NIBIRU a depășit pragul de 700.000 de vizitatori în primele două săptămâni de la deschidere. Analiza traficului arată că peste 60% dintre vizitatori sunt familii cu copii, motiv pentru care stațiunea extinde programul dedicat celor mici și pregătește evenimentul Family Fest, ce are loc pe 3 și 4 august.
Interesul familiilor a determinat extinderea programului NIBIRU
Analiza primelor două săptămâni de funcționare arată că peste 60% dintre vizitatorii NIBIRU sunt familii cu copii. Primele concluzii se reflectă deja în modul în care este organizată experiența din stațiune.
Începând din această săptămână, NIBIRU își deschide porțile zilnic de la ora 17:00, cu o oră mai devreme decât până acum, pentru ca vizitatorii să aibă mai mult timp la dispoziție pentru activitățile din Promenadă înaintea concertelor și spectacolelor de seară.

Programul dedicat copiilor este extins în toate zilele săptămânii, prin spectacole, parade cu personaje, ateliere creative, jocuri și activități interactive desfășurate pe Promenadă.
De asemenea, programul curselor de transport este adaptat noii ore de deschidere, pentru a facilita accesul familiilor încă din prima parte a serii și pentru a le oferi mai mult timp petrecut în cadrul stațiunii.
Pe 3 și 4 august, NIBIRU organizează Family Fest, primul eveniment dedicat exclusiv copiilor și părinților. Desfășurat pe Promenada NIBIRU, începând cu ora 17:00, festivalul îi aduce în fața publicului pe Gașca Zurli (4 august), Minunații & Verdinii (3 august) și Profesorii Trăsniți, alături de experimente științifice, baloane gigantice de săpun, Kids Karaoke Party, Disco Kids cu DJ Fly, teatru de păpuși, ateliere de creație pentru copii, atelier de pizza realizat împreună cu Pizza Mafia, face painting, parade cu mascote și personaje din povești, petrecerea dinozaurilor alături de Exploratorul Sam și Exploratoarea Ella, castele gonflabile, mingi gonflabile uriașe, jocuri cu apă, jocuri de îndemânare, modelaj cu plastilină și nisip kinetic, show-uri de magie și premii surpriză oferite de Noriel.

Dincolo de programul dedicat copiilor, NIBIRU continuă să dezvolte experiențele care încurajează timpul petrecut împreună. Inițiative precum Marele Picnic NIBIRU valorifică spațiile verzi ale stațiunii și confirmă că locația este potrivită pentru relaxare, jocuri și activități în aer liber, completând oferta de gastronomie, sport, cultură și divertisment. Pe 29 iulie, NIBIRU a marcat Ziua Imnului Național printr-un moment solemn și emoționant, la care au participat peste 25.000 de oameni. Irina Baianț a interpretat imnul alături de Fanfara Reprezentativă a Forțelor Navale Române și de militarii Forțelor Navale, iar publicul a cântat vers cu vers, transformând promenada NIBIRU într-un cor de mii de voci. Momentul a fost prezentat de Dan Negru și a adus un plus de emoție unei seri dedicat spiritului național.
Conceptul artistic al stațiunii este coordonat de Răzvan Dincă, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de spectacole din România. Sub direcția sa, fiecare seară este construită în jurul unui univers tematic propriu, în care spectacolele încep pe Promenadă și continuă pe Center Stage, transformând publicul într-o parte activă a experienței. Cele șapte concepte – Circus of Wonders, Neon Asia, Velvet Cabaret, Barrio Carnaval, Summer Disco Love, American Soul System și Worlds of NIBIRU – revin săptămânal pe parcursul celor 46 de zile de sezon și oferă un motiv diferit de revenire în fiecare seară.
K-pop intră oficial în universul NIBIRU (31 iulie – 2 august)
De azi, 31 iulie, până pe 2 august, NIBIRU devine punctul de întâlnire al comunității K-pop din regiune, odată cu K-Pop Days, festival găzduit la NIBIRU Arena. Timp de două nopți, publicul îi va putea vedea live pe TAEMIN, JEON SOMI, EVERGLOW și WHIB, într-un lineup care reunește artiști relevanți ai scenei de K-POP actuale.

Dincolo de concerte, K-Pop Days propune o experiență construită de fani, pentru fani: activări tematice, experiențe imersive și interactive, zone dedicate comunității și conținut inspirat de cultura pop sud-coreeană. Energia serilor va fi completată de seturi semnate de XENITH, JADENISBORED, BUD, Yugo, Sani și Hun, iar programul oficial include și apariții ale lui Tay James și DJ Fly.
Vizitatorii NIBIRU din perioada aceasta vor putea descoperi la Bookzone o serie de experiențe dedicate universului K-pop și culturii coreene: clase de scriere în coreeană, lecții introductive de limbă coreeană, provocări K-pop quiz, jocuri tradiționale coreene și multe alte activități. Fie că publicul vine pentru cultură, pentru concerte sau pentru atmosferă, experiența NIBIRU K-POP Days este una pentru toată comunitatea, astfel pe main stage vor fi invitate și trupe de dans precum Afterdark, 4th Division sau Let’s Youth.
Pe 1 august, EVERGLOW urcă pe scenă la 21:25, într-unul dintre cele mai așteptate momente ale serii, urmat de TAEMIN la 22:40, headlinerul principal al primei nopți de K-Pop Days. Pe 2 august, publicul îi va vedea pe WHIB la 21:20, înainte de momentul principal al serii, când JEON SOMI urcă pe scenă la 22:30
Concerte, festivaluri și experiențe pentru toate generațiile în luna august
După Family Fest, calendarul NIBIRU continuă cu evenimente dedicate unor categorii diferite de public.
Pe 5 august, The Artist Awards sărbătorește industria muzicală din România pe litoral
Pe 5 august, NIBIRU Arena găzduiește The Artist Awards, una dintre cele mai importante întâlniri ale verii pentru artiști și publicul lor. Într-o singură seară, scena va reuni nume precum Smiley, Antonia, Irina Rimes, Misha Miller, Guess Who, Theo Rose și The Motans, într-un show care celebrează muzica românească.

Între 28 și 30 august, Retrograde aduce pe scena NIBIRU Arena unele dintre cele mai apreciate nume ale muzicii rock și alternative, într-un festival dedicat publicului matur și iubitorilor acestui gen muzical.
Pe parcursul întregului sezon, Berăria NIBIRU găzduiește concerte live și seri cu muzică în aer liber, completând programul artistic al stațiunii și oferind vizitatorilor noi motive să revină în fiecare săptămână.
Dincolo de festivaluri și concerte, NIBIRU propune o experiență completă pentru toate vârstele. Vizitatorii au acces la terenuri de padel și baschet, tiroliană, Fly Tour, Pendul, VMax Karting, zona cu reptile TaranTerra, MINA – Inima Oceanului, Galeria Suprainfinit, Hype Play, Roller Rink, roata panoramică, peste 30 de restaurante și cafenele, precum și spații verzi generoase, concepute pentru relaxare și activități în aer liber.
Prin această diversitate de experiențe, NIBIRU își consolidează poziționarea ca o stațiune de entertainment construită pentru întreaga familie, în care copii, adolescenți, părinți și bunici își pot petrece timpul împreună, alegând în fiecare seară activitățile care li se potrivesc.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




