Trump și Netanyahu: Dragoste, pace și o revoluție în Orientul Mijlociu

După prima întâlnire cu şeful guvernului israelian Beniamin Netanyahu, în vara anului 1996, fostului preşedinte al S.U.A., Bill Clinton, nu i-ar mai fi rămas de spus nimic în afara unei replici furioase care a făcut repede înconjurul lumii: „who’s the fucking superpower here?”. Întâlnirea cu noul preşedinte Donald Trump, „în cele mai bune vremuri posibile pentru cei doi”, cum titra „New York Post”, induce percepţia potrivit căreia, nici mai mult, nici mai puţin „Beniamin Netanyahu stă în pat cu Administraţia Trump”.

Cu alte cuvinte, niciodată şeful guvernului de la Ierusalim nu a venit degeaba la Washington. Cu atât mai puţin acum, pe 15 februarie 2017.

Beniamin Netanyahu a ţinut să arate public că priveşte cu cea mai mare încredere posibilă spre noua politică americană. „Apreciez enorm prietenia ta”, i-a spus lui Donald Trump în faţa câtorva sute de urechi curioase. Şi, drept dovadă, totul a continuat cu o asigurare pe Twitter cât se poate de clară: „Israelul nu are un aliat mai bun decât S.U.A. şi vreau să vă asigur că S.U.A. nu pot avea un aliat mai bun ca Israelul”. Nici Trump nu a rămas dator în această poveste de iubire: America a renunţat la ideea existenţei a două state (Israel şi Palestina) ca formă de rezolvare a unuia dintre cele mai vechi conflicte din lume, declanşat încă din 1948. În ianuarie 2001, la doar două săptămâni de la preluarea mandatului, preşedintele Bill Clinton vorbea despre o pace în Orientul Mijlociu care nu se poate construi fără „un stat palestinian suveran şi viabil” şi, de atunci, aceasta a fost o axiomă a politicii americane. „Îmi place ceea ce le place ambelor părţi”, a declarat Donald Trump la conferinţa comună de presă din 15 februarie 2017, şi „mă pot împăca cu oricare din variante”. Adică, acum nu mai este obligatorie existenţa a două state pentru a institui pacea.

Nu e tocmai o declaraţie de dragoste fără precedent făcută lui Beniamin Netanyahu. Este o revoluţie în strategia americană privind Orientul Mijlociu şi viitorul relaţiilor dintre Israel şi Palestina. Renunţarea la ideea că pacea înseamnă două state va avea un impact major în ceea ce priveşte atât statutul Israelului ca actor regional cât şi reconfigurarea unei bune părţi dintre proiectele diplomatice arabe şi europene în diferitele capitale implicate.

Unul dintre cei mai vechi şi experimentaţi lideri ai lumii, Beniamin Netanyahu a avut de înfruntat, în timpul Administraţiei Barack Obama, o serie de acţiuni şi atitudini cu care Statul Israel nu s-a întâlnit, practic, niciodată în istoria relaţiei alianţei bilaterale. Ultima dată, pe 23 decembrie 2016, Consiliul de Securitate al O.N.U. a votat, fără opoziţia ambasadorului S.U.A., Samantha Powers, o rezoluţie potrivit căreia colonizările evreieşti în teritoriile palestiniene, aflate între frontierele Statului Israel, nu ar fi legale. Din 1979, din vremea altui preşedinte democrat, Jimmy Carter, Washingtonul nu mai sancţionase public cel mai important aliat al său. Dar şi mai important pentru Statul Israel, preşedintele Barack Obama a normalizat relaţiile cu republica islamică a ayatollahilor din Iran, considerând programul nuclear al regimului de la Teheran ca fiind perfectibil spre căi paşnice şi cu posibilităţi de control internaţional. Or, tocmai acest ultim lucru este considerat de Israel ca fiind un grav atentat la securitatea Orientului Mijlociu, o regiune oricum bântuită de grave instabilităţi. Problema ameninţărilor constituite de Iran a reprezentat un punct major al discuţiei dintre Donald Trump şi Beniamin Netanyahu şi, la final, preşedintele american a fost de acord că „acordul nuclear” negociat şi încheiat de Barack Obama cu Teheranul este o afacere extrem de proastă, care pune în pericol securitatea şi pacea regională. Un astfel de angajament aştepta Beniamin Netanyahu de ani buni. Şi, acum, iată că a sosit.

Vizita la Washington a prim-ministrului israelian a fost însoţită de o amplă dezbatere publică privind colonizarea evreiască în Cisiordania, considerată de Autoritatea Palestiniană, statele arabe şi aliaţii lor drept nelegală. Unii membri marcanţi ai cabinetului de la Ierusalim, cum ar fi cei din partidul Căminul Evreiesc, consideră că această problemă nici nu ar trebui pusă pe agenda publică internaţională. Ministrul Educaţiei, Naftali Bennett, atrăgea atenţia în cotidianul „Haaretz”, din 12 februarie, înaintea plecării lui Netanyahu la Washington, că „cele două cuvinte – stat palestinian – sunt un dezastru istoric”. La fel de categoric, colegul lui de partid, Yisrael Katz, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Naţionale, declara pentru agenţia de ştiri „Arutz Sheva”, o zi mai târziu, că „un stat palestinian ar fi o violare a drepturilor omului”, „un pericol existenţial pentru Israel pe termen lung”. Beniamin Netanyahu, liderul partidului conservator Likud, nu împărtăşeşte aceeaşi opţiune radicală a colegilor săi de Executiv. Într-o declaraţie la postul naţional de radio Kol Israel, la 12 februarie, punct de vedere preluat şi de „New York Times”, premierul a arătat mai degrabă spre partenerii săi de coaliţie când a subliniat că „a crede că de acum încolo nu mai sunt restricţii constituie o greşeală”. Netanyahu se referea, poate, şi la acţiunea demarată în prima zi a mandatului lui Trump, când Primăria Ierusalimului, prin vocea adjunctului Meir Turjeman, a anunţat demararea construcţiei a aproape 600 de locuinţe în cartierele Pisgat Zeev, Ramot şi Ramat Şlomo, din zona de Est a oraşului, şi un proiect pentru alte 11.000 de case în viitorul apropiat.

Anterior, printr-un vot extrem de strâns în Knesset (Parlamentul israelian), cu 60 de voturi pentru şi 52 împotrivă (dintr-un total de 120 de parlamentari), guvernul a trecut o lege care autorizează retroactiv construirea a peste 4.000 de locuinţe ale coloniştilor evrei în Cisiordania. Legea a stârnit nu doar furia liderilor Autorităţii Palestiniene ci şi opoziţia categorică a Procurorului General al Israelului, Avichai Mandelblit, care a denunţat-o a fi drept neconstituţională şi demnă de a fi atacată la Curtea Supremă.

Acum, la Washington, Donald Trump a cerut mai multă „reţinere” din partea Israelului în procesul de construire a coloniilor evreieşti sau, cum scria mare parte a presei prezente la conferinţa de presă, un „hold back”. O astfel de poziţie, mai reţinută, îl avantajează pe Beniamin Netanyahu în construcţia guvernamentală pe care o conduce şi în aplanarea solicitărilor radicale ale unor miniştri israelieni.

Transferul ambasadei americane la Ierusalim nu ar reprezenta o simplă chestiune imobiliară, şi nici măcar o preocupare pentru geografie istorică: ea ar stabili categoric împlinirea statutului evreiesc al oraşului printr-o recunoaştere internaţională fără precedent. „Nu este o decizie simplă”, a recunoscut Donald Trump după ce a devenit preşedinte. O spuseseră, înainte, atât preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, cât şi un prieten fidel din regiune, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. Iar „Der Spiegel” scria înaintea plecării lui Netanyahu la Washington că, pur şi simplu, S.U.A. nu pot muta ambasada şi că această renunţare este un mesaj pentru aliaţii arabi din regiunea Golfului: America are nevoie de ei şi vrea să fie susţinută în lupta împotriva Statului Islamic. De faţă cu Beniamin Netanyahu, în salonul Casei Albe, Donald Trump a cerut încredere personală în rezolvarea acestei chestiuni. „Luăm în considerare foarte, foarte ferm mutarea ambasadei la Ierusalim”, a spus preşedintele american. Revoluţia instituită în Orientul Mijlociu, prin renunţarea la ideea existenţei a două state ca singura cale de rezolvare a disputei dintre Israel şi palestinieni are un impact enorm asupra regiunii şi, aproape sigur, o confirmare în plus a importanţei Israelului ca aliat strategic ar putea, cel puţin acum, să provoace şi mai multe tulburări în capitalele arabe. S.U.A. au încercat să prevină o izbucnire de nervi şi, încă înaintea sosirii delegaţiei israeliene la Washington, directorul C.I.A., Mike Pompeo, a avut discuţii la Ramallah cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

De altfel, Beniamin Netanyahu a înţeles această tergiversare şi a făcut apel la analiza relaţiilor dintre Israel şi S.U.A. nu neapărat prin prisma „etichetelor”, cât a „substanţei”. Planul guvernului de la Ierusalim pentru organizarea păcii în Orientul Mijlociu are două precondiţii fundamentale, acceptate fără rezerve şi la Washington: palestinienii trebuie să recunoască statul Israel şi acesta din urmă, la rândul lui, se obligă să menţină controlul asupra securităţii întregii zone situate la Vest de râul Iordan. „Nu este pace acum pentru că palestinienii cer distrugerea Israelului”, a explicat Netanyahu asistenţei bulucite la Casa Albă şi, în acelaşi timp, „Israelul este interesat de pacea cu palestinienii”.

Modificarea poziţiilor iniţiale ale noii Administraţii nu înseamnă, însă, că obiectivele şi atitudinea S.U.A. faţă de Israel vor fi similare cu cele angajate de fosta Administraţie Obama. Chiar înaintea întâlnirii oficiale de la Washington, diplomaţia americană a dat dovezi concrete privind susţinerea lipsită de echivoc a aliatului său în disputa cu O.N.U., o scenă unde Israelul a pierdut foarte multe puncte în ultima vreme. Astfel, ambasadorul american la Naţiunile Unite, Nikk R. Haley, nici nu a vrut să ia în discuţie propunerea secretarului general, portughezul Antonio Guterres, de a numi pe Salam Fayyed, fost prim- ministru palestinian, în demnitatea de emisar în Libia. Opoziţia americană a făcut caducă propunerea şi a stârnit reacţii emoţionale puternice în lumea arabă. În schimb, nota „New York Times” la 12 februarie, există o propunere ca Tzipi Livni, politician cu vechi state în Israel, să fie desemnată drept secretar general adjunct al O.N.U.

Prima întâlnire oficială dintre Donald Trump şi Beniamin Netanyahu a fost, întâi de toate, marcată de declaraţii fără precedent de dragoste politică şi de stabilirea unui obiectiv revoluţionar în Orientul Mijlociu, acela de a renunţa la ideea unui stat palestinian. Atmosfera creată de oficialii americani a ţinut în mod ostentativ să deseneze un tablou de familie, mai ales după ce Administraţia Barack Obama a avut destule ieşiri şi acţiuni nervoase la adresa Israelului şi a lui Beniamin Netanyahu. Acum, în căminul de la Casa Albă, la o zi după sărbătoarea creştină a Sf. Valentin, oricine a văzut cum arată dragostea: chiar Donald Trump a definit-o, când a vorbit despre familia lui, în faţa ziariştilor, a lui Jared Kushner şi a Ivankăi, recent convertită la iudaism împreună cu cei trei copii.

Aici – a încheiat preşedintele S.U.A. întâlnirea cu prim-ministrul izraelian – este foarte multă dragoste. Rămâne de văzut cum va arăta revoluţia.