
Parlamentul European a adoptat marți cu un vot larg o rezoluție prin care îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen, potrivit unui comunicat al instituției, citat de G4Media.
Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.
Rezoluțiile Parlamentului European sunt acte care nu produc efecte juridice, dar dau un semnal puternic către statele membre UE.
Context. În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein).
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





