Horațiu Potra și mercenarii lui sunt suspectați de procurori că voiau să folosească arme de foc, arme albe, o dronă și bani ca să instige la comiterea de infracțiuni în proteste neautorizate, conform informațiilor G4Media.
Polițiștii au extins astfel ancheta în cazul Potra și efectuează 12 percheziții noi în Mediaș, București și Ilfov. Este percheziționată din nou și casa lui Potra, care este reținut 24 de ore.
Procurorii susțin că armele, banii și celelalte materiale găsite în mașina în care era și Potra urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracțiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate și recompensarea acestora:
”În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie a.c., inculpatii P.H. și L.A.F. si alte persoane, se deplasau spre Municipiul București, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum și importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD și 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare și o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracțiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate și recompensarea acestora”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Context
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români din Africa și ai celor care îl păzesc pe Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, duminică noapte, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost audiat timp de mai multe ore.
Avocații lui Potra, Christiana Mondea și Șerban Moga, au declarat presei că Potra nu are legături cu Călin Georgescu și că acest lucru nu face obiectul dosarului în care este cercetat clientul lor:
- „Îl aduci pe om la 3 noaptea la audieri. Dai la presă că nu știu ce a făcut și în dosar apare cu totul altceva. Acuzația se referă la ce ați văzut și dumneavoastră ca și arsenal și la anumite postări pe facebook. Adică nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare publică pe motivul că ar fi postat ceva la început de decembrie. Or dacă verificăm pagina de facebook a domnului Potra vom vedea că postarea de la început de decembrie este o melodie, pe care nu am ascultat-o. Am solicitat acest lucru și ni s-a spus că momentan nu este posibil.”, au declarat cei doi avocați.
De precizat că polițiștii au găsit duminică în mai multe autoturisme ale apropiaților lui Potra pistoale și arme albe. Vezi detaliile aici.
Horațiu Potra a încercat de mai multe ori să obțină funcții publice (primărie, consiliu județean, parlament) și apare în fotografii alături de reprezentanți ai PSD Sibiu la alegerile din 2024 și cu Lavinia Șandru de la PUSL (partidul fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu, patronul de facto al trustului Antena).
După pandemia COVID-19, Horațiu Potra s-a filmat cu maceta în mână în vreme ce amenința conducerea țării: „Sunteți, toți, niște trădători de țară” le spunea acesta, după cum a semnalat duminică și Antena 3. Vezi video aici.
Horațiu Potra a fost condamnat definitiv pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, într-un dosar deschis în 2010 de DIICOT, conform informațiilor de pe portalul de justiție agregate de Lege5. Șeful BCCO Alba de la acea vreme, Traian Berbeceanu, spunea despre Potra că este ”extrem de periculos” și povestea într-o investigație RISE Project și ”În premieră” din 2012 că Potra dormea cu pistolul lângă el, încărcat.
Berbeceanu l-a numit ”extrem de abil” și ”bine pregătit” și povestea că acasă la Potra au găsit, în timpul perchezițiilor, arme specifice asasinilor și muniție ”ca de război”. Cu toate astea, judecătorii din Oradea l-au eliberat la acea vreme, spunând că nu reprezintă un pericol public.
Mediafax transmitea la acea vreme citând polițiștii că Potra deținea armament specific asasinilor care în orice moment putea fi folosit de o celulă teroristă pentru un act terorist.
După eliberarea lui Potra, Berbeceanu a citit într-o conferinţă de presă, organizată la Sibiu, SMS-ul unui subaltern care își arăta frustrarea față de decizia judecătorilor, spunând că polițiștii pot ”muri mâine”:
- “Exact chestiile astea mă deranjează, mai mult ca orice lipsuri materiale. Mâine murim pentru 16 milioane pe lună si, culmea, asta nu foloseşte nimănui. Poate că nu mai pot eu să-nţeleg dreptatea”, spunea subalternul lui Berbeceanu citat de Alba24.
Berbeceanu povestea și cum Potra folosea gloanțe ”dum-dum” sau ”ucigașele de polițiști”, pentru că perforau vestele antiglonț și apoi se ”împrăștiau” în corp, lezând organele interne:
- „Când am intrat în locuinţa acestuia, a avut la îndemână revolverul şi în timp ce era imobilizat a încercat să ajungă la o borsetă unde avea încă două arme”, spunea Traian Berbeceanu în 2010 citat de Adevărul.
În cele din urmă, Potra a fost achitat pentru acuzațiile de trafic de droguri și condamnat cu suspendare la 2 ani și 8 luni pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În 2017, Potra a fost reabilitat.
G4Media a arătat că Potra este un latifundiar cu aproape 100 de terenuri și case, 10 kg de aur și peste un milion de euro făcuți din ”pregătire fizică și antrenament de specialitate”.
Din declarația de avere depusă de Potra în calitate de candidat la Primăria Mediaș și pentru funcția de consilier județean la Consiliul Județean Sibiu reiese că acesta deține:
- 68 de terenuri intravilane și extravilane, aproape toate în cotă unică, dobândite prin cumpărare între 2002 și 2023. Acestea sunt situate în județele Sibiu și Cluj, o parte fiind arabile și păduri.
- 28 de apartamente, spații comerciale și case de locuit achiziționate între 2003 și 2023, al căror amplasament nu este menționat. Cea mai mare suprafață – 832 de mp – o are o casă cumpărată anul trecut.
- Citește despre averea integrală aici.
Potra a mai candidat și la alegerile parlamentare pe lista Partidului Social Democrat Independent, conform Turnul Sfatului, după ce la alegerile locale el a candidat pe listele Partidului Patrioților.
Horațiu Potra este un fost luptător în Legiunea Străină, fost ”head of Corporate Security” al companiilor lui Frank Timiș în Africa și asociat de presa occidentală cu interesele Wagner în Republica Democrată Congo.
Potra a avut numeroase ieșiri anti-occidentale, anti-Ucraina și pro-Rusia, un exemplu fiind:
- ”Sunteți toți niște trădători de țară, care serviți interesele străine. Și mai ales acei români din umbăr care stau ascunși, care dau ordine. De 2 ani de zile ne-ați luat toate drepturile, inclusiv dreptul de a respira. Ne-ați tratat ca pe niște prizonieri: ne-ați sărăcit prin distrugerea completă a economiei, care și așa era va și amar de capul ei. Acum veniți în numele NATO, pentru a satisface dorințele partenerilor puternici, să ne băgați într-un conflict cu Rusia, prin implicarea indirectă în conflictul din Ucraina. De ce doriți să trimiteți muniție și echipamente în Ucraina? Ce ne-au făcut nouă rușii? Cu ce ne-au greșit să fim împotriva lor? Sau ce obligații avem fațăd e Ucraina pentru a le ține partea în acest conflict? Neutralitatea nu e acceptabilă?”, spunea Potra într-o postare pe pagina sa de Facebook la finalul anului 2022.
G4Media a arătat și cum din 2002 a fost șeful gărzilor de corp ale președintelui Republicii Centrafricane, Ange-Felix Patasse. Acesta din urmă a fost înlăturat de la putere în anul 2003.
Potra a lucrat apoi în toate zonele de război din Africa: Sierra Leone, Ciad, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, după care a fost angajat de Frank Timiș pentru a asigura securitatea minelor sale de aur din Africa.
A fost rănit de opt ori și luat prizonier de două ori. A fost asociat într-o companie care vinde diamante la bursele din Anvers și Tel-Aviv și a desfășurat afaceri imobiliare în sudul Franței.
Numele sibianului Horațiu Potra a fost legat de cel al mercenarilor Wagner în conflictele din Africa, într-o anchetă Deutsche Welle din ianuarie 2023.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






