începuse încă școala în Ucraina, așa că Lilia și soțul ei au luat decizia de a-l înrola la Școala 6 din Constanța, alături de copii români, deoarece au considerat că îl va ajuta să se integreze mai ușor.

• “Pentru o adaptare mai ușoară, fiul meu cel mic a urmat diverse cursuri de limba română, inclusiv la Centrul Comunitar. Încă din clasa pregătitoare, merge la o școală românească și a avut rezultate foarte bune până acum (…). A fost puțin mai ușor pentru el, pentru că a început la 6 ani”, povestește Lilia despre Mikola, care are acum 9 ani și și-a trăit aproape jumătate din viață în România.

Situația a fost diferită pentru Sofiia, sora mai mare a lui Mikola, pentru că era deja în clasa a treia când a început războiul. Din acest motiv, părinții ei au hotărât să continue școala în regim online.

• Notă: În anul școlar 2024-2025, peste o treime din elevii ucraineni au făcut școala în regim online, conform UNICEF.

Deși a realizat după puțin timp că familia ei nu se va putea muta prea curând înapoi acasă, Lilia povestește că a continuat să facă vizite regulate în Ucraina în primii ani de război. 

În primul rând, pentru că încă urma tratamente pentru cancer și a avut nevoie de controale medicale regulate o perioadă, dar și pentru a o ajuta pe mama ei, care era de asemenea grav bolnavă, și pentru a-și vizita fratele, care a rămas în Ucraina alături de familia sa.

După primii doi ani, însă, drumul de la Constanța până în Odesa a devenit mult prea scump și periculos, în condițiile în care regiunea învecinată României a rămas una din țintele principale ale atacurilor rusești până în prezent – zeci de civili au fost uciși de bombardamentele rusești în regiune, iar atacurile mortale continuă până în luna februarie, amintește Reuters.

În aceste condiții, Lilia explică faptul că nu a mai putut merge acasă în ultimii doi ani. În prezent, salariul soțului ei, care lucrează ca bucătar pe nave comerciale, și salariul ei minim pe economie le acoperă chiria, costurile minime pentru un trai decent și pentru școlarizarea copiilor. În cuvintele Liliiei, “avem strictul necesar”.

Totuși, femeia își dedică o mare parte din timp și activităților de voluntariat pentru soldații ucraineni. Împreună cu alți refugiați din Constanța, care își coordonează și promovează activitățile pe rețelele de socializare sub numele “Bridge of Supporting”, Lilia și alți voluntari îi ajută pe ceilalți refugiați și trimit regulat provizii și alte materiale necesare soldaților de pe front: plase de camuflaj, alimente, chiar și saltele, printre multe altele.

Tot Bridge of supporting a organizat duminicăo acțiune de protest în Parcul Arheologic din Constanța, în fața Monumentului Victoriei, pentru “a onora memoria celor căzuți, pentru a-i susține pe cei care luptă și pentru a reaminti lumii că lumina ucraineană nu se va stinge niciodată”. Evenimentul a inclus și un marș către Consulatul General al Rusiei la Constanța, unde peste o sută de protestatari au scandat aproape o oră și au „spânzurat” o figură de carton în forma lui Vladimir Putin.

• Pentru mai multe detalii, citește și „FOTO VIDEO Vladimir Putin, „spânzurat” în fața consulatului rus de la Constanța, la protestul refugiaților ucraineni împotriva războiului”.

Lilia vede solidaritatea între cetățeni drept esențială pentru că, în opinia ei, Rusia nu mai poartă de mult un război doar împotriva forțelor armate ale Ucrainei, ci împotriva întregii populații ucrainene:

• “Judecând după situația actuală, cred că războiul va mai dura câțiva ani. Bombardamentele se vor intensifica, deoarece, în opinia mea, Rusia și Putin nu mai luptă împotriva armatei și nici măcar nu încearcă. Ei luptă împotriva populației civile pentru a ne forța să acceptăm ceea ce își doresc ei. Sper cu adevărat că războiul se va încheia cât mai curând posibil, așa cum speră toți ucrainenii. Dar, în același timp, ne dăm seama, din ultimele știri și din poveștile care vin zilnic în Ucraina, că situația devine tot mai gravă în diferite orașe”.

Astfel, ea este de părere că cea mai mare provocare în reconstruirea Ucrainei nu va consta în repararea pagubelor materiale, ci în vindecarea a milioane de oameni care, de patru ani de zile, “nu-și mai pot trăi propriile vieți” – o concluzie la care a ajuns datorită propriei sale experiențe în Ucraina și după ani de zile în care a lucrat cu alți refugiați din Constanța. 

• “Cel mai greu lucru, în opinia mea, a fost să acceptăm că nu ne mai putem trăi propria viață așa cum ne-am dori. A trebuit să ne părăsim casele. Oamenii au situații diferite. Poate unul a părăsit un oraș mai periculos, poate altul nu și-a pierdut locuința. Dar sunt și oameni care pur și simplu nu mai au nimic, au trecut prin pierderi de vieți omenești și bombardamente cumplite”.

În ciuda acestui situații, Lilia se declară hotărâtă să se întoarcă acasă cât mai curând posibil, împreună cu toată familia ei, pregătiți să reconstruiască, să înfrunte situația financiară dificilă lăsată în urmă de război și să vindece rănile ultimilor ani. Pe scurt, vor să trăiască din nou viața așa cum își doresc, nu cum le impune Rusia.

• Acest interviu a fost realizat în sediul Centrului COMUNITARIA, unde Centrul pentru Resurse Civice din Constanța derulează din septembrie 2022 proiecte în sprijinul comunității locale, printre care se regăsește și programul „Constanța pentru Ucraina”. Mai multe detalii, pe comunitaria.ro. 

Editare: Andreea Pavel