
Rusia va fi înfrântă în războiul pe care Ucraina nu l-a vrut.
Acest lucru va modela geografia Europei pentru că, într-un astfel de scenariu, aliații Moscovei vor fi obligați la radicale schimbări interne iar statele-fantomă înființate de Kremlin vor dispărea (Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabah). Nici Rusia, înfrântă de Ucraina, nu are șanse să rămână înghețată în cadrele instituționale instrumentalizate de un sfert de secol de regimul lui Vladimir Putin.
Chiar și la frontierele României percepțiile vor fi diferite. Mitologia politrucă a scris după 1990 povestea vecinului etern binevoitor din afara Uniunii Europene și a NATO: Serbia. Dacă nu ai lipsit de la școală la orele de istorie, ai putea contrazice ușor aserțiunea. La nivelul societății, deja se pot face comparații. În anii 1990, în afara bandelor de politicieni și acoliți interesați în obținerea de profituri financiare din traficul cu Serbia supusă sancțiunilor internaționale, societatea românească nu a acordat emoții și ajutor. Aceasta se întâmpla în condițiile în care exista un electorat foarte numeros fidel lui Ion Iliescu și vechilor structuri de dinainte de 1989. În cazul Ucrainei, după 24 februarie 2022, deși cu o poveste istorică amestecată între cele două state, România a reacționat mai întâi prin oamenii simpli. Iar acest fapt va construi un viitor solid și un parteneriat de încredere. Pentru că, spre deosebire de Serbia rusofilă, Ucraina vecină va fi extrem de prevăzătoare cu politicile Moscovei în regiune.
Europa și lumea vor arăta altfel.
Invazia Rusiei a definitivat statul națiune al Ucrainei
Din februarie 2022, Ucraina a trecut peste toate îndoielile legate de trecut, dacă acestea au mai existat după „revoluția portocalie” a lui Viktor Iuscenko.
Identitatea națională ucraineană s-a definitivat în plină probă a focului. La prima vedere este dureros și traumatic. Dar toate națiunile regiunii au trecut același examen în diferite perioade istorice: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România. Fiecare dintre ele are o poveste despre Rusia și ocupațiile succesive rusești și sovietice. Abia acum Ucraina a devenit de-a dreptul „una de-a noastră”, așa cum remarca și Ursula von der Leyen. Dezastrul umanitar de astăzi din Ucraina a conturat povestea nașterii unui stat și a unei națiuni. Din acest moment, nimeni nu va mai putea rosti din Kremlin povestea „fraților” și a „națiunii unice” ruso-ucrainene. Trăsături istorice și de civilizație comune, poate, o istorie partajată, probabil, dar un viitor în același format instituțional, niciodată.
Războiul acesta împotriva Ucrainei a născut statul și națiunea. De mâine, Ucraina nu va mai avea rațiuni de a privi nostalgic spre trecut și spre Rusia. Viitorul Ucrainei este compus din libertate, democrație, separare de Rusia. Ca ingredient fundamental va fi traiul în comun alături de Europa.
Nu trebuie uitate datoriile morale, juridice și materiale ale Moscovei față de Europa, care datează din 23 august 1939
Înfrângerea Rusiei în fața Ucrainei va duce Moscova la ghișeul unde trebuie să plătească datoriile morale, juridice și materiale față de statele Europei Centrale și de Sud- Est.
În 23 august 1939, Stalin și Hitler au semnat prin miniștrii lor de Externe un Protocol adițional secret. Conform lui, URSS și Germania nazistă împărțeau Polonia iar Stalin, mai abil ca Hitler, punea laba lui istorică pe Lituania, Letonia, Estonia și regiuni întregi ale României Mari. Moscova nu a întrebat pe nimeni dacă își dorește această „fericire” de a trăi în lagărul URSS. În 22 iunie 1941, Hitler a atacat URSS. Acest fapt a reprezentat șansa istorică prin care agresiunile sovietice ale lui Stalin au fost amânate de la plată.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, doar Germania nazistă a cunoscut demilitarizarea, denazificarea și împărțirea teritorială, drept pedepse morale, juridice și materiale pentru ororile din Europa și din lume. Și sateliții Germaniei naziste au plătit, mai mult sau mai puțin: material, teritorial, juridic.
URSS a scăpat pentru că Hitler a atacat-o primul. Moscova a inventat teoria „eliberării” de sub „ocupația fascistă” și a lichidat tot ceea ce societățile Europei Centrale și de Sud-Est clădiseră vreme de decenii. La fel cu povestea relatată în zilele noastre de Vladimir Putin referitoare la „eliberarea” Ucrainei.
Ocupația sovietică asupra Europei Centrale și de Sud-Est, prelungită ideologic prin instaurarea comunismului, a durat jumătate de secol. Timp în care, desigur, comunismul a fost perceput drept o forță rațională de organizare a lumii și a sistemului de relații internaționale. Agresiunile Moscovei în spațiul ocupat, între care Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968) sunt cele mai cunoscute, nu au fost puse la plată de comunitatea internațională niciodată. Prăbușirea regimurilor comuniste europene, în 1989, intermediată pașnic (mai puțin în România) de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a fost o altă șansă ratată de lumea civilizată pentru a cere despăgubirile cuvenite Rusiei. Moartea în liniște a Imperiului Răului, URSS, în decembrie 1991, a provocat, poate, speranțe că acest cadavru va mirosi a mir în istorie.
Regimul lui Vladimir Putin, instalat în 1999, a avut puține momente de relații cordiale cu statele foste comuniste de pe continent. Doar Ungaria și Serbia au ținut să reconfigureze alianțe și strategii față de Kremlin, primind, la schimb, gaze și petrol la prețuri avantajoase.
Avansul NATO și al Uniunii Europene în vecinătatea Rusiei nu a reprezentat coerciție din partea SUA sau a celorlalte puteri continentale. Pur și simplu a fost soluția găsită de statele Europei Centrale și de Sud-Est în a-și asigura dezvoltarea, liniștea și viitorul. La rândul ei, după 1991, Moscova nu a găsit niciodată firele fidelizării vreunui stat european, altul decât Belarus, dar și acesta abia după ce la Minsk s-a instalat „fratele” Aleksandr Lukașenko. În Europa, din momentul instalării puterii lui Vladimir Putin la Moscova, în urmă cu un sfert de secol, Kremlinul nu a avut acordul de colaborare și o relație de încredere cu nimeni. De ce?
După ce Ucraina va câștiga acest război și va fi asigurată de participarea în Europa pentru viitor, Rusia va trebui să își amintească de datoriile istorice. Avem nevoie, cele aproape 100 de milioane de suflete din Europa Centrală și de Sud-Est, să știm cine este vinovat pentru 23 august 1939, pentru ororile comunismului și pentru neliniștile geopolitice și militare de după 1991. Doar așa vor afla, poporul rus și generalii lui Vladimir Putin, de ce suntem în NATO și în Uniunea Europeană și de ce, acum, este și rândul Ucrainei să ceară plata datoriilor uitate de Moscova.
- Ura istorică dintre Polonia și Rusia: Țara pe care rușii au dezmembrat-o de două ori, dar n-au reușit să o supună niciodată - 16 noiembrie 2022
- Cum a devenit Vietnamul noul „tigru” economic al Asiei - 5 octombrie 2022
- Despărțirea de Kremlin: Kazahstan, unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ex-sovietici ai Rusiei,inovează un sistem complet opus „lumii ruse” - 26 septembrie 2022