PSD deschide lista pentru Consiliul Județean Constanța cu fostul director al Centralei Nucleare Cernavodă

sursa foto: Facebook/ Cătălin Grasa
sursa foto: Facebook/ Cătălin Grasa

Cătălin Grasa și-a depus, luni, candidatura pentru șefia Consiliului Județean Constanța, din partea PSD. Social-democrații au depus și lista de consilieri județeni cu care vor merge la alegerile locale din 9 iunie. Aceasta este deschisă de Ionel Bucur, fost director al Centralei Nucleare de la Cernavodă. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța, pentru abuz în serviciu și conflict de interese, în urmă cu opt ani, iar anul trecut a fost achitat definitiv, în urma deciziei Curții de Apel Constanța.

Un alt nume aflat pe lista PSD pentru Consiliul Județean este al lui Stere Bușu, șef de compartiment la Spitalul Municipal Medgidia. Un alt medic se află pe poziția a patra. Este vorba de Cornelia Pîndichi, consilier local PSD în Cogealac. Daniela Stan, inspector școlar general adjuct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, se află și ea pe lista PSD, pe poziția a șasea.

Un alt nume aflat pe lista social-democraților este Daniel-Gigi Tatu, care a demisionat recent din funcția de consilier local din partea PNL. Acesta este pe poziția 19.

  • Aici puteți vedea listă completă a PSD Constanța pentru Consiliul Județean.

Săptămâna trecută, Horia Constantinescu și candidații pentru Consiliul Local Constanța din partea PSD și-au depus candidaturile, în cadrul Biroului Electoral Municipal. Alături de Horia Constantinescu s-au aflat și liderii PSD Constanța, Felix Stroe și Ion Dumitrache. Liderul consilierilor locali PSD Constanța, Costin Răsăuțeanu, deschide lista depusă de PSD Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. De la cap și pan’la coadă o listă de incompetenți care au fost numai în funcții de conducere dar nu au realizat nimic ! Cu asemenea specimene în Constanța nu se vor schimba decât bordurile și stâlpișorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.