Risc de inundații în 37 de județe, joi și vineri, inclusiv în Constanța și Tulcea / A fost emis și un mesaj RO-Alert

cod rosu portocaliu ploaie furtuna inundatie cod rosu portocaliu ploaie furtuna inundatie
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, joi, o avertizare hidrologică valabilă de până vineri, la ora 12:00, care vizează sectoare de râuri din 37 de județe, inclusiv Constanța și Tulcea.

  • „În acest interval sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare”, transmit autoritățile.

În cadrul Avertizării, Codul portocaliu este valabil în intervalul 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 09:00 și vizează râuri din județele Argeș și Olt.

Codul galben este instituit pentru perioada 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 12:00 și vizează anumite sectoare de râuri din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

În acest context, locuitorii orașului Năvodari au primit și un mesaj RO-Alert cu privire la riscul de inundații.

  • „PERICOL INUNDAȚII: Dacă sunteți într-o zonă inundabilă, îndreptați-vă spre locurile de refugiu cele mai apropiate, opriți alimentarea cu energie electrică și gaze naturale, pregătiți-vă pentru o eventuală evacuare. Respectați măsurile dispuse de autorități”.
sursa foto: captură de ecran

știre în curs de actualizare

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.