Primarii dobrogeni, în pragul campaniei. Proiecte și planuri pentru 2016

Pentru primarii din toată țara anul 2016 a început în forță atât din punct de vedere politic, cât și administrativ. La începutul verii se anunță o campanie electorală dură, în care lupta dintre cele două mari partide va fi foarte strânsă, mai ales prin prisma candidaților cu probleme penale și a migrației politice a acestora. Totodată, evenimentele care s-au desfășurat la sfârșitul anului 2015 și care s-au soldat cu schimbarea guvernului au amânat în anumite situații planurile primarilor în ce privește finanțarea sau finalizarea proiectelor. Toate acestea au venit pe fondul unui mandat oricum dificil, cu bugete modeste și o birocrație tot mai greu de urmărit. Cu toate acestea, unii primari mai descurcăreți sau mai economi au reușit să implenteze suficiente proiecte în localitățile pe care le administrează astfel încât să nu aibă emoții pentru alegerile de anul acesta.

Agendă încărcată pentru administrația din Babadag

info-sud-est-babadag-europarlamentareBabadag este o altă localitate din Dobrogea unde administrația locală are o listă lungă de proiecte în derulare și în curs de derulare. „După cum am spus, orașul nostru are nevoie de muncă asiduă, de proiecte, de mulți bani pentru a se putea reface ,,fața” și ,,sufletul” urbei. Vorbim, așadar, de o viziune pe termen mediu și lung care trebuie să țină cont de mai mulți factori. Ca o dovadă a celor afirmate venim acum cu o listă de proiecte aflate în diferite stadii”, a declarat primarul orașului, Georgian Caraman, aflat și el la primul mandat în fruntea Babadagului.

Pe agenda administrației locale sunt trecute următoarele proiecte:

construirea unui bloc cu 2 scări și 30 de apartamente cu 2 camere prin ANL, proiect finanțat, cu un câștigător al licitației de execuție, aflat în stadiul de organizare șantier
proiect integrat (extindere rețele apă, canalizare, borduri, trotuare, asfaltare) de reabilitare a străzilor Stejarului, Rahovei, Gării, Ion Nițescu, finanțat, parcurge etapele legale de acordare lucrări
proiect integrat (aceleași lucrări implicite) de reabilitare a străzilor Florilor, Morii, |Aurel Vlaicu și Pavel Gheorghe (porțiunile din Republicii spre strada Măcin)
construirea a 2 poduri rutiere care să asigure legătura rapidă din strada Măcin cu zona centrală, unul în zona salonului de nunți celălalt în zona străzilor Florilor, Morii, proiect depus în vederea finanțării
proiect integrat pentru reabilitarea străzilor Vasile Lupu, Daciei și Vasile Alecsandri, finalizat, depus spre aprobare și finanțare
proiect integrat pentru reabilitarea străzilor Măcriș, Eternității, Vlad Țepeș și Gheorghe Lazăr (parțial) cu mențiunea că str. Vlad Țepeș va face și rolul de centură auto pentru legătura dintre direcția Tulcea și Enisala. Proiectul este finalizat, aștepătm deschiderea finanțărilor pentru a fi depus
proiect centură auto ocolitoare a orașului Babadag prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare regională, finalizat
proiect pentru construirea a încă 30 de apartamente ANL (pentru specialiști, ingineri, medici, profesori, cadre militare, jandarmi, poliție), finalizat
proiect de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Babadag, finalizat
proiect de reabilitare termică a clădirilor instituțiilor publice din Babadag, inclusiv școli, grădinițe, etc., finalizat
proiect în comun cu Aquaserv, în valoare de 15 milioane euro, ce vizează rețelele de apă și canalizare (extindere rețele, captare fronturi noi de apă în zona Codru, magistrale noi de apă, achiziționare de utilaje, etc.), depus
proiect pentru apărarea localității împotriva inundațiilor (inclusiv amenajarea și regularizarea pârâului Tabana, s-au eliberat ultimele avize necesare și se află la finanțare
reamenajare spațiu și acoperirea pieței centrale (vechi), realizat se va depune la finanțare
centru social multifuncțional pentru populația de etnie roma, în cartierul Bendea, proiect finalizat, depus pentru finanțare pe fonduri europene
trotuare noi, cu dale, pe străzile Republicii, de la intrarea dinspre Constanța până la ieșirea spre Tulcea, inclusiv amenajare spații verzi și amplasarea de bănci pentru locuitorii din cartierul Veterani și pe strada Mihai Viteazu pe toată lungimea

„Printr-un parteneriat cu statul turc (ei aprobând proiectul nostru și finanțând lucrările) se vor construi scări de acces către vârful Koym Baba cu refugii și băncuțe de odihnă din loc în loc, amenajarea spațiului din vârf, al mormântului, și construirea unui foișor de observare panoramică a orașului”, a mai adăugat Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.

Acesta continuă: „Ca o exemplificare a faptului că, după foarte mulți ani, cetățeanul simte că banii dați la bugetul local drept taxe și impozite sunt cheltuiți cu simț de răspundere sunt proiectele ce se vor materializa exclusiv din fonduri locale”. Printre acestea, amintim:

asfaltarea totală a străzii Mihai Viteazu
două noi poduri peste pârâul Tabana
încă 3 scări, în cartierul Veterani, ce vor facilita accesul între străzile Valea Teilor, Făt Frumos și Republicii
asfaltarea sau pavarea parcărilor de la Centrul de Permanență ,de la sediul primăriei de pe str. Cabanei și parcarea din centrul orașului care va fi dedicată pentru turiștii care vin cu autocare și microbuze în orașul nostru
renovare gardului de la sediul central al UAT precum și al parcului central, amplasarea de jardiniere flori
fântâna arteziană din parcul central
toți stâlpii de iluminat dintre zona PECO și biserica ,,Sf. Dumitru” vor fi vopsiți și se vor amplasa ghirlande de flori în anotimpurile calde iar de sărbători vor fi lumini festive
trotuar nou, cu dale, între zona bibliotecii și banca Raiffaisen – piață, precum și crearea de spațiu parcare dedicat comercianților din zonă
continuarea realizării de alei și instalație de iluminat (stâlpi și corpuri de iluminat) în cimitirul de la gară
continua extindere a sistemului de iluminat public prin amplasarea de noi stâlpi și corpuri de iluminat
pietruirea mai multor străzi care nu au avut parte de nici o reabilitare de zeci de ani

După centrul de zi pentru copii abandonați urmează locuințele sociale din Grădina

info-sud-est-iacobiciUnul dintre proiectele de suflet ale Gabrielei Iacobici, primarul comunei constănțene Grădina, a fost construirea centrului de zi pentru copii. De-a lungul anilor, atât primarul, cât și echipa acestuia din administrația publică locală, au muncit zilnic pe brânci pentru a reuși să își ducă la îndeplinire câteva proiecte esențiale pentru modernizarea și dezvoltarea localității pe care o administrează. Ușor nu le-a fost însă, având în vedere situația economică nu tocmai favorabilă, birocrația excesivă și criza politică de la nivel central. Chiar și așa însă, Gabriela Iacobici este astăzi unul dintre primarii care se pot lăuda cu multe realizări având în vedere contextul politico-economic tensionat în care se află administrațiile locale.

Astfel, unul dintre cele mai importante proiecte pentru comunitatea din Grădina a fost centrul de zi pentru copii care va fi inaugurat în luna martie a acestui an. Primarul comunei ne-a declarat că prin implementarea acestui obiectiv, administraţia locală, alături de întreaga comunitate din Grădina, şi-a propus să prevină abandonul, ori, în cazul în care acest lucru este imposibil, să asigure condiţiile necesare educării acestor copii, dar şi a integrării lor corecte în societate.

În prezent, administrația publică din Grădina caută resursele necesare pentru a continua proiectele destinate copiilor și tinerilor, în încercarea de a-i îndrepta pe aceștia către un stil de viață sănătos și un mod optim de petrecere a timpului liber. Astfel, două proiecte noi pe agenda administrației locale sunt construirea unui teren de sport cu gazon artificial în comuna Grădina și a unuia similar în satul Cheia. Tot pentru localnicii din Cheia primăria mai pregătește un centru civic pentru tineri, iar pentru localnicii ambelor sate se încearcă găsirea unor soluții pentru înființarea unei farmacii. Proiectul este prioritar având în vedere că localnicii din Grădina nu mai au acces la medicamente în satul lor de când firma investitorului precedent a intrat în insolvență.
Pe de altă parte, administrația publică din Grădina și-a propus ca în 2016 să înceapă construirea primelor locuințe sociale din localitate pentru familiile care nu au un acoperiș deasupra capului și care nu au nici posibilități materiale pentru achiziționarea unei locuințe. Prioritate vor avea, evident, familiile cu copii. Primarul Gabriela Iacobici a precizat că acesta a devenit proiectul său de suflet acum și că speră să îl ducă la îndeplinire cât mai curând posibil. Momentan, totul se află la stadiu de discuții, primarul interesându-se de costuri, documente și dialogând cu specialiștii și proiectanții. Gabriela Iacobici a precizat faptul locuințele nu vor fi adresate exclusiv tinerilor, ci familiilor nevoiașe, criteriile de selecție fiind altele decât vârsta, iar regulamentul va fi întocmit în cadrul unei ședințe cu consilierii locali.

Primăria Mihail Kogălniceanu țintește fondurile europene

ancuta-beluMihail Kogălniceanu este o altă localitate pentru care anul 2016 a rezervat multe proiecte în administrația locală. Primăria se grăbește să finalizeze cea mai mare parte din proiectele demarate în trecut și să inițieze altele noi în viitorul apropiat.

Prioritatea primarului Ancuța Belu, care se apropie cu pași repezi de finalizarea primului mandate, este reprezentată de asfaltarea drumurilor și de construirea unei grădinițe cu program prelungit. Investiția va fi acoperită cu fonduri europene și este considerată o prioritate de primarul Ancuța Belu pentru că vine în sprijinul familiilor tinere: „Ne dorim foarte mult ca în comuna Mihail Kogălniceanu să avem construită o grădiniţă cu program prelungit, pentru ca noi, cetăţenii acestei comune, să avem unde să îi educăm pe cei mici. Proiectul este deja conceput, iar acum aşteptăm deschiderea sesiunii de depuneri”, a declarat primarul din Mihail Kogălniceanu într-un comunicat de presă.

Însă cea mai mare dorință a tuturor primarilor din mediul rural este să-și vadă drumurile din localitate asfaltate. Și la Mihail Kogălniceanu infrastructura reprezintă una dintre priorități, din păcate printre cele mai costisitoare și greu de realizat. În prezent, echipa din primărie lucrează la un proiect care vizează asflatarea a nu mai puțin de opt kilometri de drumuri din localitate. Studiul şi expertiza tehnică legală sunt finalizate iar la începutul primăverii proiectul urmează să fie depus spre aprobare pentru accesarea fondurilor europene: „Mă axez mai mult pe atragerea de investiţii europene, deoarece ceea ce am început, din punct de vedere guvernamental, ca proiect vorbind, a eşuat”, a mai precizat primarul Ancuţa Belu în comunicatul de presă.

Pe lista proiectelor pe care primăria își dorește să le demareze în viitorul apropiat se mai numără și construcţia unei pieţe agroalimentare, pavarea a doi kilometri de trotuare şi amenajarea unei parcări la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Mircea cel Bătrân din localitatea Mihail Kogălniceanu. În ce privește segmentul medical, vizat este dispensarul care va fi reabilitat complet, iar în sfera socio-culturală căminul din satul Piatra va intra în reparații capitale.

Peștera, după cele două mandate ale primarul Vrabie

info-sud-est-vrabiePeștera este o localitate unde situația este puțin diferită comparativ cu celelalte. Primarul Valentin Vrabie și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Medgidia și de a lăsa localitatea în grija echipei formate în administrație în cei 8 ani de când a fost ales în fruntea localității. Cele două mandate pe care se pregătește să le încheie au fost dificile, presărate cu obstacole, dar în care primarul a înregistrat câteva succese răsunătoare, ajungând în tot acest timp unul dintre cel mai cunoscuți primari din țară. Deși a întâmpinat obstacole majore cauzate de lipsa finanțărilor și dezinteresul autorităților, primarul Valentin Vrabie a găsit soluții pentru toate problemele cu care s-a confruntat. Probabil succesul de care s-a bucurat de fiecare dată și sprijinul comunității pe care o va reprezenta până în luna iunie îl determină pe primarul din Peștera să nu regrete nimic și să fie împăcat cu lucrurile pe care le-a realizat în localitate: „Din punct de vedere economic, las o localitate dezvoltată. Din punct de vedere social, las o localitate peste media județului Constanța. Din punct de vedere educațional, las o localitate la standarde foarte înalte, cu abandon școlar zero. Din punct de vedere al proiectelor de viitor, prioritatea noastră este racordarea comunei la gaz, pe care sper să reușesc să o demarez până la sfârșitul mandatului. Canalizarea și asfaltarea, de asemenea, sunt două priorități ale mele. În rest, consider că am făcut tot ce mi-a stat în putință să transform Peștera într-o localitate modernă, în care oamenii să trăiască la alte standarde decât cele obișnuite în mediul rural. Printre realizările noastre aș enumera alimentarea cu apă tuturor satelor, fibră optică și internet wireless în localitate, drumuri pietruite în cea mai mare parte a comunei, tabletele și bicicletele pentru elevi, bursele pentru școlari, școala cu mobilier și dotări moderne, ziua comunei și multe altele. Toate, în doar opt ani și având la dispoziție cel mai sărac buget din județul Constanța. Și, nu în ultimul rând, trebuie să știți că îmi voi face datoria față de comunitatea din Peștera până în ultima zi de mandat!”, a conchis Valentin Vrabie primarul comunei Peștera.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: