
Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa organizează joi, 7 aprilie, de la ora 13:00, în Sala Senatului (Campus Corp A, etajul 1), dezbaterea Putinismul – barbaria ca politică de stat, avându-l invitat pe profesorul Ioan Stanomir.
În cadrul întâlnirii, moderate de Daniel Citirigă, vor fi abordate subiecte precum natura regimului politic din Rusia, istoria și cultura rusă, limbajul regimurilor autoritare și totalitare sau invadarea Ucrainei de către Rusia, și se va răspunde întrebărilor adresate din public.
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, critic literar, publicist, specialist în drept constituțional, autor a numeroase cărți și studii dedicate istoriei ideilor politice. Dintre acestea, amintim doar cele mai recente volume de unic autor, Rusia – Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism (Humanitas, 2017), La centenar: recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018) R.S.R. Lecția de învățământ politic, Humanitas 2021, cărora li se adaugă numeroase articole publicate pe platforme precum Lapunkt și Contributor.
Intrarea este liberă.
- Problemele la rețeaua de termoficare din Constanța vor continua până va fi finalizat proiectul de înlocuire a conductelor, afirmă primarul Chițac - 8 februarie 2023
- O firmă din Mureș va construi Gravity Park-ul din Tulcea, pe lacul Ciuperca/ Contract de peste 3,7 milioane de lei - 8 februarie 2023
- Societatea civilă: PNL vrea restricționarea adunărilor publice, într-un nou plagiat după PSD - 8 februarie 2023