Reabilitarea Teatrului de Vară Soveja: Peste 100.000 de euro pentru documentația necesară lucrărilor/ Consiliul Județean Constanța a lansat licitația

sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

Consiliul Județean Constanța a lansat o licitație publică de peste 100.000 de euro cu TVA pentru documentația tehnico-economică (fază – studiu de fezabilitate) necesară reabilitării Teatrului de Vară Soveja, situat în Parcul Tăbăcăriei. 

  • În anii trecuți, Teatrul de Vară Soveja a fost printre locațiile care au găzduit spectacolele SEAS, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de CJC.
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

CJC vrea să obțină finanțare prin programele derulate de Compania Națională de Investiții. A făcut o adresă către CNI, care a răspuns că obiectivul se află pe lista de sinteză a subprogramului „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor” aprobată în februarie 2021 și ar putea fi finanțat în funcție de alocările bugetare. CJC ia în calcul și finanțarea europeană. 

  • “Justificarea reabilitării acestui obiectiv investițional (inclusiv referitor la problemele legate de guvernanţa în domeniu) este fundamentată de oportunitatea oferită de fondurile alocate Programului Naţional de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), ori după caz, în funcție de alte oportunități de finanțare nerambursabilă (fonduri europene sau naționale) în perioada de programare 2021-2027”, se arată în caietul de sarcini.
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est
  • Prezenta procedură de achiziție publică are în vedere prestarea de servicii de proiectare faza SF / DALI verificare tehnică și elaborarea de alte studii de specialitate necesare realizării investiției – după caz, precum şi întocmirea documentațiilor complete necesare depunerii, obținerii şi predării către beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizațiilor pentru obiectivul de investiție„Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Teatrului de Vară Soveja”, arată CJC.

Obiectivul reabilitării teatrului este inclus în bugetul CJC pe anul 2026. Într-un răspuns pentru Info Sud-Est din mai 2026, reprezentanții instituției precizau că până la acel moment “au fost realizate demersuri preliminare privind pregătirea investiției și identificarea surselor de finanțare, inclusiv discuții privind depunerea proiectului prin Compania Națională de Investiții”.

captură foto: SEAP

“Teatrul de Vară Soveja a fost înființat în anul 1983, cu o capacitate de peste 1500 de locuri. Teatrul de Vară Soveja a funcționat de la momentul inaugurării până în anul 2002 cu succes, fără întrerupere. După această perioadă a început declinul. În anul 2009, s-au făcut o serie de lucrări de renovare. 

Propunerea de proiect, prin reabilitarea, modernizarea şi dotarea Teatrului de Vară Soveja va contribui la atingerea de: parametrii tehnici superiori pentru obiectivul de investiție (prin raportare legislația în domeniu); parametrii superiori din punct de vedere al eficienței energetice a clădirii; parametrii superiori din punct de vedere al dotărilor aferente obiectivului de investiții”, arată CJC. 

Prin proiectul de reabilitare se dorește: 

  • reabilitarea arhitecturală, structurală şi din punct de vedere al instalațiilor sanitare şi electrice la clădirea Teatrului de Vară Sovejа;
  • modernizare prin realizarea de instalații termice inclusiv instalarea unei centrale termice; (după caz realizarea unui acoperiş retractabil);
  • recompartimentare conform cerințelor actuale de funcţionabilitate a spațiilor corespunzătoare Teatrului de Vară Soveja (sală de spectacole, săli de repetiții, săli de conferinţe, inclusiv din punct de vedere al eficienței energetice);
  • dotarea cu aparatură tehnică performantă de sunet şi lumini la clădirea Teatrului de Vară Soveja;
  • realizarea de stație/stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.