Am impresia, din ce în ce mai mult, că statul vrea să acapareze, să domine și să orienteze toate dimensiunile existenței și activității unui individ. Prin structurile sale, el reușește să uzurpeze funcții și atribuții care, altfel, ar fi revenit familiei, Bisericii, prietenilor, comunității locale. Statul, inclusiv cel de nuanță democratică, are mereu tentația de a deveni omniprezent, atotputernic, total.
Trei cazuri bizare și îngrijorătoare:
O mamă dintr-un mic orășel din Carolina de Sud, Debra Harrell, i-a permis fiicei ei să se joace într-un parc din apropiere în timp ce ea lucra la un restaurant McDonald’s, iar ca o minimă măsură de precauție, i-a dat copilei un telefon mobil pentru urgențe. Parcul era unul foarte popular, cu zeci de copii care îl frecventau zilnic, la orice oră. Numai că, a doua zi, un adult a întrebat-o pe fetiță unde este mama ei, iar când aceasta a răspuns că este la muncă, individul îngrijorat a chemat poliția. Fetița a fost declarată abandonată, iar mama arestată.
O altă mamă, dintr-un orășel la fel de liniștit, avea nevoie de câteva cumpărături de la un magazin local. Băiețelul ei, de 4 ani, a insistat să o însoțească, dar, la intrarea în magazin, s-a răzgândit. Nefiind chip să îl înduplece pe junior și văzând că parcarea este destul de populată, Kim Brooks a decis să lase băiețelul în mașină și să se grăbească cu cumpărăturile. Întreaga scenă a fost filmată cu un telefon mobil de către un individ și, deși nimic tragic nu s-a întâmplat, după ce mama și copilul au plecat spre casă, acesta a sunat poliția. Un mandat de arestare a fost emis pe numele mamei.
Într-un al treilea caz, tatăl, de această dată, a „comis-o”; de fapt, în această speță nu i se putea găsi chiar nicio vină. O zi normală de duminică s-a transformat pentru Jeffrey Williamson din Blanchester, Ohio, într-un coșmar când poliția l-a arestat din propria casă și din fața familiei pentru punerea în pericol a copilului. Ce crimă comisese? Fiul său a „chiulit” de la Biserică pentru a se juca cu prietenii săi. Tatăl a primit 6 luni de închisoare. Biserica Baptistă locală a pus la dispoziția celor din cartier un microbuz pentru ca cei doritori să poată ajunge la slujbe. Așa s-a întâmplat și cu băiețelul de opt ani care s-a urcat în microbuz, așa cum o făcea în mod obișnuit duminica, numai că, în loc să meargă la slujbă a preferat să se joace cu câțiva prieteni în cartier. Împreună cu aceștia a ajuns și la un magazin local, unde Justin a fost recunoscut de cineva care a alertat poliția. Copilul a fost dus acasă, iar tatăl lui a fost arestat pentru că l-a pus în pericol.
Desigur, în primele două cazuri se poate vorbi de neglijență, lipsă de prevedere, inconștiență din partea celor două mame, dar sunt acestea acte criminale? Se pare că, în zilele noastre da. Aceste spețe semnalează o anumită tendință a societății mo-derne, aceea de a criminaliza aproape orice și de a folosi sistemul de justiție pentru a rezolva situații care, nu cu mult înainte, cădeau în sarcina familiei, a comunității, a Bi-sericii și care reușeau să le gestioneze cu dreaptă măsură. În prezent însă, după decenii de eforturi intense duse pentru destructurarea acestor structuri tradiționale ale vieții sociale, statul are drumul liber pentru a revendica dreptul de a purta de grijă copiilor, de a le modela conștiința și de a le orienta viitorul. Este o situație care mie, cel puțin, îmi provoacă un soi de îngrijorare orwell-iană pentru că și în celebra scriere copiii nu mai aparțin familiei, ci statului.
Din cele trei întâmplări mai rezultă o problemă, cea a anonimilor care au alertat poliția, acești „buni samariteni”, îngrijorați de soarta copiilor descoperiți nesupravegheați. Privind cu superficialitate am spune că a fost o decizie justă, de apreciat, că a existat o oarecare logică, copiii fiind singuri, părinții nicăieri în preajmă, iar pericolele la tot pasul. Însă, ceea ce trebuie subliniat aici este că toți cei trei indivizi cu simț civic au apelat prima dată la stat, care prin structurile sale să rezolve situația. Niciunul nu s-a implicat personal, îngrijorarea lor este doar una de suprafață, pasivă, nu una asumată până la capăt și nu aceasta este definiția bunului samaritean. Dimpotrivă, felul lor de a reacționa demonstrează că întreaga idee de comunitate este pe cale de dispariție în vremurile pe care le trăim.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
